Incident grav în şcoală: o bucată din tavan s-a prăbuşit peste o profesoară, în timp ce femeia le preda elevilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O profesoară din Deva a ajuns la spital, rănită, după ce în timp ce preda în sala de curs o bucată de tencuială din tavan s-a desprins şi s-a prăbuşit, provocându-i un traumatism cranian.

O clădire a Şcolii Gimnaziale numărul 6 din Deva a fost închisă, de miercuri, în urma unui incident grav petrecut, marţi, într-o sală de clasă. O bucată din tencuiala unei săli de curs s-a prăbuşit din tavan peste o profesoară, rănind-o în zona capului. „Victima a primit îngrijiri la cabinetul medical al şcolii, de unde a fost transportată la spital, pentru investigaţii mai amănunţite”, a precizat medicul Călin Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Hunedoara.

Profesoara a suferit un traumatism cranian. A fost pansată, de asemenea, pentru a se opri sângerarea abundentă.

În urma prăbuşirii bucăţii de tencuială cu diametrul de circa 1,5 metri, elevii au fost evacuaţi din sala de clasă, iar conducerea Primăriei Deva a decis ca aceştia fie mutaţi temporar în celelalte clădiri al Colegiului Energetic „D. Hurmuzescu”. Clădirea şcolii din Deva are o vechime de peste 40 de ani, fiind necesare reparaţii capitale, susţin reprezentanţii Inspectoratului Şcolar al Judeţului Hunedoara.


Vă recomandăm să citiţi şi:

VIDEO Şcoala ruină, adăpost pentru oamenii străzii. Cum a fost devastată clădirea lăsată în grija nimănui

Clădirea unei foste unităţi şcolare din municipiul Hunedoara a fost devastată, după ce intrarea a fost spartă, iar locul a devenit adăpost pentru oameni ai străzii. Mai multe încăperi au fost distruse, iar persoane necunoscute au incendiat mobilierul.

Şcoala în care elevii fac sex în pauze: elev molestat în clasă de colegul recidivist, care a mai abuzat sexual un minor

Un elev de 13 ani a fost supus unor perversiuni sexuale de colegul său, de 14 ani, în văzul celorlalţi adolescenţi. Incidentul s-a petrecut într-o pauză de ore, în Şcoala Aurel Vlad din Orăştie. În urmă cu un an, elevul agresor a fost cercetat după ce a încercat să oblige un alt coleg să îi facă sex oral, într-o pauză.

Satul în care au mai rămas trei bătrâni şi un elev premiant, unde nu ajunge nici ambulanţa. Oamenii merg kilometri prin noroi pentru a duce copilul la şcoală

Trei pensionari şi un copil de 8 ani. Aceştia sunt singurii locuitori ai satului Valea Mare de Criş, un loc izolat din Munţii Zarandului, spre care singurul drum de acces este aproape distrus. Darius este elev în clasa a doua la o şcoală din Baia de Criş, este bolnav de astm, iar bunicii săi fac eforturi uriaşe pentru ca elevul premiant să nu lipsească nicio zi de la şcoală.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite