Mărturia lordului englez din Hunedoara anilor 1830: fermecat de o tânără ţigancă şi uimit de zestrea dacică a românilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mărturii rare despre Hunedoara anilor 1830 au fost păstrate în jurnalul de călătorie al primului englez care a vizitat orăşelul în secolul al XIX-lea. John Paget a rămas fascinat de castel, dar şi de o tânără ţigancă întâlnită în Hunedoara.

John Paget (1808 –1892) a călătorit la mijlocul anilor 1830 în ţinuturile Transilvaniei şi a publicat un volum de memorialistică, cu titlul „Ungaria şi Transilvania, cu remarci despre condiţiile sociale, politice şi economice”.

Autorul englez a vizitat Hunedoara şi a oferit amănunte despre viaţa localnicilor întâlniţi şi despre Castelul Corvinilor.

Valahii, urmaşii dacilor
Călătoria scriitorului englez în Ardeal a început din Porţile de Fier ale Transilvaniei, iar înainte de a ajunge la poalele Castelului Corvinilor a cercetat locurile istorice ale Ţării Haţegului (Ulpia Traiana Sarmizegetusa, Densuş, Grădişte), bogate în relicve antice. Despre români afirma că „dacă va părea că sunt apărătorul lor este pentru că nu i-am găsit aşa de răi precum mi sa spus şi pentru că este firesc să mă interesez mai degrabă de apărarea celor slabi decât de întărirea celor puternici”.

John Paget a explicat viciile localnicilor, însă le-a expus şi virtuţile, un lucru mai puţin obişnuit pentru un reprezentant al aristocraţiei, aflat adesea în compania grofilor maghiari şi căsătorit cu o maghiară.

„Una dintre cele mai proeminente virtuţi ale valahului este dragostea sa faţă de părinţii săi, respectul şi grija faţă de ei la bătrâneţe. El ar considera că este o ruşine să-i permită pe oricine altcineva să-i susţină pe cei în vârstă şi săraci, în timp ce el ar putea să o facă singur. Şi eu cu siguranţă nu-mi amintesc să fi văzut cerşetori printre ei”, afirma autorul volumului „Ungaria şi Transilvania”.

Acelaşi scriitor remarca asemănările izbitoare dintre trăsăturile românilor şi cele ale dacilor de pe Columna lui Traian.

„Cu cât mă gândesc mai mult la această chestiune, cu atât mai mult sunt convins că majoritatea valahilor sunt adevăraţi daci”, scria John Paget.

„Valahul de astăzi se numeşte <<rumun>> şi păstrează o mândrie tradiţională a strămoşilor, în ciuda degradării sale actuale. Limba vorbită acum de toţi oamenii acestei naţiuni este moale, abundentă în vocale şi derivând majoritatea cuvintelor sale din latină”, informa John Paget.

Tânăra ţigancă
Călătoria din Ţara Haţegului la Hunedoara a fost plină de peripeţii. După lăsarea nopţii, John Paget şi însoţitorul său englez au ajuns cu o trăsură în oraş şi au reuşit să găsească adăpost la un han. O tânără ţigancă a fost salvarea lor, relata autorul.

„O ţigăncuşă a ieşit din casă şi, auzind natura dificultăţii noastre, odată a luat aranjamentul problemei asupra ei. Imediat, a urcat în trăsură şi a dat ordine ţăranului, dorind ca el să treacă prin râu în sus pe malul abrupt şi de-a lungul drumului. Am urmat-o în han, iar înainte de a ajunge, ea a deşteptat întreaga casă, a luat cheile camerelor şi, în timp noi încă glumeam pe seama aventurii noastre, eroina a aprins deja focul, a reparat sobele crăpate, a descărcat trăsura, a făcut paturile şi a gătit cina. Totul a fost făcut atât de repede, încât a avut un aer de convieţuire. Era ciudat să găsim pe cineva pe care nici măcar nu îl văzusem cu cinci minute înainte, că era deja ghidul nostru, gazda noastră, bucătarul nostru, factotumul nostru. Lila era o fată de aproximativ şaisprezece ani, cu trăsături mai obişnuite decât cele ale tribului ei. Părul ei bogat, brun, despărţit în faţă, cădea într-o mulţime de bucle pe gât şi se agăţa de spate în banda lungă de îmbrăcăminte. Vorbea în mod alternativ valahă, germană şi maghiară, în timp ce îndruma, certa şi conducea. Înainte de a înceta să ne întrebăm de apariţia atât de plăcută, o cină bună fumega pe masă, iar ţigăncuşa cea drăguţă, prin râsul şi vorbele sale, aproape că ne-a convins că suntem sub efectul ambroziei, în timp ce ea o juca pe blânda Hebe. Nu am putea înţelege niciodată misterul din mişcările Lilei. Ţiganii sunt, în general, nişte pungaşi cărora nu le este permis să intre în nicio casă, totuşi totul era perfect sigur cu ea”.

Castelul Corvinilor
A doua zi, de dimineaţă, călătorii englezi au vizitat Castelul Corvinilor. În 1835, monumentul istoric se păstra încă în bune condiţii, fiind renovat în deceniile trecute. Peste două decenii, urma să redevină o ruină, în urma unui incendiu mistuitor.

„Prima noastră datorie în Hunedoara, după ce am luat micul dejun, pe care Lila, îmbrăcată mai vesel decât înainte, ni l-a pregătit, a fost să vizităm vechiul castel, deoarece este interesant din punct de vedere istoric, fiind construit de cel mai mare om pe care Transilvania l-a avut vreodată, Ioan de Hunedoara, guvernatorul Ungariei şi tatăl lui Mathias Corvinus. Tradiţia atribuie lui Hunyadi o coborâre din partea lui Sigismund, regele Ungariei”, scria John Paget.
FOTO: Castelul în 1838, de George Edwards Hering. (artistul care l-a însoţit pe John Paget)

castelul corvinilor

Autorul englez relata cititorilor săi legenda iubirii dintre mama voievodului, care ar fi fost o frumoasă româncă din Valea Haţegului, şi regele Sigismund de Luxembourg, apoi oferea detalii despre cariera militară strălucitoare a lui Ioan de Hunedoara.

„Castelul Huniazilor este situat pe o stâncă îndrăzneaţă, calcaroasă, înconjurată pe trei laturi de două râuri mici, Cerna şi Zlaşti, care se întâlnesc în acest moment. Pe partea opusă a Zlaştiului, se ridică o altă stâncă de aceeaşi înălţime, care se înclină treptat spre oraş şi este fortificată. De pe aceasta din urmă, castelul este abordat de un pod lung de lemn, la o înălţime ameţitoare deasupra râului şi a drumului de dedesubt. Capătul podului, din apropierea castelului, este un mecanism simplu ce face să se ridice poarta turnului de veghe, pe care o închide ca o uşă. Nu există scripeţi sau lanţuri folosite. Este atât de echilibrat încât poate fi ridicat prin plasarea piciorului pe capătul opus, greutatea corpului fiind suficientă pentru a întoarce scara şi pentru a ridica masa imensă în aer. La trecerea podului, unul dintre ofiţerii de la atelierele de fier – pentru că acum castelul serveşte ca depozit pentru fierul obţinut din minele din vecinătate – s-a oferit foarte politicos să ne conducă prin el. Interiorul formează o curte neregulată, din care piatra solidă constituie trotuarul şi este complet înconjurată de clădirile castelului. O galerie se desfăşoară în jurul a trei laturi ale acestei curţi, iar cele mai multe ferestre se deschid spre ea. Am intrat printr-o uşă gotică din dreapta şi ne-am găsit într-o sală mare, împărţită de stâlpi în centru şi susţinând o serie de arcade pe care se sprijină tavanul înfipt. Deasupra unuia dintre stâlpi, o carte sculptată, dispusă în mod pitoresc, poartă următoarea inscripţie în caractere gotice: <<Hoc opus fecit fieri magnificus Johannes Huniades Regni Hungariæ Gubernator Ano Dni 1452>>”, scria John Paget.

Sala Cavalerilor, compartimentată
Sala Cavalerilor era compartimentată, însă încăperile în care locuiau funcţionarii guvernamentali erau primitoare.

„Am descoperit că sala este împărţită în trei sau patru camere foarte frumoase, despre care se spune că au fost amenajate şi folosite de împăratul Francis, acum câţiva ani. Partea opusă a curţii este ocupată de unii dintre ofiţeri, ca o locuinţă, şi încă una foarte frumoasă. Se păstrează în ordine foarte bună. Într-adevăr, întreaga clădire pare a fi în stare bună şi nimic nu poate fi mai elegant decât saloanele pe care le formează uriaşele turnuri rotunde, nimic mai frumos decât priveliştile înfăţişate de la ferestrele lor. Despre cel mai mare turn există ceva misterios, pentru că după toate aparenţele este o masă solidă de zidărie. Nici ghidul nostru nu ar mai putea explica acest lucru. Au fost făcute încercări de penetrare, dar nu a fost descoperit nimic. Exteriorul acestui turn este încă pictat, aşa cum spune tradiţia de când a fost construit. Este pictat în alb şi negru, în şah, şi arată cât de urât posibil”, îşi continua descrierea John Paget.

Oaspeţii din Hunedoara
Întorşi la han, călătorii englezi au fost nevoiţi să primească o delegaţie de localnici, pe care i-ai invitat în camera lor.

„Servitorul a deschis uşa cu o ceremonie considerabilă şi a anunţat numele, titlurile şi ocupaţiile celor patru burghezi graşi care s-ar fi putut găsi şi în orice orăşel din insula noastră. Purtătorul de cuvânt al grupului, cea mai grasă şi cea mai importantă persoană, a fost medicul, care şi-a exprimat într-un discurs foarte plin de complimente, în germană, plăcerea pe care o aveau în a vedea englezi, membri ai unei ţări constituţionale şi protestanţi ca ei înşişi, în oraşul lor. Şi cum am fost primii care i-au onorat până acum, nu au putut să-şi piardă ocazia, şi aşa mai departe, şi aşa mai departe. Apoi, Tokay (băutură) şi biscuiţii au fost înmânate şi a început o conferinţă, constând din întrebări de partea lor, aparent aranjate dinainte şi propuse de medic, cărora le-am răspuns cât am putut mai bine. Acestea au constat în principal în anchete referitoare la punctele din legea şi guvernul englez, care i-au încurcat - nu e de mirare, căci uneori îi încurcă şi pe propriii lor autori”, relata tânărul călător.

Englezii şi-au continuat drumul spre Deva, cu unele regrete. „Când am intrat în căruţă, Lila a fost acolo să ne spună Adio. Frumuseţea ei, umorul ei bun şi modul ei fericit de a se face utilă, ne-a făcut să ne despărţim întristaţi de ea şi cred că S. a propus să o doteze <<en jocké>> şi să o ia cu noi. Dar S. este un om sălbatic! Ştiu că nimic nu poate fi mai ridicol decât să-mi imaginez un sentiment tiganesc şi, totuşi, în ciuda ridicolului, aş jura că am văzut o lacrimă strălucind în ochii sărmanei când am plecat. Câteva cuvinte bune sunt rareori pierdute chiar şi în cazul unui ţigan”, scria John Paget.

Autorul englez s-a stabilit în Transilvania, la Cluj, în următorii ani, căsătorindu-se cu o tânără din nibilimea maghiară. În timpul Revoluţiei de la 1848 – 1849, a făcut parte dintr-un regiment maghiar implicat în mai multe bătălii şi a relatat despre evenimentele din Transilvania în volumul „Revoluţia din 1848 – 1849 în Transilvania şi Ungaria, văzută de John Paget”.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Primul ambasador al SUA care a vizitat Hunedoara în comunism: americanul plimbat prin castel şi combinat a rămas uimit de sporul populaţiei

În martie 1972, la un deceniu după ce primise vizita liderului URSS Nikita Hruşciov, oraşul Hunedoara a fost gazdă, pentru o zi, a ambasadorului american Leonard Carpenter Meeker (1916 – 2014). Autorităţile locale s-au mobilizat pentru a-i face vizita cât mai plăcută.

Castelul Corvinilor va fi reabilitat cu cinci milioane de euro. Contractul a fost semnat de Ministerul Dezvoltării

Aproape cinci milioane de euro vor fi investiţi în reabilitarea Castelului Corvinilor. Contractul privind reabilitarea realizată cu fonduri de la Uniunea Europeană a fost semnat de minister.

Spargere la Castelul Corvinilor: hoţii au furat încasările după cel mai aglomerat sfârşit de săptămână

Castelul Corvinilor a fost jefuit: persoane necunoscute au furat circa 170.000 de lei, banii proveniţi din încasarea taxelor de intrare, din mini-vacanţa de 1 Mai.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite