FOTO Uzinele de fier ale Hunedoarei de acum un secol. Cum arăta marele centru metalurgic din Transilvania

Publicat: 17.07.2020 18:34

Ultima actualizare: 10.08.2022 19:54

Uzinele de fier ale Hunedoarei din anii interbelici se numărau printre cele mai importante exploatări din România.

O monografie bilingvă (franceză şi engleză) din anul 1928 prezenta felul în care funcţionau marile exploatări metalurgice din Hunedoara interbelică.

GALERIE FOTO

Lucrarea numită „Minele şi Uzinele siderurgice ale Hunedoarei”, a fost documentată de inginerul Constantin Lazu şi publicată de Ministerul Industriei şi Comerţului din România.

La acea vreme, se arăta în monografie, Guvernul român deţinea un grup important de întreprinderi miniere şi uzine metalurgice în Transilvania, care erau exploatate în regie proprie. Grupul era compus din minele şi uzinele meralurgice din Hunedoara, situată în sud-estul Transilvaniei, la poalele Carpaţilor; din minele metalice şi uzinele din Baia Mare, situate în nordul Transilvaniei, din minele din Abrud şi Săcărâmb şi din uzinele de la Zlatna, aflate în Munţii Apuseni, în vestul Transilvaniei.

„Uzinele Hunedoarei sunt situate pe valea râului Cerna, nu departe de staţia Simeria de pe magistraşa feroviară Braşov – Arad. O cale ferată leagă staţia de uzine. Înaintea războiului, uzinele şi minele au aparţinut statului ungar. Acum sunt proprietatea statului român. Uzinele de fier şi minele Hunedoarei se compun din: Uzinele de fier din Hunedoara, echipate cu cinci furnale; Uzina de la Govâjdia echipată cu un furnal; Fabrica de utilaje agricole de la Zlaşti; Minele de fier de la Ghelari şi Pădurile din Poieni (peste 5.300 de hectare)”, se arăta în prefaţa lucrării. Fierul produs în Hunedoara acelor vremuri era considerat de o calitate excelentă.

Primele furnale ale Hunedoarei
Uzinele de fier ale Hunedoarei au fost construite în jurul anului 1882, odată cu înfiinţarea primelor două furnale. În 1897 a fost instalat al cincilea furnal, iar mai multe secţii ale uzinelor au fost modernizate în acelaşi timp cu construcţia furnalelor, se arăta în monografie. Cele cinci furnale, înalte de câte 20 de metri, aveau la sfârşitul anilor ´20 următoarea capacitate de producţie zilnică: Furnalale 1, 2 şi 3 de 40 de tone fiecare, Furnalul 4 de 130 – 150 de tone şi Furnalul 5 de 80 – 100 de tone. Producţia zilnică totală este de 330 – 370 de tone de fier.

Cărbunele reprezenta materia primă folosită la prelucrarea minereului, în funale. „Deşi în România sunt zăcăminte importante de cărbune, acesta nu este potrivit pentru producţia mangalului. Doar cărbunele exploatat la Anina şi Secul este bun în acest scop. Furnalele 1, 2, şi 3 au fost ridicate pentru arderea cărbunelui. Iar furnalele 4 şi 5 pentru arderea cocsului. Acesta din urmă era importat la început din Silesia şi Anglia, iar, recent, din Cehoslovacia. Mangalul este asigurat din pădurile care aparţin Uzinelor de fier. Furnalele funcţionează de asemenea cu combustibil mixt, cocs şi cărbune, dar condiţiile de exploatare sunt mai dificile. În prezent, din cauza crizei economice din regiune, doar un furnal (nr 3) funcţionează cu cărbune, folosind anual circa 1.600 de vagoane. Minereul acestui furnal este în principal siderita”, se arăta în monografie.

Minereul utilizat în furnale provenea de la minele din Ghelari, care aparţineau Uzinelor de fier şi se aflau la o distanţă de circa 16 kilometri. O cale ferată lega minele Ghelariului de Uzinele de fier ale Hunedoarei, fiind folosită pentru transportul minereului şi cărbunelui (mangalului), dar şi a pasagerilor. Calcarul necesar furnalelor era extras din carierele din zonă, care aparţineau uzinelor.

„Uzinele sunt echipate cu 48 de cuptoare de prăjire, pentru eliminarea apei, a dioxidului de carbon şi a sulfului din minereu. Capacitatea lor zilnică este de 500 de tone de minereu brut. Combustibilul folosit în aceste cuptoare provine din rămăşiţele cărbunelui şi cocsului”, arătau autorii lucrării.

Pentru facilitarea întrebuinţării materialelor şi alimentării furnale, au fost instalate trei planuri. Primul reprezenta curtea uzinei. Al doilea era situat la o înălţime de 20 de metri, la nivelul la care se ridicau furnalelele, iar al treilea la o înălţime de 31 de metri, deasupra liniei ferate industriale. „Minereul, calcarul şi cocsul sunt aduse cu vagoanele pe al treilea plan, de unde sunt descărcate automat în silozurile şi la cuptoarele situate pe planul al doilea. O cale ferată industrială leagă planul al doilea cu gara Hunedoarei”, se arăta în lucrarea din 1928.

Puterea instalaţiilor furnalelor era de 2.400 de cai putere, iar temperatura de ardere era de 600 – 800 de grade Celsius. Fierul era turnat la interval de patru ore în recipientele din sala de turnare. Apoi era modelat cu ajutorul macaralelor şi a unui ciocan electromagnetic pentru zdrobire şi încărcat cu ajutorul unui electromagnet.

Zgura folosită la cărămizi
Zgura era extrasă la interval de două ore în containere umplute cu apă. Prin acest proces, ea devine granulară şi poate fi folosită ca material pentru construcţii, ca balast pentru lucrări la căile ferate sau pentru producerea unor cărămizi speciale de zgură.

„Uzinele de fier de la Hunedoara sunt echipate, pentru fabricarea cărămizilor de zgură, cu o instalaţie „Kreuzthal”. Această fabrică foloseşte zgură granulară amestecată cu zgura calcinată. După ce sunt supuse unei presiuni înalte, cărămizile sunt depozitate, pentru 36 de ore, într-o încăepere ermetică plină cu gaze provenite de la cuptoarele cu combustie internă. În urma acestui proces, cărămizile obţinute rezistă la o presiune de 200 – 300 de kilograme pe centimetru pătrat. Producţia acestei uzine este de circa 800 de cărămizi la 12 ore, dar în prezent uzina nu este funcţională”, se arăta în monografie.
În Uzinele de fier ale Hunedoarei, în epoca interbelică, funcţiona un cuptor de fontă cu o capacitate de producţie de 150 de tone pe lună. Turnătoria din Hunedoara producea articole de până la 5.000 de kilograme, folosite în infrastructura feroviară şi la diverse utilaje. O secţie pentru producerea conducetelor metalice a fost înfiinţată la Hunedoara în 1927.

Citește și: Castelul Corvinilor, Uzinele de fier şi combinatul: brandurile care au făcut Hunedoara cunoscută în lume

Atelierele mecanice şi o atelierele forjare echipate cu ciocane şi cuptoare de mari dimensiuni funcţionau în cadrul Uzinelor de fier.. Potrivit autorilor monografiei, forţa motrice a Uzinelor de fier era asigurată de staţia hidroelectrică de la Căţănaş, situată pe Valea Govâjdiei, la circa 10 kilometri de Hunedoara, cu o putere de 500 KW şi cu două generatoare puse în mişcare de turbine Voith. O altă staţie hidroelectrică, auxiliară, era înfiinţată în apropiere de Huendoara, pe râul Zlaşti, cu o putere de 65 KW. Râul Zlaşti era folosit pentru răcirea instalaţiilor şi a furnalelor, de aceea surplusul folosit de staţia hidroelectrică era insuficient, iar centrala era folosită mai rar.

Ruinele celor două staţii hidroelectrice mai pot fi văzute şi în prezent, la Govăjdia şi Zlaşti. O staţie termoelectrică a fost înfiinţată în Hunedoara în 1915, dar era folosită mai rar. Uzina dispunea de mai multe boilere şi instalaţii de apă, pe râul Zlaşti.

Iluminarea Uzinelor de fier era asigurată, de asemenea, prin centrala de la Căţănaş. Totodată, întreprinderea din Hunedoara dispunea de mai multe căi ferate industriale, locomotive şi vagoane, cea mai importantă instalaţie de transport fiind calea ferată Hunedoara – Ghelari.

Aproape 2.000 de oameni lucrau pentru uzine
În anii interbelici, 320.000 de tone de minereu puteau fi transportate anual cu garniturile de pe traseul căii ferate înguste Huendoara – Ghelari. O carieră de calcar funcţiona la Bunila, iar materialul era transportat de aici până la Govâjdia cu funicularele, pentru a fi încărcat în vagoanele de pe linia industrială. Uzinele Hunedoarei aveau şi un laborator chimic, unde erau analizate fierul şi aliajele produse. Peste 900 de oameni lucrau în 1928 la Uzinele de fier din Hunedoara, fără a fi socotiţi angajaţii de la Zlaşti, Ghelari, Govăjdia şi cărbunarii. Pentru circa 150 dintre aceştia Uzinele asigurau cazarea în locui nţele proprii. Un dispensar pentru consultaţii medicale, băi cu aburi pentru muncitori, un cazino, un magazin de alimente şi echipamente, băi de vară, un parc şi o grădină de vară cu orchestră aparţineau Uzinelor de fier. În anul 1928, Minele din Ghelari aveau peste 540 de angajaţi, Furnalul de la Govăjdia avea 25 de angajaţi, alte câteva zeci de persoane lucrau lafabrica de unelte din Zlaşti, iar aproape 200 de oameni munceau la reţeaua de 60 de kilometri de funicularecare împânzea Ţinutul Pădurenilor (Bunila, Lunca Cernii, Vadu Dobrii, Ghelari, Govăjdia) şi care asigura o mare parte din materiile prime pentru Uzinele de fier.

De ce au fost construite în Hunedoara
Construcţia primelor două furnale ale Uzinelor de fier a început în 1882. A fost o investiţie de mare amploare, impusă de nevoia de metal şi de necesitatea dezvoltării industriei într-o zonă bogată în zăcăminte, dar care se baza pe atelierele de fier devenite mai puţin rentabile, din cauza tehnologiei învechite. Potrivit istoricilor, guvernul austro-ungar a avut de ales între Govâjdie, Simeria, Deva şi Hunedoara, ca viitoare locuri în care urma să fie construite Uzinele de fier. A ales Hunedoara din considerente economice, dar şi pentru că localnicii şi Sfatul orăşenesc s-au oferit să sprijine cu totul investiţia. În Hunedoara, pentru construcţia uzinelor de fier a fost amenajat un teren de 20 de hectare care aparţinea mănăstirii călugărilor franciscani, Sfatul Orăşenesc cedându-i acesteia terenuri în cartierul Bataga. Primul furnal a funcţionat din 1884, iar al doilea a fost inaugurat un an mai târziu. Până în anul 1902 au fost construite cinci furnale, iar până în 1906, în Uzinele Hunedoarei au fost puse în funcţiune 46 de cuptoare în care era prelucrat minereul destinat producţiei de fier şi de fontă şi, pentru câţiva ani a celei de oţel (1892 - 1904). Investiţiile au fost făcute în vremea în care primar al Hunedoarei a fost George Dănilă (1839 - 1912). În prezent, câteva clădiri istorice din Centrul vechi al Hunedoarei amintesc de Uzinele de fier.