Mărturia ultimului supravieţuitor de la Sighet, preotul care a ajuns în SUA după 16 ani în temniţele comuniste

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandru Raţiu în 1984.
Alexandru Raţiu în 1984.

Una dintre cele mai preţioase mărturii despre calvarul deţinuţilor politici de la Sighet a fost publicată de Alexandru Raţiu, un preot stabilit în SUA după ce a petrecut 16 ani în închisorile regimului comunist.

Alexandru Raţiu (1916 - 2002), un preot greco-catolic român născut în Statele Unite ale Americii, s-a numărat printre ultimii supravieţuitori ai închisorii de la Sighet, locul unde au murit peste 50 de personalităţi ale României interbelice. Până în 1964, preotul a petrecut 16 ani în temniţele şi lagărele comuniste, dintre care primii 7 ani la Sighet. Alexandru Raţiu a fost unul dintre puţinii români care au trecut prin temniţa din nordul ţării care au apucat să îşi spună povestea. A emigrat în SUA în 1971 şi a publicat mai multe cărţi şi articole în care a descris experienţele trăite sub regimul comunist.

Rupţi de restul lumii

Într-una dintre ele a descris regimul disciplinar impus la Sighet. „Ceea ce a fost mai chinuitor în tot timpul a fost interzicerea de-a ne ruga cu voce tare în celule şi lipsa completă a Sfintei Liturghii. Nu exista nici o capelă, aşa cum existaseră la toate închisorile de drept comun, n-am primit nici un ziar sau alte cărţi de citit, deci moarte intelectuală completă. N-am avut nici o vizită şi nici o corespondenţă cu familiile noastre. Dacă găseam o bucată de ziar, la WC, lăsată de gardieni, după ce-şi terminau necesităţile fizice, plină de fecale, noi o luam şi o citeam cu mare curiozitate. Voiam să ştim ce se petrece afară, în ţară, în lume. Sighetul a devenit o închisoare grea, cu regim disciplinar foarte aspru, pe care străinii din lumea civilizată, din Apus sau din America, nu l-ar fi putut nici înţelege, nici aproba”, relata preotul.

Hrana deţinuţilor dată porcilor

Regimul alimentar de la Sighet consta din o raţie care n-a depăşit niciodată 1300 de calorii, necesare unei persoane să nu moară de foame – ba chiar s-a coborât la 700 de calorii, afirma preotul.

„De fapt, primeam dimineaţa o căniţă cu zeamă de zer, la amiază şi seara un polonic de 500 grame de supă de arpacaş, supă de varză sau supă de fasole. N-am primit niciodată carne de vită sau de porc sau de găină. Din cauza foamei mulţi deţinuţi – mai ales din celule mici, de izolare – au căzut în distrofie, care le-a cauzat moartea”, adăuga acesta, citat în memorialsighet.ro.

ratiu sighet

Gardienii se foloseau nestingheriţi de alimentele atribuite deţinuţilor, uneori pentru a hrăni porcii pe care îi creşteau directorul Ciolpan şi gardienii. „Un alt fapt, mai grozav şi mai criminal decât cel cu porcii, a fost mâncarea pe care ne-au oferit-o tot în cele trei luni, din martie, aprilie şi mai 1953. Astfel, închisoarea a primit gratuit (ori probabil a plătit ceva pentru ele), de la abatorul oraşului, măruntaie de vită, adică burţi nespălate bine, care miroseau a fecale sau balegă de vacă; potroace, adică plămâni tot de vită, pe care le-au fiert, fără nici un fel de condiment. Noi, preoţii, am fost obligaţi seara să le fierbem odată cu mămăliga, care era bună (în adevăr, nu era fiartă bine, deoarece bucătarii nu primeau combustibil suficient). Îmi amintesc de potroacele care pluteau în cazan; erau negre, nefierte şi infecte; când gardienii au distribuit mâncarea, la prânz şi la cină, toată închisoarea mirosea a fecale. Chiar gardienii (unii erau oameni simpli şi cinstiţi în serviciul lor) ne spuneau: cum puteţi să mâncaţi astfel de mâncare, greu mirositoare, pe care nici câinii n-o pot suferi? Nu ştiu ce-am răspuns. Dar eram flămânzi şi trebuia să mâncăm pentru ca să supravieţuim. Oare s-a mai servit undeva, în lumea civilizată, o astfel de mâncare sau ba? Nu ştiu. Noi am supravieţuit, dar mulţi dintre cei 150 de deţinuţi au suferit foame, adică înfometare”, mai relata Alexandru Raţiu.

sighet

Un medic fals „trata” bolnavii

La Sighet, deţinuţii bolnavi intrau în grija unui fals medic şi a unui sanitar, fost tăietor de lemne. „Exista şi o mică infirmerie, dar goală, fără medicamente. Medicul şi sanitarul, învăţaţi de directorul Ciolpan şi de gardianul de serviciu, ne vizitau în fiecare duminică. Noi îi salutam, „să trăiţi domnule doctor – sunt deţinutul x, y –, mă doare capul sau măseaua, stomacul sau altceva”. Lungu se uita la noi şi zicea „hm!”, apoi spunea sanitarului să aducă o aspirină etc., după care pleca. Aceasta a durat cinci ani. Deţinuţii au suferit şi mulţi au murit din cauza nepriceperii lui. Am aflat mai târziu, după eliberare, că el n-a avut nici o pregătire medicală. El a fost pe frontul sovietic, la Odessa, unde era asistent la un medic român; acesta a murit pe front, iar Lungu i-a luat (furat) actele şi s-a întors în ţară cu acte false. Teohari Georgescu l-a numit medic de circumscripţie la Sighet. Aşa a ajuns apoi medicul închisorii. Lucrul acesta l-am auzit de la un medic adevărat: în anul 1954, au fost chemaţi toţi medicii la Bucureşti pentru verificare. Pe Lungu l-au găsit cu actele furate – deoarece în comisia medicală era un doctor care îl cunoscuse pe cel mort la Odessa. Lungu a fost arestat şi condamnat la 16 ani închisoare: acte false”, scria Alexandru Raţiu.

Teroarea absolută de la Sighet

Povestea lui Alexandru Raţiu a stârnit interesul presei din SUA, Publicaţia The Pentagraph a relatat-o în numărul din ianuarie 1984.

„Părintele Raţiu, care a petrecut 16 ani în închisorile regimului comunist din România, s-a născut în Pennsylvania, în 1916, din părinţi români. Tatăl său lucra ca miner, dar tânjea după ţara sa, unde fusese fermier. În 1921, s-a mutat cu familia în Moftilulnic, unde cumpărase o mică fermă. După ce a devenit preot, părintele Raţiu, vorbitor fluent de zece limbi, a început să predea elevilor limbile străine, lucru care l-a adus în atenţia autoităţilor. Când a refuzat să îşi altereze metoda de predare şi să excludă autoritatea Papei din învăţături, Raţiu a fost arestat în 1949”, informau jurnaliştii americani. Raţiu a fost adus la Sighet, împreună cu mai mulţi preoţi greco-catolici, consideraţi o ameninţare pentru noul regim comunist.

„La închisoarea Sighet, Raţiu a fost închis împreună cu alţi aproape 150 de deţinuţi politici. Aici, regimul era unul al terorii absolute şi al dezumanizării, scria preotul. Prizonierilor le era interzis să stea aşezaţi în celule sau să vorbească. Potrivit mărturiei sale, mâncarea asigura zilnic mai puţin de 750 de calorii şi iar serviciile medicale şi dentare lipseau. Rugăciunea l-a ajutat să îndure 18 luni de temniţă solitară”, relatau autorii articolului despre preotul român.

În 1955, Alexandru Raţiu a fost mutat la Gherla, o închisoare suprapopulată în care se aflau 6.000 de oameni. A trecut apoi pe la Jilava, Băteşti şi în lagărele de muncă de la Strâmba, Stoieneşti şi Insula Marea Brăilei. Din 1962, a fost plasat în arest la domiciliu, în satul Lăţeşti din judeţul Ialomiţa, pentru încă doi ani, până la graţierea deţinuţilor politici, din 1964. Un an mai târziu, Raţiu a depus o cerere pentru a primi cetăţenia americană, dar a avut de aşteptat şapte ani pentru a o obţine. Vizita preşedintelui american Richard Nixon în România din 1969 în care acesta i-a cerut lui Nicolae Ceauşescu să permită cetăţenilor americani să emigreze a grăbit formalităţile, iar doi ani mai târziu, fostul preot şi familia fratelui său au putut părăsi ţara. S-au stabilit în Aurora, unde în primii ani Alexandru Raţiu a muncit într-o uzină metalurgică. Apoi şi-a reluat activitatea de preot la o biserică din oraşul Reddik şi a publicat mai multe cărţi, cea mai cunoscută fiind „Biserica furată”, relatau reporterii ziarulu The Pentagraph.

Închisoarea de la Sighet

Până la mijlocul anilor ’50, închisoarea de la Sighet fusese transformată de comunişti într-o temniţă destinată elitelor, unde au fost trimişi peste 100 de demnitari români: foşti miniştri, academicieni, economişti, militari, istorici, ziarişti, politicieni, dar şi zeci de episcopi şi preoţi greco-catolici şi romano-catolici. Printre personalităţile care au sfârşit în celulele din locul aproape inaccesibil aflat la graniţa de nord a ţării s-au numărat Iuliu Maniu, Sebastian Bornemisa, Radu Portocală, Constantin Argetoianu, Constantin I.C. Brătianu, George Brătianu, Dimitrie Burilleanu (fost guvernator al Băncii Naţionale) şi Aurel Vlad. După moartea lor, între anii 1950 şi 1955, nu s-au întocmit acte de deces, iar familiile lor nu au fost înştiinţate. În 1955, în urma graţierilor decise de regimul comunist, ca urmare a Convenţiei de la Geneva şi a admiterii României comuniste (RPR) în ONU, cei aproape 150 de deţinuţi politici rămaşi în Sighet au fost fie eliberaţi, fie trimişi în alte închisori.

Lista românilor morţi în închisoare de la Sighet între anii 1950 şi 1955 îi cuprinde pe:

Iuliu Maniu (1873 - 1953), unul dintre marii oameni politici din România secolului XX, a sfârşit la Sighet, în 5 februarie 1953.
Constantin (Dinu) Brătianu (1866 - 1950), lider al Partidului Naţional Liberal, arestat în 1950, la vârsta de 84 de ani.
Radu Portocală, fost ministru şi om politic liberal
Constantin Argetorianu, diplomat român şi fost preşedinte al Consiliului de Miniştri
Sebastian Bornemisa, filozof, ziarist, primar al Clujului, ministru sub-secretar de stat
Gheorghe I. Brătianu, doctor în filosofie, profesor universitar, fost ministru.
Dumitru Burilleanu, fost guvernator al Băncii Naţionale.
Ion Cămărăşescu, licenţiat în drept (la Paris), fost ministru şi deputat.
Tit-Liviu Chinezu, episcop greco-catolic, profesor de filosofie.
Ion Şerban Christu, doctor în drept, fost ministru.
Henri Cihoski, general de Corp de Armată, fost senator de drept.
Daniel Ciugureanu, fruntaş basarabean, unul dintre promotorii Unirii Basarabiei cu România
Tancred Constantinescu, inginer, fost ministru.
Grigore Dumitrescu, profesor de drept roman, fost guvernator al Băncii Naţionale.
Anton Durcovici, episcop catolic de Iaşi.
Traian Valeriu Frenţiu, episcop greco-catolic de Lugoj şi Oradea, mitropolit supleant de Blaj.
Grigore Georgescu, amiral.
Stan Ghiţescu, fost deputat, senator şi ministru, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.
Alexandru Glatz, general de divizie, fost secretar de stat.
Ion Gruia, licenţiat în drept, professor, fost ministru.
Ioan Ilcuş, general, şef de Stat Major, fost ministru.
Alexandru Lapedatu, fost preşedinte al Academiei Române, fost ministru.
Ion I. Lapedatu, fost ministru şi guvernator al Băncii Naţionale a României
Ion Macovei, inginer, director general al Căilor Ferate, fost ministru.
Augustin Maghiar, canonic greco-catolic, vicar general al Episcopiei de Oradea.
Mihail Manoilescu, fost ministru şi guvernator al Băncii Naţionale.
Ion Manolescu-Strunga, fost ministru.
Nicolae Mareş, inginer, fost ministru.
Mihail Măgureanu, fost subsecretar de stat.
Tiberiu Moşoiu, fost guvernator al Băncii Naţionale.
Dumitru Munteanu-Râmnic,fost deputat. senator şi subsecretar de stat.
Nicolae Păiş, şef de Stat Major la Marină
Ion Pelivan, teolog, fost ministru, fost deputat.
Doru Popovici, fost ministru secretar de stat.
Albert Popovici-Taşcă, doctor în drept, fost deputat, fost subsecretar de stat.
Virgil Potârcă, fost deputat, senator, subsecretar de stat şi ministru.
Mihail I. Racoviţă, general de Corp de Armată, fost ministru.
Ion Răşcanu, fost primar al Bucureştiului.
Radu Roşculeţ, fost prefect, deputat, ministru.
Nicolae Samsonovici, fost şef de Statului Major General şi fost ministru.
Ion Sandu, subsecretar de stat.
Constantin Simian, fost vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.
Ioan Suciu, episcop greco-catolic de Oradea
Gheorghe Taşcă, fost deputat şi ministru.
Constantin Tătăranu, fost  guvernator al Băncii Naţionale a României.
Gheorghe Vasiliu, general de aviaţie, fost ministru subsecretar de stat.
Aurel Vlad, fost deputat şi ministru.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Lista uriaşă a lagărelor comuniste din anii '50. Canalul Dunăre - Marea Neagră, proiectul faraonic al Gulagului românesc

Notele secrete ale CIA despre bisericile românilor din anii terorii comuniste. De ce se aştepta lichidarea „Patriarhului roşu“, cel care a fraternizat cu sovieticii

Zvonurile bizare de care Securitatea se temea în primii ani de comunism: copiii care profeţeau sfârşitul regimului şi preoţii care se rugau pentru ploaie

Jurământul turnătorului la Securitate:  „Voi da la maximum informaţii, altfel cer să fiu pedepsit de legile scrise şi nescrise”

Mărturii ale românilor din robia sovietică a anilor '40: „Ruşii îşi hrăneau porcii cu cadavrele deportaţilor“

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite