Gara închisă şi pustie: trenurile CFR nu vor mai circula pe calea ferată Simeria - Hunedoara, veche de peste 130 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gara Hunedoarei. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.
Gara Hunedoarei. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

De la 1 martie, trenurile Regio care circulau pe ruta Hunedoara - Simeria vor fi retrase de CFR. În ultima lună şi gara Hunedoarei a rămas închisă, după ce tavanul i s-a prăbuşit. Calea ferată Hunedoara - Simeria are o istorie de peste 130 de ani.

CFR Călători se va retrage permanent, de la 1 martie, de pe ruta Hunedoara - Simeria, una dintre cele mai vechi din ţară, au anuţat reprezentanţii companiei citaţi de protv.ro.

Şase trenuri Regio circulă pe traseul de 18 kilometri între municipiul Hunedoara şi oraşul Simeria, însă deseori vagoanele sunt aproape goale. În 2015, timp de opt luni, ruta feroviară Hunedoara - Simeria a fost închisă, o dată cu suspendarea activităţii societăţii Regiotrans, care nu a mai primit certificatul de siguranţă feroviară. Ulterior, Regiotrans şi-a reluat activitatea pe alte trasee, însă nu şi la Hunedoara, unul dintre motive fiind lipsa clienţilor.

Şi gara Hunedoarei se află într-o situaţie dificilă. De la începutul anului 2018, clădirea ei a rămas închisă, după ce o bucată din tavanul sălii mari s-a prăbuşit.

Cei 16 kilometri ai tronsonului feroviar Hunedoara – Simeria au fost construiţi în anii 1883 şi 1884, în urma unui proiect realizat de societatea Deutch & Haas, iar la începutul lunii iunie a anului 1884, calea ferată a fost dată în folosinţă.În deceniile următoare, datorită dezvoltării oraşului Hunedoara şi a siderurgiei, calea ferată a devenit tot mai importantă pentru comunitate. În anii 1950 statul a dezvoltat proiectul feroviar, construind pe acelaşi tronson o reţea de linii industriale necesare combinatului siderurgic, lungimea totală a acestora depăşind 150 de kilometri. În 1984, linia CFR Hunedoara – Simeria a fost electrificată.

Gara Hunedoarei a fost construită în anii 1950, iar clădirea ei adăposteşte două fresce unice, zugrăvite în aceaşi perioadă, în stilul realist-socialist. Unul dintre tablourile imense înfăţişează o scenă din vechile uzine ale oraşului, menită să aducă omagii constructorilor şi oţelarilor din combinatul siderurgic. Cel de-al doilea tablou oferă detalii despre modul în care hunedorenii petreceau în acei ani la iarbă verde, pe dealurile oraşului, înconjuraţi de decorul din care fac parte primele cartiere de blocuri ale Hunedoarei şi furnalele din anii 1950 ale oraşului. Frescele sunt degradate şi devastate parţial de igrasie. În trecut, trotuarele largi, ornamentate cu vase şi scuaruri de flori, erau supraglomerate de sutele de muncitori care aşteptau să plece cu trenul spre combinat. Gara avea un restaurant, două săli de aşteptare, iar în jurul ei câteva baruri şi terase îi primeau pe navetiştii combinatului siderurgic. Cele mai multe dintre încăperi au fost puse sub lacăt.


Vă recomandăm să citiţi şi:

VIDEO Gara – monumentul din Brad şi-a schimbat înfăţişarea. Cum arată clădirea istorică după cinci luni de renovare

Au trecut cinci luni de la începerea reparaţiilor capitale a Gării Brad, o clădire-monument de la sfârşitul secolului al XIX-lea care în ultimii ani s-a aflat într-o stare dezastruoasă. Faţada a primit o nouă culoare, iar acoperişul vechi a fost înlocuit.

Gara veche de 120 de ani, „bijuteria” din Ţara Zarandului. Ce soartă a avut clădirea de patrimoniu, pe care localnicii au dorit să o salveze de la ruinare

Gara municipiului Brad a împlinit 120 de ani de la inaugurare. Considerată una dintre cele mai frumoase gări din România, clădirea – monument de arhitectură, a fost lăsată în paragină în ultimii ani, însă recent a intrat în reparaţii capitale.

Frescele sovietice unice neşterse din Gara Hunedoara. Turiştii vin curioşi să admire mostra rară de realism-socialist

Două tablouri impresionante, vechi de peste şase decenii, dar foarte degradate, împodobesc gara Hunedoarei şi o transformă într-un monument unic. Frescele atrag turişti în gara în care călătorii sunt număraţi pe degete, tocmai prin imaginile idilice ale socialismului din anii 1950, pe care le înfăţişează. În ultimii ani, tablourile au fost lăsate însă de izbelişte, deşi sunt incluse pe lista atracţiilor turistice ale oraşului.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite