JUSTIŢIE: Dosarele celor mai temuţi interlopi hunedoreni au fost trase pe linie moartă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Malaxorul justiţiei s-a împotmolit în dosarele interlopilor hunedoreni, rămase fără finalitate, chiar şi după mai bine de cinci ani de la consumarea infracţiunilor de care aceştia au fost acuzaţi. Două dintre cele mai cunoscute cauze aflate de ani buni pe rolul instanţelor sunt dosarele „mafiei fierului vechi” şi „spumă şi bibanul”. 

Procesul „mafiei fierului vechi din Hunedoara” este departe de a fi finalizat.

Trafic cu ouă de dinozaur şi carapace de broască preistorică, furate din siturile paleontologice

Audieri tensionate la Judecătoria Deva, în procesul pentru traficul comorilor dacice

Din anul 2007, când dosarul mafiei a fost strămutat la Tribunalul Bistriţa Năsăud, cei peste 50 de hunedoreni acuzaţi că au făcut parte din grupările de hoţi care au devalizat combinatul siderurgic nu au primit soluţia instanţei, chiar dacă s-au scurs până în prezent peste 30 de termene ale procesului.

„Eu nu mai ştiu aproape nimic de dosar, deşi fusesem arestat în 2006, pentru câteva luni. De atunci, mi-am dat pierdute actele personale, pentru a-mi face altele şi a mă putea angaja, iar la proces nu m-am mai prezentat”, a povestit un fost agent de pază al combinatului, acuzat că a făcut parte din gruparea hoţilor.

Află AICI povestea mafiei fierului vechi din Hunedoara

Spumă şi Bibanul, la apel
Lumea interlopă a anilor 2000, trimisă în instanţă în dosarul „Spumă şi Bibanul” aşteaptă, de asemenea, sentinţa finală, după ce cauza a fost repusă pe rol la Curtea de Apel Piteşti.

Cei peste 20 de deveni judecaţi în acest dosar, inclusiv fostul şef al Poliţiei Deva, Ioan David, au fost învinuiţi că au constituit o grupare mafiotă care a instaurat teroarea în Deva, în perioada 2001 - 2004. Abia în luna mai a anului trecut, ei au fost condamnaţi de magistraţii Tribunalului Argeş pentru infracţiuni de crimă organizată şi şantaj, impunerea unor taxe de protecţie, incendieri de autoturisme, proxenetism şi alte fapte grave.

Citeşte aici mai multe despre dosarul "Spumă şi Bibanul"

Însă majoritatea dintre învinuiţi au declarat apel.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite