Lucrări silvice pregătite pentru 2021. Câte hectare vor fi împădurite în judeţul Hunedoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pădure. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.
Pădure. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

Direcţia Silvică Hunedoara a scos la licitaţie publică lucrările silvice plănuite pentru anul 2021. O parte a acestora vizează împădurirea mai multor terenuri.

Runcu Mare, satul ascuns din Ţinutul Pădurenilor. Splendoarea iernii în locul care sfidează sălbăticia VIDEO


Direcţia Silvică Hunedoara a scos la licitaţie publică lucrările silvice plănuite pentru 2021. Valoarea estimată a acestora se ridică la 2.363.996 lei.  

„Se achiziţionează servicii pentru silvicultură care constau în: recoltări seminţe, îngrijirea surselor de seminţe (plantaje), solarii, pepiniere, regenerarea pădurilor, cu gama de lucrări aferente: împăduriri, refaceri, completări curente, întretinerea culturilor tinere, ajutorarea regenerării naturale, degajari, curatiri, strângerea materialului lemnos rezultat din curăţiri efectuate în suprafeţe de
probă, pentru cele 11 loturi: Brad, Dobra, Geoagiu, Grădişte, Hunedoara, Ilia, Lupeni, Petroşani, Pui, Retezat, Simeria”, se arată în caietul de sarcini.

Între lucrările silvice prevăzute în contract se află şi lucrări de regenerare a pădurilor, pe 1.089 de hectare: vor fi împăduriri pe 59 de hectare, completări pe 35 de hectare şi lucrări de întreţinere pe 920 de hectare. Cele mai mari suprafeţe pregătite de împădurire sunt pe raza ocoalelor silvice Geoagiu şi Petroşani (peste 20 de hectare).

În urmă cu un an, Direcţia Silvică Hunedoara a scos la licitaţie publică lucrări silvice estimate la 3,7 milioane de lei. Contractul prevedea lucrări de regenerare a pădurilor pe mai mult de 1.338 de hectare de pădure din judeţul Hunedoara: împăduriri pe 93 de hectare, din care 60 de hectare pe raza Ocolului Silvic Petroşani şi 14 hectare pe raza Ocolului Silvic Geoagiu şi lucrări de întreţinere pentru regenerarea pădurilo pe 1.104 hectare.

În anul 1990, în Hunedoara au avut loc plantări de pădure pe mai mult de 1.000 de hectare. De atunci, suprafeţele pe care s-au efectuat regenerări artificiale au scăzut treptat, ajungând în anul 2.000 la 180 de hectare şi în anul 2018, în judeţul Hunedoara au fost create noi arboretumuri pe o suprafaţă de doar 131 de hectare: 104 hectare de răşinoase şi 27 de hectare de foioase, potrivit unui raport al Institutului Naţional de Statistică. În 2019, suprafaţa pe care au fost efectuate lucrări de regenerare artificilală a crescut la 176 de hectare în judeţul Hunedoara. Cea mai mare parte a împăduririlor este efectuată în zonele administrate de statul român. Regenerarea artificială reprezintă ansamblul de lucrări de plantare de puieţi, butaşi şi sade sau de însămânţare a unei suprafate de teren cu scopul de a se crea noi arborete, atât pe terenuri forestiere de pe care a fost exploatat arboretul matur, cât şi pe terenuri lipsite de vegetaţie forestieră.

Pădurile din judeţul Hunedoara se întind pe o suprafaţă de 317,5 mii de hectare, din care aproximativ jumătate se află în proprietatea statului român, iar cealaltă jumătate a fost retrocedată în ultimele trei decenii.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Runcu Mare, satul ascuns din Ţinutul Pădurenilor. Splendoarea iernii în locul care sfidează sălbăticia VIDEO

Satul din inima munţilor, cu şosea nouă şi iluminat modern, unde oamenii înfruntă haitele de lupi VIDEO

FOTO Lumea de altădată a Pădurenilor. Ţinutul vestit din Munţii Poiana Ruscă în ilustraţii de colecţie

 

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite