Infernul copiilor abandonaţi, descoperit de americani în era post-Ceauşescu: „E un lagăr al morţii” VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jurnaliştii americani au descoperit la scurt timp după răsturnarea regimului Ceauşescu, un adevărat infern al copiilor, un orfelinat considerat un „lagăr al morţii”.

Povestea tragică a Evei, fetiţa cu HIV înfiată în 1990 de o familie de americani dintr-un orfelinat al Văii Jiului


În 1990, chiar în primele zile după înlăturarea lui Nicolae Ceauşescu de la conducerea României, presa internaţională descoperea şi făcea cunoscute întregii lumi ororile ascunse de regimul comunist.

GALERIE FOTO CU ORFELINATUL ÎN 1990

Îmbolnăvirile cu HIV a sute de copii – subiect tabu şi secret de stat în timpul dictaturii lui Ceauşescu -  şi „orfelinatele groazei”, în care erau găzduiţi zeci de mii de copii – mulţi dintre ei în condiţii inumane -, au fost printre temele principale investigate de jurnaliştii occidentali care au ajuns în România începutului de democraţie. Iar relatările lor au cutremurat opinia publică.

Primul jurnalist în infernul de la Sighet

Tom Jarriel, un jurnalist al postului ABC, a călătorit în România în toamna anului 1990, pentru a realiza un documentar în orfelinatul de la Sighetul Marmaţiei, unde erau ţinuţi copii abandonaţi, numit şi „Casa copiilor cu afecţiuni nesalvabile”, care a avea să fie desfiinţat la începutul anilor 2000. 

Tom Jarriel şi echipa sa au fost primii jurnalişti occidentali care au reuşit în 1990 să intre în orfelinatul pentru copii cu dizabilităţi de lângă Sighetul Marmaţiei, la acea vreme o adevărată închisoare înconjurată cu garduri de sârmă ghimpată şi cu porţile încuiate cu lacăte. Jurnalistul l-a păcălit pe ofiţerul de pază să descuie o poartă, iar întreaga echipă a intrat vijelios în incinta instituţiei.


Video: ABC. Documentarul a fost înregistrat de John Pîrva, un român aflat în 1990 în SUA.

„Chiar şi după tot ce văzusem până atunci, eram nepregătiţi pentru ceea ce am găsit într-o încăpere de la etaj: aici fete tinere, cu capetele rase, erau ţinute într-o cuşcă uriaşă, ca animalele, iar băieţii goi, înghesuiţi într-o cameră plină de urină şi excremente, ţipau sălbatic în timp ce loveau cu palmele podeaua murdară. În timp ce paznicul ne-a ordonat să ieşim, asistenţii se grăbeau să pună hainele pe câţiva dintre ei”, relata jurnalistul Tom Jarriel, în documentarul din seria 20/20 difuzată de ABC.

Directorul: „Sunt copiii nimănui”

În timp ce dr. Viorel Leordean, directorul de la acea vreme a orfelinatului din Sighet, le explica jurnaliştilor din SUA că nu au dreptul de a filma în interior, un membru al echipei televiziunii a descoperit într-un colţ al biroului său, cutii pline de tranchilizante puternice, pe care personalul medical a recunoscut că le folosea, în mod obişnuit, pentru a calma copiii agitaţi.


Viorel Leordean, 1990. Captură Youtube.

image

„Folosirea acestora pentru a seda copiii era ca şi cum le-ai pune o frânghie de gât şi i-ai lega de un copac”, explica medicul care a însoţit echipa de filmare. Nu a trecut mult timp, până când jurnaliştii au găsit copii pe care erau utilizate medicamentele: prunci de câţiva ani, sedaţi şi ţinuţi ore în şir cu mâinile legate.

Alături, în alte paturi cu gratii, alţi copii erau lăsaţi să moară de malnutriţie. „O imagine de lagăr al morţii”, o descria în lacrimi, Tom Jarriel. Întrebat de ce aceşti copii nu erau internaţi în spitalul aflat la doar câteva sute de metri die orfelinat, directorul Leordean le explica americanilor că „sunt copiii nimănui”.

Nici înalţii oficiali guvernamentali din Bucureşti nu păreau încă dispuşi să considere situaţia copiilor abandonaţi drept o prioritate urgentă în acele vremuri, arătau jurnaliştii.


Jurnaliştii ţinuţi la distanţă, de paznic. Captură Youtube.

image

Copiii ţinuţi în întuneric până mor

Ziarul „The Washington Post” a relatat despre documentarul realizat de Tom Jarrel în orfelinatul de la Sighetul Marmaţiei.

„Cu siguranţă, corespondentul ABC Tom Jarriel arată din ce în ce mai disperat, pe măsură ce el şi o echipă de cameraman, ghizi şi un medic pediatru american fac o plimbare sumbră prin Casa copiilor cu deficienţe nesalvabile. Lucrătorii de ajutorare străini descriu cu exactitate aceste „case” ca lagăre ale morţii. La un moment dat în turul lor de şase zile, Ian, ghidul lui Jarriel - un român care locuieşte în Boston, se prăbuşeşte în lacrimi. Cu toate acestea, camera video este neclintită. Arată copii goi, sub-alimentaţi, care stau adânciţi până la glezne în propria urină; copii mânaţi ca porcii să „se scalde” în jgheaburi murdare de apă neagră; sugarii morţi de foame din cauza unor afecţiuni tratabile, cum ar fi paralizia cerebrală şi chiar anemia. Scandalul acestor orfelinate, unde, după unele estimări, trăiesc 40.000 de copii, a ieşit la iveală la începutul acestui an, dar programul „20/20”, de pe Canalul 7, duce acasă ideea că puţine s-au schimbat pentru aceşti copii la nouă luni după răsturnarea dictatorului român executat Nicolae Ceauşescu. Jarriel şi producătoarea Janice Tomlin deschid noi drumuri, forţându-şi calea în secţiile de subsol, rareori vizitate, unde copiii şi sugarii bolnavi sunt ţinuţi în întuneric până când mor”, informa, în 9 octombrie 1990, The Washington Post, în prezentarea documentarului realizat de jurnalistul american, în orfelinatul de la Sighet.


Copil malnutrit, legat de mâini. 1990. Captură Youtube.

În timp ce mulţi copii din aceste orfelinate prezentau semne de tulburări neurologice sau mentale, jurnalistul a găsit şi numeroase exemple devastatoare de copii care păreau să nu aibă deloc tulburări medicale.  

image

„O fată cu ochi strălucitori a fost diagnosticată greşit ca deficientă mentală însă a înflorit într-o fetiţă veselă, strălucitoare şi afectuoasă, în termen de o săptămână după ce a fost adoptată de un cuplu american. Oamenii care conduc aceste instituţii au puţin de spus în apărarea lor. În două dintre casele de stat vizitate de Jarriel, în turneul său de şase zile, directorii slab educaţi şi aproape sigur corupţi au acumulat magazine donate de îmbrăcăminte şi medicamente în loc să le distribuie copiilor”, informau jurnaliştii de la The Washington Post, pe marginea documentarului „Oamenii care lucrează în astfel de locuri devin ei înşişi ca nişte animale”, era încercarea de a se explica de unul singur, a unui lucrător în orfelinat.


Orfelinatul de la Sighetul Marmaţiei. Captureă Youtube.

image

Documentarul care i-a cutremurat pe americani

În ciuda impactului pe care documentarul realizat de ABC l-a avut în SUA, publicul american era atenţionat că este inutil să încerce să trimită pachete de alimente, îmbrăcăminte sau materiale medicale direct către orfelinate şi spitale din România. 

„Adevărul din epoca post-Ceauşescu este că o mare parte din banii şi rechizitele medicale donate de oameni şi chiar de către guverne acestor instituţii româneşti au fost furate sau utilizate în mod abuziv. Agenţiile internaţionale de ajutor au o experienţă mai bună, dar chiar şi ele se luptă să controleze cine primeşte ajutorul şi cum”, informa The Washington Post, în 5 octombrie 1990.

În presa din SUA, Canada şi Marea Britanie a anului 1990 au fost publicate sute de articole despre condiţiile din acea vreme din orfelinatele din România. Multe dintre ele pot fi descoperite în arhivele digitale de presă, cum este newspapers.com. Tot atunci, peste 20.000 de oameni din Occident au trimis scrisori autorităţilor române în care au cerut sprijin pentru a-i ajuta pe copii instituţionalizaţi sau pentru a adopta copii din orfelinatele României, informau autorii unui reportaj publicat în august 1990, în ziarul St. Louis Post-Dispatch. 

„Explozia de interes în adopţia copiilor români este cauzată de doi factori: puţinii copii albi disponibili pentru adopţie în SUA şi simpatia crescută pentru numărul mare de copii români abandonaţi ca rezultat al politicilor sociale ale lui Ceauşescu”, informa jurnalista Martha Shirk, în cotidianul american.  


Tom Jarriel

Un deceniu mai târziu, jurnaliştii ABC s-au reîntors în România, pentru a vizita orfelinatele. „În timp ce condiţiile pentru multe dintre orfelinatele administrate de stat s-au îmbunătăţit în mod clar, există încă un număr îngrijorător de copii care trăiesc în medii mizere, fără a primi o atenţie adecvată... Copiii care fug de orfelinate sau „absolvenţii” acestor instituţii la vârsta de 18 ani, se confruntă cu perspective triste şi ajung adesea să trăiască pe stradă. Analfabeţi, necalificaţi şi fără un loc unde să meargă, mulţi dintre aceşti copii îşi câştigă existenţa cerşind sau prostituându-şi trupurile. Noaptea, comunităţile de copii se refugiază în labirintul tunelurilor murdare care şerpuiesc pe străzi”, informa ABC, într-un reportaj realizat în 2001, în România.

image

Vă recomandăm să citiţi şi:

Mesaj cutremurător lăsat de elevul care s-a prăbuşit de pe clădirea groazei: „Sunt blocat într-un coşmar“

Raportul CIA despre trupele de şoc MAI din primii ani de comunism. Justificarea vigilenţilor: „Suntem atacaţi“

Austriacul care ţine în viaţă o cale ferată din Hunedoara: „Este monument istoric. Am redeschis-o pentru turişti” VIDEO

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite