FOTO Ciudăţeniile unei cetăţi din secolul al XIV-lea: fortul medieval Mălăieşti a fost înălţat, electrificat şi zugrăvit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproape 1,5 milioane de euro s-au investit în restaurarea unei fortăreţe medievale din Ţara Haţegului, însă rezultatul lucrărilor i-a nemulţumit pe specialişti, care spun că „modernizarea” cetăţii i-a distrus valoarea istorică.

Proiectul de restaurare a cetăţii feudale Mălăieşti se derulează din anul 2012, iar lucrările sunt pe final. Circa 1,5 milioane de euro au fost investiţi în reabilitarea monumentului istoric, devenit o ruină încă din secolele trecute. Cetatea şi-a schimbat înfăţişarea şi chiar dacă noul ei aspect este apreciat de o parte a turiştilor, specialiştii în medievalistică au criticat dur proiectul.

Turnul vechi din secolul al XIV a fost refăcut şi chiar înălţat, însă au fost folosite cărămizi şi nu piatră. Turnul  (donjonul) a fost dotat cu un acoperiş pe care stă agăţată o antenă. Aceeaşi construcţie medievală are acum ferestre cu geamuri şi va fi iluminată, iar în interior au fost construite din lemn plafoane şi trepte de pe care vizitatorii să poată privi peisajul Ţării Haţegului. Zidul de apărare a fost tencuit, iar în curtea monumentului a fost amenajată o alee de marmură. Restaurarea cetăţii a dat naştere unor controverse.

Restaurarea, privită ca un dezastru
Specialiştii în istorie medievală critică însă modul în care restaurarea a transformat cetatea. „La restaurare nu se foloseşte material care nu are legatură cu cel din sit (a se vedea apetitul restauratorilor pentru caramida ieftină). Restaurarea nu înseamnă lambrisare. În restaurare nu se construieşte mai mult decât a fost acolo sau în orice caz nu se construiesc lucruri despre care nu e sigur că au fost chiar aşa”, a declarat medievistul Vladimir Agrigoroaei.

Într-un articol publicat pe site-ul totb.ro, specialistul în istorie medievală i-a atribuit cetăţii de la Mălăieşti titlul de „monument manea”: „Dacă până acum cetatea reuşise să supravieţuiască speriindu-i pe cocalari, pantofari şi manelişti prin austeritatea ei, dacă veneau să o viziteze numai cei care nu asudau urcând dealul, de acum a devenit “o cetate medievală cu tot ce-i trebuie”.

Tot ce-i trebuie pentru turismul cu specific naţional-rural-de mahala”, o descria Vladimir Agrigoroaiei.

Proiectul de restaurare a cetăţii feudale Mălăieşti, din comuna Sălaşu de Sus, are o valoare de 7,7 milioane de lei, din care peste 5 milioane de lei provin de la Uniunea Europeană.


Vă recomandăm şi:

Lucrările de restaurare au transformat Cetatea Devei. Proiectul european de 38 de milioane de lei va fi reluat              Lucrările de reabilitare a sitului istoric Dealul Cetăţii, care cuprinde monumentul medieval, vor reîncepe în următoarele zile, după ce au fost suspendate pe durata sezonului rece. Mai mulţi localnici au reclamat faptul că lucrările de renovare au ştirbit din originalitatea monumentului istoric.

Cetatea Mălăieşti, Hunedoara

Cetatea Mălăieşti, judeţul Hunedoara

Cetatea Mălăieşti, Hunedoara

Legendele comorilor din Munţii Orăştiei: cum i-a cuprins febra aurului pe localnicii de la poalele cetăţilor dacice     Ţinutul cetăţilor dacice a fost dintotdeauna un loc al misterelor şi al legendelor. În zona Sarmizegetusei Regia, oamenii au păstrat istorisiri vechi, despre aurul ascuns de strămoşi în munţi, iar descoperirea fiecărei comori a stârnit şi mai mult fantezia localnicilor. Istoricii au consemnat, de asemenea, poveştile vechilor căutători de comori, din secolele trecute. 

FOTO Aici nu-i SarMISAgetusa: spirala yoghinilor, gonită de pe soarele dacilor     Adepţii MISA şi ai altor grupări spirituale se plâng că nu mai sunt lăsaţi să practice ritualuri în incinta cetăţii dacice Sarmizegetusa Regia. Administratorii monumentului UNESCO au interzis aceste manifestări, din cauza distrugerilor provocate în sit.

Blestemul şi binecuvântarea codului galben: povestea comorii scoase la iveală, de Sânziene, în urma furtunilor ce au distrus zidul Sarmizegetusei Regia    Codul galben a dus la prăbuşirea mai multor copaci în incinta cetăţii dacice Sarmizegetusa Regia. Trunchiurile smulse din rădăcini de vijelii au distrus zidul de apărare clădit de daci, în urmă cu 2.000 de ani, însă tot ele au scos la iveală o adevărată comoară: matriţa cu ajutorul căreia dacii îşi croiau bijuteriile din aur.

FOTO Ruinele horror ale Hunedoarei. Nepăsarea a dus la distrugerea monumentelor trecutului      Timpul s-a arătat necruţător cu soarta mai multor construcţii reprezentative pentru judeţul Hunedoara, de care nicio autoritate nu a mai avut grijă după anul 1990. Deşi se află pe lista monumentelor istorice, clădiri cum sunt furnalul din Govâjdia, gara din Brad sau conacele din Ţara Haţegului nu au scăpat de distrugerile provocate de hoţi.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite