Gladiatorii, războinicii sângeroşi din arene deveniţi sex-simboluri în Imperiul Roman. De ce erau veneraţi de femei
0Eroii celui mai sângeros sport al lumii antice romane şi-au câştigat faima prin curajul cu care au înfruntat moartea, însă numeroase mărturii ale autorilor vremii arată cum ajuns gladiatorii adevărate sex-simboluri.
Gladiatorii s-au numărat printre cele mai faimoase personaje ale Romei antice. Războinicii care luptau pe viaţă şi pe moarte în arenele capitalei imperiului, dar şi în nenumăratele amfiteatre înfiinţate de romani în toate ţinuturile acestuia, făceau deliciul zecilor de mii de spectatori. Iată câteva dintre lucrurile fascinante care i-au transformat pe gladiatori în adevărate super-staruri ale lumii antice:
De la mizerie la faimă
Luptele de gladiatori din arenele antice îşi aveau originea, potrivit unor istorici, în obiceiul ca prizonierii şi sclavii capturaţi în lupte să fie ucişi în timpul unor ritualuri funerare. Tradiţia a fost transformată într-o sărbătoare sângeroasă, în care actorii principali, proveniţi din clasele sociale inferioare ale societăţii romane, erau sclavi, infractori sau prizonieri de război. Luptătorii şi-au câştigat faima prin curajul de a înfrunta moartea, iar unii dintre ei au ajuns să fie veneraţi pentru calităţile lor. Tracul Spartacus a fost cel mai celebru gladiator al lumii antice, fiind considerat, împreună cu armata pe care ajunsese să o conducă, unul dintre marii duşmani ai romanilor.
La fel ca în cazul lui Spartacus, ucis de romani, şi a miilor de ostaşi ai săi crucificaţi pe marginea drumului spre Roma, cei mai mulţi dintre gladiatori au avut o soartă tragică. Numărul celor aduşi în amfiteatre era cu anumite ocazii, aproape incredibil. După cucerirea Daciei, Roma a sărbătorit 123 de zile, în cursul cărora, susţinea autorul antic Dio Cassius, au fost ucise 11.000 de animale sălbatice şi domestice, iar în arene au luptat 10.000 de gladiatori. Uneori, gladiatorii, numiţi bestiarii, erau puşi să lupte cu animale dintre cele mai exotice, importate din Africa şi Asia. Animalele sălbatice erau adesea antrenate să ucidă şi chiar să violeze victimele, cărora cel mai adesea confruntarea le aducea moartea. Alteori, arenele se transformau în locuri de vânătoare a oamenilor şi animalelor, rezervate împăraţilor.
Sângele magic al gladiatorilor
Gladiatorii erau atât de populari, încât sângele şi ficatul celor ucişi în arenele Romei Antice erau recomandate de medici pentru diverse afecţiuni, printre care se număra epilepsia, potrivit unor istorici. Transpiraţia unor gladiatori era folosită ca parfum şi ca un tratament de înfrumuseţare. Uneori era colectată în vase şi vândută ca suvenir. Sângele gladiatorilor a mai fost folosit şi ca afrodiziac.
În noaptea nunţii ei, o tânără putea avea părul tăiat cu o sabie înmuiată în sângele unui gladiator mort, pentru a se asigura că viaţa ei conjugală va fi lungă şi fructuoasă.
Una dintre cele mai bizare mărturii antice spune povestea împăratului roman Commodus, (161-192 e.n.). Acesta a devenit faimos pentru luptele în arenă cu oameni care erau lăsaţi fără nicio şansă de a-i supravieţui şi pentru masacrarea în timpul jocurilor a animalelor sălbatice dintre cele mai exotice. Împăratul gladiator se credea întruparea legendarului Hercule şi a zeului Mercur, iar istoricii antici explicau de ce prin venele sale curgea sânge de gladiator.
Faustina, mama tânărului Commodus, soţie a împăratului Marcus Aurelius, s-ar fi îndrăgostit atât de mult de un gladiator pe care îl văzuse la o paradă încât s-a îmbolnăvit. I-a spus soţului ei despre pasiunea sa, iar împăratul i-a adus gladiatorul. Bărbatul a fost ucis în timp ce făcea dragoste cu Faustina, iar apoi ea s-ar fi îmbăiat în sângele său. Astfel ar fi fost conceput Commodus, potrivit unor istorici antici. Un gladiator i-a adus moartea împăratului, în toamna anului 192, chiar înaintea unor spectacole. Atletul pe nume Narcissus l-a sugrumat în timp ce făcea baie, scria Dio Cassius.
Serviciile sexuale ale gladiatorilor
Gladiatorii luptau adesea goi, spre încântarea femeilor prezente în arenă. Cinci arene funcţionau în Roma antică, iar în unele timpuri, în fiecare zi aveau loc spectacole, unele durând până la câteva săptămâni. Autorii antici relatau despre scenele de sex petrecute pe locurile de sus ale tribunelor şi despre spectacole de sex organizate în arenă, în care protagoniştii erau gladiatori şi prostituate, iar uneori chiar şi animale. Când nu luptau, gladiatorii faimoşi erau înconjuraţi de prostituate şi susţinători, puteau fi închiriaţi de matroane şi de romanii bogaţi, pentru petreceri.
Două inscripţii descoperite între ruinele oraşului Pompeii dezvăluie admiraţia pe care o primeau gladiatorii: „Celadus gladiatorul trac este bucuria tuturor fetelor” şi „Celadus Tracul le face pe fete să suspine” dezvăluie reputaţie de care se bucurau unii dintre gladiatori. Potrivit altor relatări, femeile îşi făceau loc adesea spre barăcile unde trăiau luptătorii, pentru a fi cu ei, uneori mituind paznicii acestora. Cele care îşi permiteau să îşi închirieze gladiatori îi foloseau ca gărzi de corp în timpul călătoriilor sau pe timp de noapte. Adesea, principalul motiv al angajării gladiatorilor era pentru a fi folosiţi pentru servicii sexuale.
Femeia gladiator cu o sica
Femeile gladiator, sau gladiatrix, au fost mai puţin prezente în arenele Romei, fiind considerate o raritate exotică. Dovezile arheologice arată că femeile foloseau aceleaşi arme ca şi bărbaţii şi erau puse să se lupte între ele sau cu animale. Una dintre cele mai cunoscute astfel de dovezi este o statuetă antică de bronz, aflată în prezent într-un muzeu din Germania, care înfăţişează o femeie gladiator ridicând o sabie mică şi curbată (sica), în semn de victorie şi privind în pământ, spre învinsul ei.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Se încarcă comentariile...
