Hunedoara

articolul anterior articolul urmator

Lacul Cinciş, un firicel de apă în amonte. Priveliştea spectaculoasă de la biserica părăsită VIDEO

1
7 Mar 2021 22:58:57
Autor: Daniel Guţă
Lacul Cinciş. Foto: ADEVĂRUL. Daniel Guţă
Lacul Cinciş. Foto: ADEVĂRUL. Daniel Guţă

La aproape o lună de la amplele lucrări hidrotehnice realizate pe Lacul Cinciş pentru a preveni inundaţiile de primăvară, nivelul apei a scăzut vizibil, iar priveliştea de la coada lacului s-a transformat total.

La începutul lunii februarie, cotele LaculuI Cinciş erau ridicate şi au avut loc lucrări hidrotehice (deversări) pentru a preveni inundaţiile şi pentru reglarea nivelului apelor.

GALERIE FOTO CU LACUL CINCIŞ

„Golirea de fund a funcţionat în parametrii optimi asigurând o pregolire a lacului pentru a putea prelua în condiţii de siguranţă debitele suplimentare provenite din ploi şi topirea zăpezii”, informau reprezentanţii Sistemului de Gospodărirea a Apelor – Hunedoara.

Secretele construcţiei barajului Cinciş, colosul din beton al „lacului blestemat“ care a înghiţit cinci sate 

Locul tainic de pe ţărmul Lacului Cinciş. Panorama barajului construit în timp record în anii ´60 VIDEO

Fenomen spectaculos la barajul Lacului Cinciş. Ce se întâmplă la poalele colosului de beton VIDEO

 

În luna februarie, cei care ajungeau la „coada” lacului Cinciş puteau vedea biserica veche, abandonată, aproape inundată, îar în vecinătatea ei, vegetaţia din luncă acoperită cumplet cu apă.


Lacul Cinciş Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL

În aceste zile, nivelul apelor este scăzut, iar în zona din amonte de baraj se văd urmele cele mai vizibile ale secării parţiale a lacului. Aici au apărut întinderi uriaşe de mâl, iar un firicel de apă mai străbate lunca de lângă biserica veche de la „coada” lacului de acumulare.



Lacul Cinciş se află la 10 kilometri de Hunedoara. Are o întindere de peste 250 de hectare şi o capacitate de aproape 30 de milioane de metri cubi de apă. La înfiinţarea lui, apele au înghiţit vetrele satelor Cinciş, Valea Ploştii, Baia lui Crai, Moara Ungurului şi Ciuleni, aşezări vechi din Ţinutul Pădurenilor, cu o istorie de peste jumătate de mileniu, unele păstrătoare ale unor vestigii antice.


Lacul Cinciş, februarie 2021. Foto: Daniel Guţă

 


Lacul Cinciş, martie 2021. Foto: Daniel Guţă

 

Barajul Cinciş – Cerna  a fost construit la începutul anilor ´60, în numai 14 luni. La acea vreme, combinatul siderurgic din Hunedoara, pe care urma să îl deservească, se afla în plină dezvoltare, fiind unul dintre cele mai mari din sud-estul Europei, iar mii de oameni erau angajaţi la exploatările miniere de fier din zonă. Structura sa este din beton, având grosimea la bază de 14 metri şi la coronament de 4,5 metri şi un volum total de 43,5 milioane de metri cubi. Barajul are forma unui arc care leagă doi versanţi, o lungime de 221 de metri şi o înăţime de 48 de metri, ridicându-se la circa 300 de metri deasupra nivelului mării.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Locuri bântuite din România: poveştile sumbre despre Castelul Corvinilor din Hunedoara şi blestemul Lacului Cinciş

VIDEO Scufundări până la 25 de metri adâncime în Lacul Cinciş, în căutarea tânărului luat de ape

Povestea bisericii Huniazilor demolată de comunişti. Aici ar fi fost locul de veci al mamei lui Ioan de Hunedoara

FOTO Cele mai frumoase lacuri glaciare din Retezat. Cum arată sanctuarul naturii înainte de venirea iernii

Villa rustica şi necropola antică de pe malul Lacului Cinciş. Secretele marilor descoperiri din ţinutul minelor dacice 

Top 5 cele mai misterioase lacuri din România. Cum s-a format Lacul Dracului şi de ce veneau femeile la Sfânta Ana

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

Cainele Vesel
8.03.2021, 09:58:05

superba zona, dar cred ca lacul respectiv este colmatat?

Modifică Setările