Ilie Păducel conduce Petrila încă din comunism. Averea fabuloasă a fostului secretar al PCR, devenit primar etern

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ilie Păducel. FOTO: Primăria Petrila.
Ilie Păducel. FOTO: Primăria Petrila.

Ilie Păducel a condus administraţia locală din Petrila atât în comunism, cât şi în democraţie. Din 1996, ocupă funcţia de primar şi candidează, pentru prima dată sub sigla PNL, la un nou mandat. Primarul Petrilei, fost secretar de partid în comunism, este şi unul dintre cei mai înstăriţi politicieni.

Petrila a supravieţuit economic datorită minelor Lonea şi Petrila, iar primarul oraşului cu 20.000 de locuitori din Valea Jiului a supravieţuit în funcţie chiar şi închiderii minei Petrila, cea mai veche din din Valea Jiului. Ilie Păducel este primar din anul anul 1996 şi a mai condus administraţia locală din Petrila în anii 1988 şi 1989.

Înainte de a deveni primar, a lucrat ca lăcătuş mecanic în Exploatarea Minieră Lonea şi a deţinut funcţiile de preşedinte al comitetului de sindicat în E. M. Lonea, între 1979 şi 1981 şi de secretar al Comitetului de partid în mina Lonea, din 1981, până în 1989. După decembrie 1989, când a fost alungat de la conducerea primăriei, Ilie Păducel s-a angajat ca artificier în mina Lonea (Petrila). În 1996 a revenit pe postul de primar, candidând ca independent. S-a înscris în Partidul Democrat, apoi a trecut prin PSD, la PDL, din nou PSD şi, recent, s-a înscris în PNL. Păducel candidează din nou la funcţia de primar al Petrilei şi are cele mai mari şanse de reuşită.

Avere impresionantă

Ilie Păducel a declarat că activitatea sa îndelungată de primar poate fi pusă pe seama seriozităţii cu care a tratat problemele localnicilor. Spune că a fost votat de atâtea ori pentru că nu i-a minţit. „Dacă ei vor înţelege acest lucru, îi asigur în continuare de receptivitatea mea faţă de problemele lor”, afirmă Păducel, pentru adevarul.ro.

Activitatea îndelungată de primar i-a adus lui Ilie Păducel prosperitate. Potrivit declaraţiei sale de avere di 2015, el deţine, în Petrila, trei terenuri agricole care însumează 22.000 de metri pătraţi, două păduri care însumează 64.000 de metri pătraţi, două terenuri extravilane care însumează 40.000 de metri pătraţi şi un teren intravilan de 100 de metri pătraţi. Mai deţine în acelaşi oraş un apartament, o casă de locuit şi două spaţii comerciale. În ultimii ani, Păducel a devenit proprietarul a două autoturisme Dacia (mărcile Duster şi Furgon). Are un depozit bancar de 30.900 de lei, primeşte bani din chirii, iar dacă nu ar fi primar, i-ar rămâne pensia lunară de 3.600 de lei.


Vă recomandăm şi:

Păcatele deputatului Mircia Muntean, candidat la Primăria Deva: noaptea de pomină a fostului primar 4 x 4 şi sentinţa pentru afaceri ilegale

Mircia Muntean se numără printre cei mai controversaţi politicieni înscrişi în cursa electorală, la alegerile locale. Deputat din 2012, după ce a condus timp de 16 ani Primăria Deva, Muntean este condamnat definitiv la patru ani de închisoare, cu suspendare, iar anul trecut a fost trimis în faţa instanţei, fiind acuzat că a condus băut şi a provocat un accident în Deva.

Moştenitorul baronului Resmeriţă la Primăria Lupeni: deputatul Cristian Resmeriţă a strâns o avere fabuloasă în câţiva ani, cu donaţii şi cadouri

Cristian Resmeriţă, fiul primarului Lupeniului Cornel Resmeriţă, şi-a anunţat candidatura la primărie, în locul tatălui său trimis în judecată pentru corupţie. Resmeriţă junior este deputat, la al doilea mandat, a fost profesor şi a strâns o avere importantă în numai câţiva ani. Resmeriţă se numără printre cei mai bogaţi candidaţi la primărie, în judeţul Hunedoara.

Cornel Resmeriţă, cel mai bogat primar din Hunedoara, e campion la imobiliare: "averea a venit din afaceri frumoase"

Unul dintre cei mai bogaţi primari din judeţul Hunedoara, Cornel Resmeriţă, deţine o vilă imensă în Lupeni şi două cabane în staţiunile montane hunedorene. Este primar de zece ani în Lupeni, iar pentru că nu se mai poate ocupa de afacerile prin care a reuşit să construiască imobilele, familia sa a preluat frâiele afacerilor.

Hunedoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite