FOTO Sarmizegetusa Regia sub zăpadă. Ce trebuie să ştie turiştii care vor să urce în capitala dacilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sarmizegetusa Regia a fost acoperită de prima zăpadă din această iarnă, iar atmosfera din aşezarea dacică a devenit una de poveste.

Zăpada s-a aşternut peste Sarmizegetusa Regia şi a transformat aşezarea dacică într-un tărâm de basm.

„Cu toate ca peisajul de iarnă este fascinant, recomandăm prudenţă pe drumul judeţean 705A, unde circulaţia rutieră se desfăşoară în condiţii de iarnă, conducătorii auto sunt sfătuiţi să nu pornească la drum cu autovehiculul neechipat corespunzător, să adapteze viteza de deplasare la condiţiile meteo-rutiere, să nu bruscheze comenzile maşinii şi să utilizeze cu precădere frâna de motor, pentru a preveni producerea de evenimente rutiere”, a informat Administraţia Sarmzegetusa Regia.

De la 1 Decembrie, programul de vizitare a cetăţii dacice din Munţii Orăştiei s-a schimbat: situl arheologic este deschis pentru vizitare între orele 10.00 -15.00, pe durata lunilor de iarnă.

Sarmzegetusa Regia
Sarmizegetusa Regi, fosta capitală a Daciei pre-romane, înfiinţată în urmă cu peste două milenii, se află în Munţii Orăştiei, la poalele Vârfului Godeanu, considerat de unii dintre istorici „muntele sfânt al dacilor“. În Sarmizegetusa Regia, călătorii găsesc urmele unei aşezări urbane înfloritoare din Epoca Fierului, în jurul căreia au fost ridicate celelalte cetăţi dacice, care aveau în special rol de apărare. Aici au fost descoperite în ultimii ani mai multe tezaure de bijuterii şi monede antice de aur şi argint, multe dintre obiecte fiind considerate unice, dar şi numeroase vestigii care oferă indicii despre standardul de viaţă ridicat al locuitorilor aşezării din Epoca Fierului. Printre cele mai preţioase piese găsite în situl UNESCO sunt mai multe brăţări spiralice din aur masiv, cu greutatea între 500 de grame şi un kilogram şi jumătate, dintre care 13 se află la Muzeul Naţional de Istorie al României. Primele cercetări sistematice s-au derulat în Sarmizegetusa Regia la începutul anilor 1800, dar cea mai mare parte a sitului nu a fost cercetată sistematic până în prezent.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Teoriile bizare despre Sarmizegetusa Regia ale „savanţilor“ din anii '90: cuiul dacic care nu ruginea şi oraşul subteran

Secretele celor mai prospere oraşe antice dispărute: capitala întemeiată de romani şi coloniile greceşti înghiţite de mare 

Cinci ani de la descoperirea fabuloasă din Sarmizegetusa Regia. Soarta cererii de recompensă pentru matriţa unică în lume

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite