Hunedoara

articolul anterior articolul urmator

Mafia cuprului a fost trimisă după gratii

0
24 Dec 2009 07:57:06
Autor: adevarul
Unul dintre suspecţii reţinuţi şi-a ascuns faţa de ruşine
Unul dintre suspecţii reţinuţi şi-a ascuns faţa de ruşine

Peste 20 de hunedoreni sunt cercetaţi pentru furtul unor materiale în valoare de aproximativ 300.000 de lei. “Fierarii” reţinuţi ieri în urma unor descinderi ale poliţiştilor au fost sprijiniţi de agenţi de pază ai combinatului Hunedoara.

A fost nevoie de peste 80 de poliţişti şi mascaţi pentru ca, în urma unei acţiuni fulger desfăşurată la Hunedoara, cea mai mare grupare de hoţi care a acţionat în ultimii trei ani pe platforma industrială a combinatului siderurgic din localitate să fie destructurată. Începând de ieri dimineaţă, agenţii de poliţie şi cei ai Structurii de Intervenţie Rapidă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Hunedoara au efectuat simultan 23 de percheziţii în locuinţele unor hunedoreni suspectaţi că fac parte dintr-un grup preocupat cu furtul materialelor neferoase (în special cupru), din incinta întreprinderii ArcelorMittal Hunedoara. „Cele 23 de persoane reţinute pentru audieri, cu vârste cuprinse între 20 şi 55 de ani, sunt cercetate pentru peste comiterea a peste 20 de infracţiuni de furt de cupru.

Paznici implicaţi
Faptele au fost comise în perioada septembrie-decembrie 2009, iar prejudiciul se ridică la aproximativ 300.000 de lei”, a precizat subinspectorul Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.
Anchetatorii au mai stabilit că hunedorenii au comis furturile cu ajutorul a 10 agenţi de pază, angajaţi la firmele care asigură supravegherea combinatului, unii dintre paznici fiind şi ei reţinuţi pentru complicitate la furt calificat. „Componentele din cupru sustrase de la utilajele societăţii erau valorificate la centrele de colectare a deşeurilor neferoase din oraş, prin intermediul a trei complici”, a mai adăugat subinspectorul Bogdan Niţu. În urma percheziţiilor poliţiştii au ridicat din locuinţele “fierarilor” mai multe instrumente folosite la furtul de cupru, în special cleşti pentru tăierea sârmei, dar şi peste 2.000 de pachete de ţigări de contrabandă.
“Procurorii au emis ieri 18 ordonanţe de reţinere pentru o perioadă de 24 de ore pentru hunedorenii cercetaţi în acest caz. Urmează ca aceştia să fie prezentaţi instanţei, cu propunere de arestare preventivă. Ei sunt acuzaţi de furt calificat în formă continuată”, a precizat aseară procurorul Adrian Muntean, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, hunedorenii riscă pedepse cu închisoare între 3 şi 15 ani.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii