La începutul anilor 2000, Traian Berbeceanu, atunci şef al Serviciului de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog (SCCOA) Hunedoara, se distingea adesea de colegii săi poliţişti prin stilul său nonconformist pe care îl afişa în timpul apariţiilor sale publice.
Hainele sport şi hanoracele erau aproape nelipsite din vestimentaţia actualului prefect al Capitalei, fie la locul de muncă, fie la conferinţele de presă.
Traian Berbeceanu purta chiar şi un cercel în urechea stângă, arată fotografiile realizate de Traian Manu în 2005.
În timpul apariţiilor publice din prezent, Traian Berbeceanu a fost nevoit să renunţe la stilul vestimentar cu care şi-a obişnuit cunoscuţii în vremea în care se remarca în munca de poliţist, preferând costumele elegante.
Traian Berbeceanu în 2005. Foto: Traian Manu.
Traian Berbeceanu a lucrat în Poliţie timp de 25 de ani, până la pensionarea sa din 2018 şi a condus Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia între anii 2005 şi 2013, până la punerea sa sub învinuire. În 2007 a primit distincţia de poliţist al anului în România pentru destructurarea mafiei fierului vechi din Hunedoara, în dosarul mafiei fierului vechi din Hunedoara, denumit „Hidra”.
În decembrie 2019, Traian Berbeceanu a devenit şef de cabinet al ministrului Afecerilor Interne, Marcel Vela, iar în iunie 2020 s-a înscris în Partidul Naţional Liberal. A candidat pe listele de consilieri judeţeni în Judeţul Hunedoara, din partea PNL, însă odată cu numirea recentă în funcţia de prefect al Capitalei, a renunţat la mandatul obţinut în Consiliul Judeţean.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Cine sunt foştii poliţişti intraţi în politică după pensionare. Explicaţia lui Traian Berbeceanu
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
10 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
Comentariu considerat abuziv.
Și ce-i cu asta? Iar judecăm superficial? Dacă v-aș judeca pe dvs, autorul articolului, după nume aș zice că sunteți manelist.
Daca as intra in biroul lui si ar fi Berbeceanu la calculator cu o tigara in mana si cu privirea aia, cu siguranta nu as vrea sa il supar.
Comentariu considerat abuziv.
Prefer un super competent, un om cu o integritate morală de netăgăduit , în haine sport și hanorace ...în locul unui incompetent, necalificat la locul de muncă și super obedient din aceste cauze oricui dorește să-l șantajeze ...dar care umblă spilcuit , la 4 ace ..pomădat și parfumat .. gata să pupe pe cineva în dos pentru niște mărunțiș .. . Breeeeeeeee.... " nu contează cât de lung mi-e părul " ....
Vezi toate comentariile (10)