Mărturiile cutremurătoare din lagărele staliniste: femei silite să îşi vândă trupul pentru a supravieţui, copii nevinovaţi transformaţi în fiare
0Cele mai tulburătoare relatări din lagărele sovietice, publicate de Alexandr Soljeniţn, dezvăluie atrocităţile la care erau supuse femeile şi viaţa de sclav a prizonierilor aduşi în locurile uitate de lume din Siberia.
Peste un milion de oameni au murit în lagărele sovietice între anii 1934 şi 1953, potrivit unor cercetători. Despre calvarul deţinuţilor regimului stalinist au relatat numeroşi autori, iar cele mai cuprinzătoare mărturii au fost publicate de Alexandr Soljeniţn, în volumele Arhipelagul Gulag, Primul Cerc şi O zi din viaţa lui Ivan Denisovich. Iată câteva dintre mărturiile marelui scriitor:
Femeile transformate în obiecte sexuale
Viaţa femeilor care ajungeau în lagărele sovietice era un adevărat calvar, scrie Soljeniţn, susţinând că multe erau nevoite să îşi vândă trupul pentru a putea supravieţui sau pentru a beneficia de favorile angajaţilor lagărelor, pentru a fi scutite de muncile grele sau pentru a-şi suplimenta raţiile de hrană.
„Multe cedează din prima zi. Orizontul ce li se deschide în faţă e prea ameninţător, nelăsându-le nicio speranţă. Şi fac o asemenea alegere nu numai femei nemăritate, mame cu copii, ci şi nişte aproape fetiţe. Şi tocmai fetele foarte tinere sunt cele care, sufocate de cruzimea vieţii din lagăr, ajung curând cele mai dezmăţate. Dacă ai ajuns în lagăr bine conservată fizic şi ai făcut pasul înţelept încă din primele zile, te aranjezi pentru multă vreme la secţia sanitară, la bucătărie, la contabilitate, la croitorie sau la spălătorie, şi anii vor trece fără prea mari necazuri, aproape ca viaţa normală”, scria autorul, în Arhipelagul Gulag.
Lipsa igienei ducea la răspândirea bolilor venerice, fapt tratat cu nepăsare de către deţinuţi. Uneori, cu mari greutăţi, femeile îşi puteau găsi iubiţi, între deţinuţi sau supraveghetori.
„În lagărul Gulids din Mongolia, două fete cu dispensă de escortă au fost prinse că se duceau să îşi vadă iubiţii din coloana masculină. Un gardian le-a legat de şaua calului şi, călare, le-a târât prin stepă”, scria Alexandr Soljeniţn.
Cum arăta o carceră din lagăr
Unele dintre cele mai temute locuri din lagărele staliniste erau izolatoarele, carcerele încropite pentru cei care încălcau ordinele conducerii unităţilor. În unele cazuri, scria Soljeniţn, carcerele erau doar o groapă, fără acoperiş, sau o însăilare de bârne din care zekii (deţinuţii) nu aveau dreptul să iasă nici pentru a primi raţia de pâine.
„Când să fie hrăniţi încarceraţii se organiza următoarea batjocoră: gardianul ieşea din coliba de gardă cu raţiile de pâine şi le striga deţinuţilor din carcera de bârne: Ieşiţi, pâinea! Dar cum scotea câte unul capul, de sus, din foişor, santinela îl lua în cătarea puştii: Stai că trag! Gardianul făcea pe miratul: Ce, nici pâine nu mai vreţi. Atunci, rămâneţi cu bine. Iar în groapă, pâinea şi peştele erau pur şi simplu azvârlite în pe lutul înmuiat de ploi”, scria autorul. Iarna, însă, deţinuţii lagărelor erau nevoiţi să suporte temperaturi de până la minus 50 de grade, în carecerele în care de-abia încăpeau. Unii erau aduşi „la izolare” pentru câteva luni. O altă pedeaspă aspră primită de zeki, de obicei pentru a-i înficoşa pe cei care nu voiau să muncească (uneori 15 ore pe zi, pe geruri năpraznice) era cea a asmuţirii câinilor pe ei.
Violurile din lagărele de copii
Lagăre speciale de muncă le-au fost rezervate copiilor, scria Soljeniţn, mulţi dintre ei primind pedepse aspre doar pentru furturi mărunte.
„Pentru nişte spice furate din câmp, acestor mucoşi nu li se dădeau pedepse sub opt ani. Pentru un buzunar de cartofi, un singur buzunar dintr-un pantalon de copil, tot opt ani! Castraveţii nu erau ţinuţi la un preţ atât de mare. Pentru zece castraveţi de pe tarlaua colhozului, Saşa Blohin a primit cinci ani”, dezvăluia autorul volumelor Arhipelagul Gulag. Copii se integrau repede în viaţa din lagăre, chiar dacă avea, potrivit autorului, tot ce era mai inuman. Violenţele dese şi supravieţuirea prin infracţiuni erau caracteristicile acestor închisori „ale chiştocilor”, după cum îi numeşte autorul.
„În cabinetul unei infirmiere dintr-o colonie dau buzna, răvăşiţi şi speriaţi, câţiva copii, chemând-o la căpătâiul unui coleg de-al lor, gav bolnav. Uitând de orice prudenţă, ea aleargă grăbită, împreună cu ei, în celula destul de mare, făcută pentru vreo 40 de persoane. Şi, brusc, o febrilă muncă de furnici: unii baricadează uşa şi ţin de şase, alţii, vreo zece mâini, smulg de pe fată tot ce are pe ea, o trântesc la pământ. Unii i se aşează pe mâini, alţii pe picioare şi acum, fiecare pentru sine, care după cât e de exersat: o violează, o sărută, o muşcă. E interzis să se tragă asupra lor şi nimeni nu le-o va smulge din mîini până nu-i vor da ei înşişi drumul, înfricoşată şi plânsă”, scrie Soljeniţn.
Chinul evadărilor
Să te menţii teafăr în lagăr e imposibil, refuzul muncii însemna un act sinucigaş, iar greva foamei era inutilă, relata Soljeniţn, iar multor dintre deţinuţi nu le-a rămas ca şansă a supravieţuirii decât evadarea, chiar dacă o plănuiau din locuri cu totul uitate de lume. Fugarii prinşi erau pedepsiţi cu moartea ori maltrataţi, iar în cazul unor evadări reuşite, continuau să trăiască hărţuiţi şi ameninţaţi.
Timp de o lună, scrie autorul, unul dintre evadaţii unui lagăr din Siberia, aflat la 300 de kilometri de cel mai apropiat oraş, a hoinărit prin pădurile nesfârşite de brazi, supravieţuind cu ciuperci, fructe de pădure şi şi nuci de cedru. A fost găsit de câţiva localnici în stare de epuizare, iar după alte eforturi supraomeneşti şi numeroase primejdii, câteva luni mai târziu a reuşit în cele din urmă să ajungă În Viena. A ajuns însă în zona sovietică a oraşului austriac, pentru a schimba dolari în ruble sovietice, gândind că le va putea trimite rudelor din Odessa, dar a fost arestat şi condamnat la moarte, povestea Soljeniţn.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Se încarcă comentariile...
