Măsuri împotriva răspândirii infecţiilor cu coronavirus în Hunedoara: chiar şi priveghiul morţilor e afectat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
ARHIVĂ.
ARHIVĂ.

Au fost anunţate măsuri stricte în municipiul Hunedoara, pentru prevenirea răspândirii infecţiilor cu coronavirus.

Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă al municipiului Hunedoara (CLSU) a hotărât, miercuri, închiderea tuturor unităţilor subordonate municipalităţii, pentru a preveni răspândirea coronavirusului.

Până în 31 martie 2020 (cu posibilitatea de prelungire a termenului) sunt închise pentru public următoarele: Muzeul Castelul Corvinilor, Muzeul Casa Breslelor,  Muzeul de Arheologie, Istorie si Etnografie Hunedoara, Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică Hunedoara, Grădina Zoologică Hunedoara, Bazinul de Înot Hunedoara, Biblioteca municipală Hunedoara.

De asemenea, este suspendată activitatea la: Creşa Căsuţa cu Pitici, Centrul de zi „Lumină şi speranţă”, Centrul Interactiv pentru Educaţtie Nonformală şi Voluntariat, Centrul de recreere pentru pensionari, Club Sportiv Hunedoara (antrenamentele sportivilor), repetiţiile Ansamblului Folcloric Haţegana. În aceeaşi perioadă sunt suspendate cursurile de învăţământ din grădiniţe şi şcoli, în toată ţara.

Primarul municipiului Hunedoara a dispus identificarea de noi spaţii care se pot folosi pentru carantină, în cazul în care cele disponibile la Adăpostul de noapte vor fi ocupate. Poliţia Locală va înştiinţa în scris unităţile de alimentaţie publică să ia măsuri suplimentare privind igienizarea şi dezinfecţia spaţiilor deţinute.

La intrarea în mijloacele de transport local se vor monta dozatoare cu soluţie dezinfectantă, pentru călători. În cazul în care situaţia se va agrava, va fi întrerupt transportul public.

CLSU a mai stabilit obligativitatea purtării de măşti şi mănuşi de către angajaţii Administraţiei Pieţelor, Târgurilor şi Oboarelor. Comercianţii de mărfuri din pieţe vor fi îndrumaţi să ia aceleaşi măsuri. Programul de priveghi, la capela Serviciului Administraţia Cimitirelor, a fost restrâns: se pot organiza priveghiuri zilnic între orele 14 – 20, respectând limita de 100 de persoane care pot fi prezente la o astfel de adunare. Participanţii la priveghi vor fi înregistraţi nominal într-un tabel şi vor răspunde unui scurt chestionar cu privire la călătoriile pe care le-au făcut în ultima perioadă, în vederea depistării persoanelor care vin din zonele de risc.

În prezent, pentru judeţul Hunedoara sunt confirmate trei cazuri pozitive de infecţii cu coronavirus, respectiv un bărbat de 45 ani, fiica sa de 16 ani şi o tânără de 26 ani. În Hunedoara sunt 171 persoane în autoizolare la domiciliu. Alţi trei hunedoreni întorşi din zone de potenţial risc au fost duşi sub escortă în carantină, au informat în această seară reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Hunedoara.


Mai puteţi citi şi:

Mesajul fetei care a învins cancerul: „Am stat şi 4 luni în izolare, voi nu puteţi sta 14 zile în carantină?”

Al treilea caz de infecţie cu coronavirus în Hunedoara: o tânără de 26 de ani. A fost amendată cu 10.000 de lei

Amenzi usturătoare pentru doi deveni întorşi din Italia care nu au respectat măsurile anti-coronavirus

Ironiile unui preot despre coronavirus: „Mai predispuşi la îmbolnăvire sunt cei care toată ziua stau cu ochii beliţi la TV“

Spitalul din Hunedoara, în carantină. „Nimeni nu va putea intra sau ieşi în afara personalului de serviciu”

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite