Hunedoara

articolul anterior articolul urmator

Lucruri mai puţin ştiute despre Stalin, dictatorul sovietic care a terorizat lumea. Cum s-a transformat copilul abuzat care cânta în cor şi urma să devină preot

7
24 Aug 2019 06:12:03
Autor: Daniel Guţă
Stalin, într-o fotografie oficială.
Stalin, într-o fotografie oficială.

În copilărie, a cântat în corul bisericii, iar mama sa l-a îndrumat spre o carieră de preot. Stalin a ajuns însă unul dintre cei mai temuţi tirani ai secolului XX.

Iosif Vissarionovici Stalin (1878 – 1953) a fost liderul necontestat al Uniunii Sovietice timp de peste trei decenii, până la moartea sa şi a rămas în istorie drept unul dintre cei mai temuţi dictatori din secolul XX. Iată câteva detalii mai puţin ştiute despre Stalin:

Handicapul care i-a salvat viaţa
Stalin s-a născut într-o familie săracă din oraşul Gori, Georgia, având un tată alcoolic şi violent şi o mamă spălătorească. La vârsta de 7 ani s-a îmbolnăvit de varicelă, iar afecţiunea i-a lăsat urme pe chip pentru tot restul vieţii. Totuşi, fotografiile îi erau editate, astfel încât urmele vărsatului să îi fie ascunse. La vârsta de 12 ani a fost rănit grav de o caleaşcă, iar în urma accidentului a rămas cu un handicap pe viaţă la braţul stâng, pe care, de asemenea, l-a mascat adesea. Accidentul din copilărie i-ar fi salvat viaţa pentru că din cauza lui Stalin a fost considerat inapt pentru serviciul militar şi, prin urmare, nu a fost trimis în primele linii ale frontului în Primul Război Mondial.

Mama sa l-a vrut preot
În copilărie, Stalin fusese membru al unui cor bisericesc, iar la 17 ani a fost trimis de mama sa la un seminar ortodox din capitala Georgiei, Tiflis (Tbilisi-ul modern). Pentru a mai câştiga bani, o vreme a continuat să cânte într-un cor, însă mai târziu s-a declarat ateu şi s-a răzvrătit împotriva studierii scripturilor, preferând să citească scrierile lui Karl Marx şi să se alăture unui grup socialist local. În cele din urmă, a părăsit seminarul, renunţând la ideea de a deveni preot.   

Primele joburi: educator şi meteorolog
În adolescenţă. Stalin a lucrat ca educatror pentru elevi de gmnaziu, însă a renunţat la slujba sa din cauza veniturilor mici. La vârsta de 21 de ani, s-a angajat ca meteorolog la Observatorul Meteorologic de la Tiflis, un loc de muncă de noapte unde câştiga 20 de ruble pe lună, dar unde putea să îşi petreacă timpul citind. O anecdotă despre liderul URSS spune că Stalin le-a cerut meteorologilor să îi spună ce procent de acurateţe au previziunile pe care aceştia le fac. „- Patruzeci la sută, tovarăşe Stalin.” „- Spuneţi opusul şi apoi veţi avea şaizeci la sută.”

De unde provenea paranoia sa
Liderul sovietic suferea de o afecţiune a creierului numită ateroscleroză, arătau medicii săi, după moartea acestuia. Această boală provoacă acumularea de ţesut gras în creier şi a fost legată de o serie de afecţiuni psihice severe. Potrivit medicului său Alexander Myasnikov, ateroscleroza a fost probabil parţial responsabilă pentru paranoia şi răutatea care l-au transformat într-un adevărat tiran. „Aş sugera că suspiciunea şi cruzimea lui Stalin, frica lui de duşmani, a fost creată în mare măsură de ateroscleroza arterelor cerebrale. Ţara era condusă, de fapt, de un bolnav”, nota medicul într-un jurnal secret, la moartea lu Stalin.

Suspiciunea bolnăvicioasă l-a dus la o neîncredere fără temei, inclusiv faţă de importanţi activişti de partid, pe care îi ştia de mulţi ani. Pretutindeni el vedea „duşmani”, „ipocriţi”, „spioni”. Având putere nelimitată, el a instituit o tiranie crudă, îl strivea pe un om, fizic şi moral. A creat o asemenea situaţie, în care omul nu putea să-şi exprime voinţa. Când Stalin spunea că trebuia arestat cineva, atunci însemna că acesta e „un duşman al poporului”, îl descria scriitorul Alexandr Soljeniţîn, în volumul „Primul Cerc”.

Pasionat de filme americane
Stalin ar fi fost pasionat de cinematografie, iar genul său prefereta erau filmele western, cu John Wayne. Adesea îşi invita camarazii să petreacă noaptea în cinematograful său. De asemenea, era fascinat de Charlie Chaplin şi de Tarzan. O anecdotă a vremii: Stalin participă la premiera unui film de comedie sovietic. El râde şi zâmbeşte pe tot parcursul filmului, dar după ce se termină, spune: „Mi-a plăcut comedia, dar acel clovn avea o mustaţă ca şi a mea. Împuşcaţi-l”. Toată lumea rămâne fără cuvinte, până când cineva sugerează, „tovarăşul Stalin, îi putem rade actorului mustaţa?" Stalin răspunde: „Bună idee! Prima dată îl bărbieriţi, apoi trageţi!"

Fiul său a murit într-un lagăr nazist
Fiul lui Stalin din prima sa căsătorie, Yakov, a fost soldat în Armata Roşie în timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi a fost capturat în etapele iniţiale ale invaziei germane asupra Uniunii Sovietice. Naziştii au propus eliberarea sa într-un schimb de prizonieri, dar Stalin a refuzat, probabil pentru că credea că Yakov s-a predat voluntar. Yakov ar fi murit în lagărul de concentrare din Sachsenhausen în 1943.

Nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace
Stalin a fost nominalizat de două ori la Premiul Nobel pentru pace, înainte ca atrocităţile comandate şi politicile sale brutale să fie cunoscute în întreaga lume. Rolul său de a pune capăt celui de-al Doilea Război Mondial i-a adus nominalizările atât în 1945 cât şi în 1948.

Cum arăta, de fapt, Stalin în ultimii ani de viaţă
Scriitorul Alexandr Soljeniţîn, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură şi autor al volumelor despre Gulag-ul sovietic, l-a descris pe Stalin în romanul „Primul Cerc”, portretizându-l cu totul diferit faţă de modul „viguros” în care liderul sovietic era prezentat lumii. „Iar el era un simplu bătrânel, cu ochii galbeni, cu părul roşcat (înfăţişat negru în portrete), deja rărit (înfăţişat des), cu semne de vărsat ici-colo pe faţa cenuşie, cu o pungă de piele ridată pe gât (nu era zugrăvită deloc); cu dinţii înnegriţi, inegali, puţin înclinaţi în interiorul gurii, care mirosea a tutun de bună calitate; cu degetele grase şi umede, care lăsau urme pe hârtii şi pe cărţi”, scria Soljeniţîn.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Cele mai savuroase bancuri cu sovietici spuse de americani. Ronald Reagan: „De ce ruşii îşi reclamau papagalii la KGB?“

Cele mai frumoase 20 de bancuri de la Radio Erevan. Care este diferenţa între capitalism şi comunism

Bancul interzis de comunişti pentru care românii erau trimişi în închisoare

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

7 Comentarii

Lucifer
24.08.2019, 12:53:14

Stalin a fost unul din cei mai mari criminali din istoria omenirii. Azi el fascinează încă pe alţi criminali potenţiali ca Putin. Periodic, Rusia produce criminali care urcă până în cele mai mari funcţii statale. Nu ştiu de ce "sufletul rus" generează destul de des criminali.

+1 (1 vot)
Cristian saileanu
24.08.2019, 15:14:53

Asa e, dar a fost intrecut de Mao...

nic
24.08.2019, 22:53:53

Fara Stalin Rusia nu ar mai fi existat astăzi.A industrializat natia împotriva vointei ei,reușind sa facă in 3 decenii si dupa un război greu,din Rusia proasta si înapoiată,a doua putere mondiala.

+1 (1 vot)
ADani
25.08.2019, 00:25:16

@ nic Da mai incet propaganda, tovarase. Cu politici economice care poprnesc de la libertatea individului, non etatiste, se putea ca Rusia sa fie mult mai dezvoltata decat sub imbecilii de comunisti. Comunismul si interventia statului inapoiaza, doar cei cu neuronii rari cred tampeniile socialiste pe care le crezi tu!

Galeriu Crestinu
24.08.2019, 20:04:40

SATANA cand intra-n om il schimba fundamental in ciuda calitatilor avute anterior....asa si HITLER era un talentat artist, pictor si om fin care nu s-a destrabalat ca LGBT-istii Obama sau Hillary de azi... Dar cu voia lui DUMNEZEU dracii pot fi si scosi din oamenii posedati....e plina Biblia ....numai din Maria Magdalena au iesit 7 ....si apoi cu evlavie l-a urmat pe HRISTOS.

+1 (1 vot)

Vezi toate comentariile (7)