Interlopii care au transformat Valea Jiului în „Valea Pumnului”: „gorilele” Palesică, Simota şi Litera, protejate chiar de oamenii legii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Recidivistul Sorin Palesică a fost arestat preventiv după ce a a năucit în bătaie o tânără salvamontistă şi mai mulţi clienţi ai unui local din Straja, sub privirile jandarmului cu care se aşezase la băut. Cazul interlopului care a terorizat Valea Jiului nu este singular. În ultimii ani, personaje dubioase care au lăsat impresia că se află sub protecţia autorităţilor au făcut legea pumnului în comunităţile din oraşele miniere.

Sorin Palesică (33 de ani), recidivistul care a înfiorat o ţară întreagă după ce a fost filmat în timp ce a bătut până la leşin o tânără salvamontistă a fost înfăţişat luni instanţei Judecătoriei Petroşani, cu propunere de arestare preventivă. Bărbatul a solicitat să fie cercetat în stare de arest la domiciliu, dar magistraţii s-au opus doleanţei sale.

„Instanţa a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani şi a dispus arestarea preventivă a inculpatului Palesică Sorin Constantin, pe o durată de 30 de zile, de la 8 februarie 2016 până la data de 8 martie 2016, inclusiv. Instanţa a respins cererea formulată de inculpat prin apărător, privind luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu sau a controlului judiciar”, a informat Judecătoria Petroşani. În timp ce interlopul s-a reîntors în închisoare, loc în care a petrecut deja aproape şapte ani în urma unor agresiuni înfiorătoare pe care le-a comis asupra unui tânăr, Miruna Inel, prima dintre cele trei victime ale sale, încearcă să îşi revină din şocul suferit şi să se refacă după traumele provocate de bătăuş.

„Acum îmi este teamă să ies din casă. Mă gândesc la ameninţările pe care mi le-a adresat. M-a ameninţat cu moartea, că nu am voie să zic de el, de ceea ce mi-a făcut”, a relatat Miruna Inel.

Jandarmul "era în timpul liber"
Tânăra salvamontistă a povestit că a fost lovită doar pentru că i-a spus interlopului care făcea scandal în localul din Straja, să se potolească. A fost momentul în care Palesică s-a dezlănţuit şi a lovit-o cu pumnii, până când aceasta şi-a pierdut cunoştinţa. În timp ce fata era scoasă pe braţe din local, Palesică a mai bătut doi oameni. Iar scenele înfiorătoare înregistrate de camerele video instalate în local au avut loc sub privirile unui jandarm impasibil, aşezat la masă alături de infractorul Palesică. Jandarmul Sorin Moldovan se afla în timpul său liber, au transmis reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Hunedoara, în prima reacţie după publicarea înregistrărilor din local. „S-a dispus constituirea unei comisii pentru efectuarea verificărilor cu privire la comportamentul subofiţerului din cadrul unităţii, aflat în club, în timpul liber, în momentul comiterii agresiunii”, a declarat maiorul Nicolae Răducu, de la Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Hunedoara. Ulterior, jandarmul montan a fost audiat, iar luni, instituţia pe care o reprezenta a informat că acesta va fi cercetat de procurori. „Comisia desemnată din cadrul unităţii a finalizat verificările, iar Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Hunedoara a sesizat Parchetul Militar Timişoara în vederea continuării cercetărilor în acest caz”, a declarat maiorul Nicolae Răducu, de la IJJ Hunedoara. 

O tânără bătută de un interlop într-un bar din Staţiunea Straja

„Se temea pentru viaţa lui”
În afara faptului că „era în timpul liber”, jandarmului care a asistat pasiv la scenele de violenţă i s-a mai găsit o scuză: „se temea pentru viaţa lui”, potrivit şefului Salvamont Lupeni, George Resiga.

„Noi nu îl judecăm pe jandarmul aflat în bar deoarece probabil era mult mai traumatizat decât colega noastră Miruna, temându-se în mod real pentru viaţa lui deoarece cu ani de zile în urmă, din cauza unui incident asemănător, a fost pur şi simplu tăiat în zona gâtului. Sunt din ce în ce mai puţini oameni adevăraţi care sunt în stare să îşi pună propriile lor vieţi în slujba semenilor”, a afirmat George Resiga, şeful Salvamont Lupeni. Jandarmul a fost cel care i-a acordat primul ajutor fetei, după ce aceasta a fost scoasă afară din local, în stare de inconştienţă. Între timp, la faţa locului au ajuns colegii săi şi poliţiştii. Sorin Palesică a fost imobilizat şi adus la secţie, nu înainte de a-i ameninţa cu moartea pe cei din forţele de ordine. „Îţi dau somn, bulangiule, hai să ne batem", i-a strigat interlopul unuia dintre cei care au intervenit.

Legea junglei din Valea Jiului
Scenele de teroare din Straja nu sunt un caz izolat în Valea Jiului, iar „călăul” Sorin Palesică este doar o simplă prezenţă pe lista interlopilor care de-alungul ultimilor ani au făcut, nederanjaţi de autorităţi, legea pumnului în oraşele miniere. Acelaşi Palesică a participat în 2006 la răpirea unui tânăr, din sediul unei televiziuni, care a fost dus apoi în Defileul Jiului, schingiut ore în şir, dat să fie muşcat unor câini de luptă şi abandonat într-o baltă de sânge.

Istoria recentă a personajelor de temut din Valea Jiului, care s-au impus peste lege şi autorităţi, a început cu Miron Cozma, liderul minerilor participanţi la mineriadele din anii 1990 care au înfiorat întreaga ţară. În anii săi „de glorie” Cozma apărea însoţit de actualul senator Gabriel Oprea, despre care afirma că a fost „subalternul” lui. 

Alin Simota înainte de a fi eliberat din închisoare

Alin Simota şi Cristian Litera lăsaţi în pace
După decăderea lui Cozma, trimis în închisoare în 1997 şi apoi în 1999, unul dintre foştii săi apropiaţi i-a luat locul. Alin Simota a fost până în anii trecuţi unul dintre cele mai bogate şi controversate personaje din Valea Jiului. În anii 2000, milionarul care a condus clubul Jiul Petroşani, a fost implicat într-o serie de scandaluri cu consecinţe grave, pentru care abia din 2013 a fost trimis în judecată. La fel ca predecesorul său şi Simota avea legături apropiate cu oamenii legii din oraşele Văii Jiului, în timp ce victimele sale au fost nevoite să aştepte ani buni pentru a li se face dreptate. Astfel, în 2004, bodyguarzii lui Alin Simota au agresat un oficial al echipei Gaz Metan Mediaş, după ce aceasta nu a respectat aranjamentul cu finanţatorul Jiului Petroşani pentru trucarea unui meci.

„După meci inculpatul Litera Constantin Cristian împreună cu alţi trei, la cererea lui Simota – care era supărat că ratase promovarea, l-au dus pe oficialul de la echipa Gaz Metan Mediaş, cu care tratase anterior aranjarea meciului de fotbal, într-o pădure în apropierea municipiului Petroşani, unde l-au bătut, de fapt au început să-l lovescă încă din maşină, şi pe drum, urmare a loviturilor primite bărbatul în cauză şi-a făcut necesităţile fiziologice pe el, de asemenea au urinat pe el pentru al „umili”, apoi l-au abandonat în pădurea respectivă. Pentru acestă faptă participanţii au fost plătiţi de Simota Alin”, informează rechizitoriul dosarului DIICOT din 2013, în care este judecat. Oameni de afaceri, dar şi lideri de sindicat şi foşti parlamentari, ca Vasile Savu, au fost ameninţaţi de interlopii lui Alin Simota, la comanda acestuia. Simota a fost acuzat că şi-a pus gărzile de corp să îi intimideze pe fotbalişti şi pe membrii galeriei care îndrăzneau să se opună deciziilor sale. Un jucător al Jiului a fost bătut cu sălbăticie de interlopii angajaţi de Simota, pentru că se declarase nemulţumit de contractul său cu clubul. În 2008, Paul Gherasim, consilier local în Petroşani, a fost bătut crunt de un grup de interlopi, despre care anchetatorii au stabilit că ar fi fost trimişi de Alin Simota, ca răzbunare pentru pierderea alegerilor locale. Gherasim şi-a retras plângerea, însă a fost condamnat la pedeapsa de trei luni de închisoare, cu suspendare, pentru mărturie mincinoasă.

Cristian Litera, fostul „pumn de fier” al afaceristului Alin Simota, implicat în violenţele comandate de acesta, s-a bucurat, de asemenea, de protecţia unor oameni ai legii, informau procurorii DIICOT care l-au anchetat pentru infracţiuni grave. Printre cei anchetaţi pentru sprijinul acordat lui Litera s-ar fi aflat chiar şi fostul şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba, Traian Berbeceanu, care, potrivit procurorilor care l-au anchetat, l-ar fi folosit pe Litera ca informator. În urma anchetei Direcţiei Naţionale Anticorupţie, s-a stabilit că acuzatorii lui Traian Berbeceanu au fabricat probe pentru a-l incrimina.

Şi în prezent, potrivit relatărilor din presa locală a Văii Jiului, asupra unor oameni ai legii din oraşele miniere planează suspiciuni că s-ar afla în relaţii de prietenie cu interlopi cunoscuţi temuţi în comunităţile din zonă.


Vă recomandăm şi:

VIDEO Traumele Mirunei Inel, tânăra bătută până la leşin de interlopul Sorin Palesică: a fost ameninţată cu moartea şi îi este frică să mai iasă din casă

Sorin Palesică, interlopul care a nenorocit în bătaie o tânără salvamontistă din Lupeni, a fost reţinut şi va fi adus luni în faţa magistraţilor, cu propunere de arestare preventivă. În acest timp, Miruna Inel, victima bătăuşului, încearcă să îşi revină din traumele şi şocul suferit. Sute de mesage de susţinere i-au fost transmise fetei pe care Sorin Palesică a ameninţat-o cu moartea.

VIDEO Ororile bătăuşului Sorin Palesică: a nenorocit o tânără şi a ameninţat poliţiştii cu moartea. Un alt bărbat a fost răpit şi schingiuit cu câinii interlopului

Sorin Palesică, interlopul care a snopit în bătaie o tânără salvamontistă, într-un bar din staţiunea Straja, a ameninţat cu moartea poliţiştii care au fost chemaţi la faţa locului. Palesică este recidivist, iar în 2006 a fost implicat în răpirea şi schingiuirea unui tânăr, care a fost dus în Defileul Jiului şi lăsat aproape mort, după ce câinii de luptă au fost puşi să îl muşte.

VIDEO Călăul celor două surori jefuite şi ucise în chinuri a fost arestat preventiv

Ovidiu Drîngă a fost adus marţi în faţa instanţei Tribunalului Hunedoara, cu propunere de arestare prventivă, pentru omor şi tâlhărie calificată. Tânărul este acuzat că a comis două crime în urmă cu o săptămână.


 

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite