Mărturii cutremurătoare despre „viaţa de câine” a prizonierilor sovietici, în Al Doilea Război Mondial. De ce au vrut să se răzbune pe români după eliberare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mărturii tulburătoare scoase la iveală după şapte decenii arată cum erau trataţi prizonierii în lagărele de muncă din România celui De-al Doilea Război Mondial şi de ce, în toamna anului 1944, când au fost eliberaţi, mulţi dintre ei au vrut să se răzbune pe români.

Mărturii rare păstrate la Arhivele Judeţului Hunedoara prezintă episoade neobişnuite ale celor mai tulburătoare vremuri din istoria recentă a Hunedoarei: anii celui De-al Doilea Război Mondial.

Timp de trei ani, între anul 1941 şi 1944 în care România era aliata Germaniei în Al Doilea Război Mondial, circa 5.000 de sovietici, mulţi aduşi din Germania, au fost trimişi în lagărele înfiinţate în judeţ.

Cei mai mulţi au fost deţinuţi în Lagărul 9 de la Vulcan şi în sublagărele de la Petroşani şi Lupeni, şi au lucrat, în principal, în minele din Valea Jiului. Dările de seamă din 1943 ale Jandarmeriei Hunedoara informau, cu unele excepţii, despre tratamentul omenos care le-a fost acordat sovieticilor de supraveghetorii lor şi de conducerile societăţilor unde munceau.

„Hrana prizonierilor şi a gărzilor este bună. Efectele prizonierilor în prezent sunt destul de bune, în raport cu anotimpul, la fel şi albiturile şi încălţămintea. Sunt curate, acordându-se prizonierilor timpul necesar pentru spălatul lor. Cazarea prizonierilor este destul de bună faţă de trecut. Nu s-au constatat prizonieri care să facă propagandă comunistă sau să cânte Internaţionala. Asistenţa medicală este asigurată prin medicul de circumscripţie, dispensarele întreprinderilor şi al Lagărului 9 Vulcan”, informa Legiunea de Jandarmi Hunedoara, într-o notă informativă din aprilie 1943.

Bine trataţi pentru a munci
Dacă în aproape toate întreprinderile din judeţ în care prizonierii ruşi au fost trimişi să lucreze, aceştia erau trataţi bine, pentru a da randament, potrivit autorităţilor, situaţia era cu totul diferită pentru cei cantonaţi în 1943 la exploatarea din satul Căzăneşti, Vaţa de Jos.

„În comuna Căzăneşti, unde se găsesc la lucru 17 prizonieri, atât tratamentul cât şi lucrul la care sunt supuşi aceşti oameni sunt excepţional de neumane. În cele de mai jos dăm realmente starea în care se găsesc, situaţie constatată numai în ziua de 7 aprilie 1943. Toţi prizonierii sunt desculţi, doar ca formă au în picioare câţiva câte o pereche de bocanci, complet distruşi, iar alţii opinci, de asemenea, fără talpă sau legate cu sârmă să stea agăţate de picioare. Sunt formaţi în două echipe care lucrează una de la ora 3 din zi până la ora 23 din noapte, iar alta de la ora 7 dimineaţa, până la orele 3 din zi, care după toate legile umane nu există în întreaga omenire. În tot acest timp de câte opt ore oamenii nu mănâncă nimic. Dimineaţa li se dă în loc de ceai sau cafea câte una – două bucăţele de zahăr şi ce aceasta cei ce intră în lucru la orele 7 sunt ţinuţi pînă la ora 15. Sunt puşi a lucra în hrube, în mina metalică, unde atât pe jos, pe pământul pe care calcă, dar şi de sus, se găsesc continuu în apă, astfel că aşa cum sunt încălţaţi şi îmbrăcaţi rezistă doar cu puterea, în majoritate fiind oameni tineri. Nu au decât câte un singur schimb de rufe, spre deosebire de timpul anterior şi de restul detaşamentelor, şi acela în majoritate complet deteriorat”, informa Legiunea de Jandarmi Hunedoara, într-o notă informativă din 10 aprilie 1943, păstrată la Arhivele Naţionale – Judeţul Hunedoara.

Meniul prizonierilor de la Căzăneşti
Prizonierii domeau fără cămăşi, pe paie şi fără aşternut, iar ca învelitori foloseau mantalele zdrenţuite. Reclamau că primeau alimente foarte rele. „În ziua de 7 aprilie, bucătarul mi-a arătat nişte carne neagră ca pământul, dată pentru şase zile, spun prizonierii şi garda, numai pentru motivul că a fost plină de viermi, de altfel, şi de această dată pentru a înlocui peştele prevăzut în meniu, pe care însă nu l-au văzut niciodată. În compunerea alimentelor pentru masă am găsit trecute brânză, verdeţuri şi multe alte articole, pe care prizonierii nu le-au văzut vreodată”, informa reprezentantul Legiunii de Jandarmi Hunedoara.

Prizonierii mai reclamau că erau bătuţi, chiar dacă schiţau cea mai mică suferinţă sau neajuns şi că nu primeau tutun.

„În înţelesul larg al cuvântului, după cum se exprimă şi aceste nenorocite de fiinţe omeneşti, este un tratament de câine din partea unui stăpân fără suflet. În toată luna martie li s-a dat pe zi numai 400 de grame de fărină de porumb, de multe ori stricat, iar în prezent combinat, jumătate pâine, jumătate mămăligă, cu unele date când li se dă numai pâine toată ziua, 500 de grame de om. Toţi prizonierii, fără deosebire, sunt supuşi şi resemnaţi, fără încercări de evadări”, informa Legiunea. Garda prizonierilor din Căzăneşti era compusă din doi soldaţi, care erau trataţi aproape la fel ca prizonierii. „Deosebirea e că dorm în altă cameră, fără paturi, desculţi şi ei, şi fac cea mai penibilă impresie. Reclamă că n-au primit solda de la data concentrării, din februarie 1943. Nu li se dă tutunul, conform convenţiei ce Societatea o are faţă de această gardă”, arăta raportul Jandarmeriei.

Soarta cumplită a prizonierilor de la Crăciuneşti
Cazul prizonierilor care munceau în exploatarea de la Căzăneşti a fost al doilea în care erau constatate tratamente rele aplicate sovieticilor. Cel mai cunoscut a fost cel al Lagărului de la Crăciuneşti (comuna Băiţa) înfiinţat în 1941 şi închis în 1943, unde ar fi murit aproape 700 de oameni, detaşaţi pentru a munci la construcţia căii ferate Deva-Brad. Cel care a decis soarta celor mai mulţi dintre ei a fost, potrivit mărturiilor vremii, comandantul Nicolae Stavrescu. O notă informativă a Poliţiei de reşedinţă Deva, datată în 17 aprilie 1942, arăta cauzele care au dus la moartea sovieticilor. Colonelul a fost acuzat că îi înfometa pe prizonieri.„În cursul lunii decembrie 1941 a primit două vagoane cu porci din regiunea Banatului, destinate numai pentru prizonieri şi oamenii însărcinaţi cu paza. Niciun porc n-a fost întrebuinţat pentru lagăr, toţi fiind întrebuinţaţi numai de el. Raţia de pâine care trebuia să se dea prizonierilor a fost redusă numai la jumătate, restul întrebuinţând-o pentru el. Astfel, din cauza subalimentaţiei au murit un număr de 700 prizonieri“, informau reprezentanţii lagărului, potrivit notei păstrate la Arhivele Judeţului Hunedoara. Comandantul Stavrescu a fost denunţat de subalternii săi Ministerului Apărării Naţionale.

„În ziua de 27 martie 1942 a primit o telegramă de la Bucureşti de a se prezenta imediat. Numitul colonel plecând, nici până în prezent nu s-a mai reîntors, fiind reţinut în interesul cercetărilor“, se arăta în documentul semnat de şeful Poliţiei Deva de la acea vreme. În august 1942, lagărul de la Crăciuneşti a fost desfiinţat, iar prizonierii sovietici au fost mutaţi la Vulcan.

Unii au vrut răzbunare
În toamna anului 1944, la scurt timp după ce România a întors armele împotriva Germaniei Naziste, alăturându-se sovieticilor, comunitatea din judeţul Hunedoara se confrunta cu două mari probleme cauzate tocmai de noii aliaţi: trupele Armatei Roşii au traversat judeţul spre fronturile de luptă, aducând o stare de teroare multora dintre localnici, prin jafurile şi crimele săvârşite, iar aproape 3.000 de prizonieri sovietici, aflaţi în lagărele de muncă din judeţ, au fost eliberaţi, unii dorind să se răzbune pentru tratamentul la care au fost supuşi.

 „Prizonierii de la Lagărul Vulcan sunt lăsaţi liberi şi, luând contact cu ostaşii sovietici înarmaţi, merg pe la întreprinderile unde au lucrat spre a-i teroriza pe foştii conducători ai întreprinderilor şi pentru a-i jefui. Cazuri concrete au fost la Petrila, unde inginerul şef Panaitescu a fost căutat pentru a fi ridicat şi executat, dar a scăpat prin rugă. La Lonea, un grup de cinci prizonieri şi cinci ostaşi sovietici a încercat să spargă casa directorului întreprinderii miniere. La Bobâlna patru prizonieri ruşi au ameninţat pe administratorul proprietăţii unde au lucrat pe timpul verii”, informa Legiunea de Jandarmi Hunedoara, într-o cerere adresată în 30 septembrie 1944, Armatei I-a şi Diviziei a II-a Munte Deva, cărora le solicita ajutorul. Jandarmii se temeau de ravagiile pe care le puteau face foştii prizonieri ruşi. „Având în vedere numărul mare al întreprinderilor şi muncitorilor din acest judeţ, majoritatea lucrând în interesul armatei, rugăm să binevoiţi a interveni pentru ridicarea prizonierilor ruşi de la Lagărul Vulcan, judeţul Hunedoara, Numărul prizonierilor este de 2.700 cu o gardă militară de 300 de ostaşi români. Din informaţiuni neverificate, prizonierii ruşi de la Lagărul Slobozia au dezarmat garda, din care unii soldaţi au scăpat prin fugă, de restul nu se mai ştie ce s-a întâmplat. Spre a se evita o situaţie similară în acest judeţ, mai ales în Valea jiului, în regiunea carboniferă, propunem transferarea lor din judeţul Hunedoara”, informa comandantul Legiunii de Jandarmi Hunedoara, S. Lovin, în aceeaşi cerere, aflată în prezent la Arhivele Naţionale – Judeţul Hunedoara.


Vă recomandăm şi:

Episod sfâşietor din Al Doilea Război Mondial, în imagini rare: bombele aruncate din avion au devastat un vagon cu refugiaţi şi au ucis nouă oameni

Două fotografii vechi de peste şapte decenii, păstrate la Arhive, oferă detalii mai puţin cunoscute despre dezastrele celui De-al Doilea Război Mondial. Imaginile arată urmările unui raid aerian din toamna anului 1944, soldat cu nouă morţi şi patru răniţi.

Scrisoarea emoţionantă a fetei care s-a iubit cu un prizonier sovietic, fugit pe front: „Să am fericirea numai trei zile să mai trăiesc cu tine şi la urmă să mor”

O scrisoare rară, expediată de o tânără îndrăgostită de un fost prizonier sovietic, Vladimir, fugar spre frontul de vest al ţării în toamna anului 1944, a fost descoperită în arhivele Hunedoarei. Scrisoarea unică oferă detalii mai puţin ştiute despre anii tulburi ai războiului mondial şi despre dramele sale.

Măcelul comis de ostaşii sovietici în 1944 într-un sat din Ardeal: „Ne-au spus că pentru fiecare soldat rus de care ne vom atinge, vor executa cinci români”

Detalii mai puţin ştiute despre ororile comise de ostaşii sovietici care au tranzitat Hunedoara în toamna anului 1944 au fost păstrate la arhive. Cel mai cumplit caz a fost masacrul din Sulighete, petrecut după ce un soldat care pornise la jefuit prin sat a fost lovit şi dezarmat de un localnic, căruia îi împuşcase porcul.

Soarta cumplită a româncei care nu s-a lăsat violată de ostaşii sovietici de la 1944. Cum au fost pedepsiţi cei doi călăi

O crimă înfiorătoare comisă asupra unei femei, de doi ostaşi sovietici, a fost pedepsită într-un mod neobişnuit pentru toamna anului 1944, când Armata Roşie se afla în trecere prin judeţul Hunedoara. Arhivele naţionale păstrează detalii despre deznodământul celor doi tanchişti care au ucis o localnică pentru că a refuzat să fie siluită, diferit de al multor altor soldaţi anchetaţi pentru crimele săvârşite.

Bancul interzis de comunişti pentru care românii erau trimişi în închisoare

Bancurile considerate "de prost gust" la mijlocul anilor 1940, după instaurarea regimului comunist, au trimis o mulţime de oameni în închisoare. Rechizitoriile păstrate la Arhivele Naţionale arată cum erau oprimaţi cei care se opuneau noului sistem. chiar şi verbal.


 

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite