Mărturii cumplite despre barbarii lumii antice. Istoria ospeţelor macabre ale canibalilor care l-au înfiorat pe Herodot
0
Cele mai vechi mărturii documentare despre populaţiile care au locuit în Antichitate în ţinuturile actuale ale României au aparţinut autorilor greci, care îi considerau „barbari” pe localnici. Herodot, unul dintre marii istorici ai Antichităţii a oferit mărturii ieşite din comun despre obiceiurile „barbarilor” din ţinuturile de la Nord de Dunăre şi de pe ţărmurile Mării Negre.
Istoricul elen Herodot, care a trăit în secoul V î. Hr., a oferit descrieri detaliate despre ciudăţeniile popoarelor considerate „barbare” de către greci, din urmă cu două milenii şi jumătate. Opera sa „Istorii” conţine inexactităţi şi mărturii de domeniul fanteziei, dar cu toate acestea este considerată una dintre cele mai preţioase lucrări ale autorilor antici, în ce priveşte bogăţia informaţiilor. În cartea a IV-a a Istoriilor, Herodot aminteşte de populaţiile care au locuit în ţinuturile din jurul Mării Negre şi de la Nord de Dunăre.
Herodot a prezentat în lucrarea sa obiceiurile înfiorătoare ale sciţilor, asupra cărora regele persan Darius a pornit o campanie militară, ajungând cu armata pe teritoriul actual al ţării noastre. Herodot afirma despre sciţi că îi orbesc pe sclavi şi totodată făcea o legătură între obiceiul orbirii supuşilor cu obiceiul ciudat prin care îşi mulgeau iepele. „Sciţii scot ochii la toţi robii din pricina laptelui pe care îl beau, făcând următoarele: după ce iau nişte ţevi de os, foarte asemănătoare cu fluierele, şi le vâră în partea dinapoi a iepelor suflă în ele cu gura. În timp ce unii suflă alţii mulg. Ei spun că fac aşa, deoarece vinele iepei se umflă cnd suflă în ele, iar ugerul coboară”, scria Herodot.
În nordul ţinuturilor sciţilor, aproape de pustiurile despre care autorul elen scria că nu mai sunt locuite, putea fi întâlnit un neam barbar aparte, care purta îmbrăcăminte scitică. „După ce străbaţi o bună bucată din ţinutul presărat de stânci, la poalele unor munţi înalţi se ivesc aşezările unor oameni despre care se spune că sunt toţi pleşuvi din naştere, şi bărbaţii şi femeile deopotrivă. Ei au nasul turtit şi fălci puternice. Fiecare locuieşte cu ai săi sub un copac, iarna acoperindu-l cu o velinţă de lână albă, iar vara fără învelitoare. De aceşti oameni nu se leagă nimeni. Se spune că sunt sfinţi. Arme de luptă nu poartă”, afirma Herodot, în urmă cu două milenii şi jumătate.
Oameni care dormeau şase luni pe an
Puţini au fost cei care au reuşit să ajungă în ţinuturile de dincolo de munţii înalţi ale oamenilor pleşuvi, identificaţi de Herodot. Dincolo de locurile de neumblat, afirma autorul Istoriilor, ar fi locuit oameni cu picioare de capră, „iar dacă treci de aceştia, dai de alţi oameni care dorm câte şase luni pe an”, scria Herodot, afirmându-şi neîncrederea faţă de vorbele auzite de la sciţii întâlniţi în călătoriile sale.
Herodot îşi continua relatarea amintind de issedoni, un alt popor barbar cu obiceiuri ieşite din comun, chiar şi pentru acea perioadă. „Când unui om îi moare tatăl, toate rudele îi aduc oi. După ce le înjunghie şi le spintecă, taie în bucăţi şi pe părintele mort al gazdei, apoi, amestecând toată carnea la un loc, o mănâncă la ospăţ. Iar capul mortului, după ce îl rad şi îl curăţă bine, îl poleiesc cu aur şi după aceia i se închină, aducându-i o dată pe an jetfe bogate. Fiul săvârşeşte toate acestea în cinstea părintelui său, aşa cum fac elenii pomenirea morţilor”, afirma Herodot, în Istorii.
Iernile din ţinuturile nordice ale Pontului durau câte opt luni, iar popoarele îndurau geruri năprasnice, iar în timpul verii polile cădeau necontenit. În Nordul îndepărtat ninnsorile nu contenesc, de aceea, afirma Herodot, ţinuturile erau nelocuite.
Canibalism în lumea antică
Androfagii se hrăneau cu carne de om, nu ştiau ce este dreptatea şi aveau cel mai sălbatic mod de viaţă. Totuşi vorbeau la fel ca sciţii. Iar melanhlenii purtau veştminte negre, şi aveau obiceiuri scite.
Autorul elen oferea detalii despre modul în care taurii, îi jertfeau pe străini zeităţii lor.
„Taurii jertfesc Fecioarei pe străinii naufragiaţi şi pe elenii care le cad în mână în largul mării. Sacrificiul îl fac precum urmează: după ce isprăvesc ritualurile de începere a jertfei, îi izbesc cu o măciucă în cap. Unii spun cp trupurile le prăvălesc în jos de pe o stâncă, templele fiind pe o margine de prăpastie, iar capetele le înfig în pari, alţii, de aceeaşi părere în privinţa capetelor, spun totuşi că trupurile sunt îngropate în pământ. Cât despre duşmanii pe care-i prind, iată ce le fac: după ce le taie capetele, le duc acasă, le înfig într-o ţeapă lungă de lemn ridicându-se cât mai sus deasupra casei, cel mai adesea deasupra hornului. Ei spun că în felul acesta capetele cocoţate veghează casa. Ei trăiesc din tâlhăria pe mare şi din prăzile de război”, scria Herodot.
Geţii se credeau nemuritori
În scrierile sale, Herodot îşi arăta mirarea nu doar faţă de obiceiurile sciţilor şi a neamurilor cu obiceiuri asemănătaoare acestora, dar şi despre obiceiurile geţilor, consideraţi cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci, care se considerau nemuritori şi îl venerau pe Zamolxis, oferindu-i sacrificii umane. „Tot în al cincelea an aruncă sorţii şi întotdeauna pe acel dintre ei pe care cade sorţul îl trimit în solie la Zamolxis, încrediţându-i de fiecare dată toate nevoile lor. Trimiterea solului se face astfel: câţiva dintre ei, aşezându-se la rând, ţin cu vârful în sus trei suliţe, iar alţii apucându-l de mâini şi de picioare pe cel trimis la Zamolxis, îl leagănă de câteva ori şi apoi, făcându-i vânt, îl aruncă în sus peste vârfurile suliţelor. Dacă, în cădere, omul moare străpuns, rămân încredinţaţi ca zeul le este binevoitor; dacă nu moare, atunci îl învinuiesc pe sol, hulindu-l că este un om rău; după ce aruncă vina pe el, trimit pe un altul. Tot ce au de cerut îi spun solului cât mai e în viaţă”, scria Herodot.
Agatârşii, un trib care ar fi locuit în ţinuturile actualei Transilvanii, îşi împărţeau nevestele frăţeşte, potrivit relatării lui Herodot. „Ei poartă, cei mai mulţi, podoabe de aur. Au în devălmăşie neveste, ca să fie fraţi cu toţii şi, înrudindu-se, să nu mai existe la ei nici pizmuire, nici vrăjmăşie. Cât priveşte celelalte obiceiuri, se apropie de traci”, scria istoricul elen.
Femei arse pe rug de traci
La traci, femeile se jertfeau pe rugul soţilor, afirma autorul antic. „Fiecare ţine la căsătorie mai multe femei. Când unul dintre ei a murit, se iscă între femeile mortului mari neînţelegeri, iar prietenii îşi dau osteneala şi arată o nespusă râvnă să afle pe care dintre neveste a iubit-o mai mult cel decedat. Femeia scotită să primească cinstirea este lăudată de bărbaţi şi de femei. Apoi este înjunghiată de ruda ei cea mai apropiată. Şi după aceea trupul acesteia este înmormântat împreună cu cel al bărbatului ei. Celelalte femei socot o mare nenorocire aceasta, căci li se aduce asfel o foarte mare ocară”, scria Herodot.
Vă recomandăm şi:
Tracii îşi venerau zeii prin numeroase ritualuri care au stârnit uimirea autorilor antici. Unele implicau orgii sexuale, în timp ce altor zei li se ofereau sacrificii umane. A existat o mare diferenţă culturală între geţii din nordul Dunării şi celelalte triburi tracice, susţin istoricii.
Tracii au reprezentat una dintre marile populaţii ale Antichităţii, potrivit istoricilor, însă rămăşiţele culturii acesteia nu au fost suficient explorate. Obiceiurile ciudate ale triburilor tracice, care au stăpânit ţinuturi din sud-estul Europei, au fost relatate de numeroşi istorici greci şi latini.
O serie de anecdote ce datează din Antichitate i-au prezentat pe daci în roluri mai puţin obişnuite. Autorii povestirilor scurte şi amuzante relatau despre cum au reuşit dacii să le înşele vigilenţa romanilor, de ce au renunţat la vin sau de ce trăgeau cu săgeţi spre cer, în timpul furtunilor.
Vechile temple din Sarmizegetusa Regia şi altarele celorlalte cetăţi dacice din Munţii Orăştiei au dat naştere unei serii nemărginite de ipoteze şi interpretări. Unii istorici au atribuit sanctuarelor antice rolul de calendare, iar teoriile asupra modului în care strămoşii noştri măsurau trecerea timpului sunt numeroase.
Săgeţile cu vârfuri înmuiate în venin ale geţilor şi sciţilor aduceau moartea instantanee, iar strămoşii noştri erau războinici de temut, chiar şi în faţa armatelor numeroase care au invadat ţinuturile Daciei. O serie de relatări ale autorilor antici arată cum luptau şi se apărau locuitorii antici de pe actualul teritoriu al României.
Se încarcă comentariile...
