Hunedoara anilor ´50, în mărturii rare. Cum petreceau locuitorii din „oraşul flăcărilor”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oţelari. Ilustrată din volumul 400 de zile în oraşul flăcărilor, de V. Nicorovici.
Oţelari. Ilustrată din volumul 400 de zile în oraşul flăcărilor, de V. Nicorovici.

La mijlocul secolului trecut, Hunedoara devenise unul dintre cele mai aglomerate oraşe muncitoreşti din România, iar viaţa localnicilor se schimbase complet.

Vasile Nicorovici (1924 – 1992) a publicat în 1958 una dintre cele mai faimoase cărţi despre Hunedoara. Volumul „400 de zile în oraşul flăcărilor” (Ed. Tineretului) descrie atmosfera oraşului muncitoresc aflat în acea vreme în cea mai prolifică etapă a dezvoltării sale.

Cum arăta vacanţa unor turişti americani în România din 1989: „Oamenii stau cu încăpăţânare la cozi. Locurile de muncă le sunt garantate fie că zâmbesc sau nu” 

Povestea primului cartier de blocuri din Hunedoara, spusă de spionii americani în anii '50: locuinţele construite în trei ani pentru 20.000 de muncitori

Gheorghe Gheorghiu-Dej, omul care a stalinizat România, în rapoartele SUA: „Idealistul abuziv, fanatic al sovieticilor”

În 1945, Hunedoara avea mai puţin de 7.000 de locuitori, iar un deceniu mai târziu depăşise cifra de 30.000 de oameni, pentru ca în 1960 populaţia ei să ajungă la peste 60.000 de locuitori. „Motorul” oraşului era combinatul metalurgic, care se extindea în acei ani cu repeziciune, atrăgând muncitori din toate colţurile ţării.

Publicistul oferea o descriere romanţată oraşului. Iată câteva fragmente din volumul său. „Primăvara destul de monotonă. Nu sunt grădini ca să înflorească. Încep construcţiile în cartierul caselor individuale. (Dincolo, la blocuri, lucrul nu se întrerupe niciodată). Vara, plecări duminicale, în camioane sau autobuse la Călan sau Geoagiu. Ştrand pe malul Cernei. Producţie vârf pe şantiere. Circulaţie maximă de camioane pe străzi. Noroiul se preface în praf. Toamna, agitaţie în piete. Munţi de pepeni verzi în Piaţa nouă. Târg intens de porci la obor, în oraşul vechi. Concursuri de motocicletă, cu plecare din centrul oraşului. Ploile de noiembrie ţin câteva zile. Praful se transformă în noroi. Încep balurile: al strugurilor, al vânătorilor. T.A.P.L. deschide chioşcuri în stradă cu tuică fiartă şi cârnaţi prăjiţi. Iarna cel mai splendid anotimp. Aer cristalin, amurguri purpurii, zăpadă albă peste peisajul întunecat. Elevii şcolii profesionale devin schiori, populând dealul Chizid. Spre sfârşitul lui decembrie, tăierea porcilor. Focuri prin curti, miros de şoric. Hunedoreanul devine măcelar improvizat. Nu e totul să ai carne, ci să tai porc”, relata autorul cărţii, citat pe pagina de Facebook „Hunedoara – istorie, cultură şi turism”. Petrecerile se ţineau în lanţ în ultimele zile ale anului, adăuga scriitorul, culminând cu cea de Anul Nou.

Duminicile, pe Corso

În oraşul metalurgic de la sfârşitul anilor ´50, duminicile erau cele mai aşteptate zile, iar principala activitate a localnicilor era, pe lângă odihnă, plimbarea de seară prin centrul Hunedoarei.

„Duminică hunedoreană. Poate singurul obicei pe care Hunedoara autohtonă, ardelenească, l-a impus noilor veniţi este plimbarea de duminică seara, prin centrul oraşului, pe Corso. Cei care cred că hunedorenii nu cunosc decât pufoaica şi haina cenuşie să treacă în aceste ore prin faţa sfatului popular şi or să vadă îmbrăcăminte elegantă, toalete puse la punct ca în orice oraş mare. Dimineaţa, bărbaţii asistă la meciuri de box, concursuri de motocicletă, s-adună la un mic aperitiv la „Metalul". Tatăl, ocupat întreaga săptămână la Combinat, pe timp senin, îşi ia fetiţa de mână şi iese cu dânsa la plimbare. Nu se jenează nici să împingă căruciorul. Lipsa de falsă convenţie e o trăsătură a acestei lumi noi. Seara, hunedorenii, în haine de sărbătoare, inundă centrul oraşului, chiar dacă, aşa cum se întâmplă deseori toamna din cauza circulaţiei camioanelor, e noroi până la gleznă. Pantofii de lux înfruntă lapoviţa. E un gest de încredere în viitor. Lumea nu desperează în faţa dificultăţilor de moment, impunându-şi peste tot condiţia omenească", relata Vasile Nicorovici.

Transformarea Hunedoarei, văzută de occidentali

La sfârşitul anilor ´50 şi marile ziare occidentale remarcau transformarea Hunedoarei, în doar câţiva ani, într-un mare centru siderurgic.  Un reportaj publicat în The New York Times, în 1 februarie 1959,  semnat de M. S. Handler a purtat titlul: „Noul oraş al oţelului se ridică în România - Uzinele construite de sovietici au produs un milion de tone anul trecut” şi arăta că în 1949, Hunedoara era un oraş unde 5.000 de oameni care locuiau în case mici, ţărăneşti, de secolul al XIX-lea, construite pe un nivel. În numai un deceniu, populaţia oraşului a crescut de la 5.000 de la 50.000, iar proiectul de construcţie al clădirilor moderne, cu preţuri scăzute, s-a răspândit în vale.

„Căruţele primitive ale ţăranilor, trase de cai uscăţivi şi istoviţi împart aceleaşi drumuri cu marile camioane din Cehoslovacia. Ţăranii care au rămas ataşaţi pământurilor încă poartă căciulile negre din blană, în formă de pâlnie, pantaloni strâmţi ţesuţi acasă sau în fabrici. Localnicii mai săraci îşi învelesc picioarele în bucăţi de pânză sau poartă pantaloni de tip albanez ţesuţi acasă. Femeile lor se îmbracă în fuse largi, veste din lână făcute de ele, poartă baticuri şi încălţări de lână sau cauciuc. Agricultorul care şi-a părăsit pământurile pentru a munci în uzină a căpătat rapid un aspect de orăşean. Fiul lui pare să fie fi făcut saltul în mai puţin de zece ani. Văzând tineri şi pe soţiile lor dansând rock and roll şi jazz la restaurantul combinatului, unui străin i-ar fi greu să îşi imagineze cum a avut loc această transformare atât de repede”, scriau cei de la The New York Times.

Cerul Hunedoarei poate fi foarte uşor confundat cu cel de deasupra unei uzine vest-germane, relata The New York Times. Pentru a completa neconcordanţele aşezării, funicularele transportă prin aer minereul de fier adus în vale, de la minele aflate la cinci mile de Hunedoara. „Acolo sătenii îmbrăcaţi ca înaintaşii lor de la începutul secolului al XIX-lea îşi văd de treburile lor, cutreierând cu căruţele lor sau mergând pe jos, în lipsa cailor”, îşi încheie relatarea jurnalistul american.

Mai puteţi citi şi:

FOTO Hunedoara în anii '50, văzută de un grec: „Viaţa muncitorilor nu era cu nimic mai bună decât cea dintr-un lagăr”

FOTO Adevărata faţă a Hunedoarei din 1960. Oraşul oţelului a fost copleşit de muncitori, iar mii de oameni locuiau în cartierele de barăci insalubre

Primul ambasador al SUA care a vizitat Hunedoara în comunism: americanul plimbat prin castel şi combinat a rămas uimit de sporul populaţiei

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite