Ministrul Energiei: „În maximum două săptămâni vor veni 200 de stâlpi noi de susţinere la Complexul Energetic Hunedoara“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două sute de stâlpi noi de susţinere vor ajunge în cel mult două săptămâni la Complexul Energetic Hunedoara, producătorul de energie în subordinea căreia se află Mina Lupeni, a anunţat vineri, 6 octombrie, ministrul Energiei, Toma Petcu, aflat la Lupeni. El a spus că toate licitaţiile pentru echipamente de protecţie au fost îngreunate de intrările şi ieşirile din insolvenţă ale companiei.

 ”Compania are disponibili bani în conturi şi poate să facă achiziţiile necesare. Chiar ne-a spus domnul director - şi este un lucru bun - că în maxim două săptămâni vor veni 200 de asemenea stâlpi noi de susţinere, stâlpii care au nevoie să susţină aceste grinzi”, a declarat vineri ministrul Energiei, Toma Petcu, aflat la Lupeni.

Întrebat de ce aceşti stâlpi de susţinere nu au sosit mai devreme, ministrul a spus că, fiind vorba de o companie de stat, a trebuit să facă o licitaţie transparentă.

”Repet, datorită istoricului prost al companiei, la toate licitaţiile nu s-a prezentat nimeni. Pentru echipamentele de protecţie, pentru lămpile de iluminat au făcut trei proceduri de licitaţie şi datorită faptului că compania în anii anteriori nu a avut resursele financiare, companiile cu care a lucrat nu au vrut să vină la procedura de licitaţie şi practic nu au mai avut de unde să achiziţioneze aceste produse”, a menţionat oficialul.

El a mai spus că Ministerul Energiei va face o anchetă proprie pe parte de achiziţii să vadă dacă aceste licitaţii nu puteau fi făcute mai repede, din timp.

”S-a reuşit până la urmă cu stâlpii să se facă o înţelegere cu o societate care aduce stâlpi noi cu condiţia să fie plătiţi în momentul livrării. Avem banii pentru aceşti 200 de stâlpi şi o să-i plătim în momentul livrării şi ulterior prin livrări succesive şi plăţi, sperăm compania să se recridibileze pe piaţa de achiziţii şi să reuşim să cumpărăm toate echipamentele şi materialele necesare”, a precizat Petcu.

Acesta a spus şi că multe probleme au fost generate de faptul că societatea a intrat şi a ieşit de câteva ori în şi din insolvenţă, aspect care a îngreunat achiziţiile.

”I-am asigurat şi mi-a confirmat şi conducerea companiei că partea de echipamente - cizme, salopete, lămpi, căşti - au început să se achiziţioneze aceste materiale de protecţie şi de lucru şi ritmul este mai bun faţă de în anii anteriori. Din păcate, datorită unui istoric foarte prost al acestei companii, şi a ieşirilor succesive şi intrărilor în insolvenţă, compania nu are un istoric foarte bun în relaţiile cu societăţile care furnizează echipamente de siguranţă şi infrastructura de siguranţă”, a adăugat ministrul.

Ministru Energiei, Toma Petcu, s-a întîlnit, vineri, conducerea Minei Lupeni şi cu şapte din cei opt mineri care au reuşit să se salveze din subteran după prăbuşirea tavanului unei galerii. El a spus, legat de cauzele accidentului de la Lupeni, că a existat un gol în tavan care a crescut riscul prăbuşirii acestuia şi că, deşi sistemul de susţinere la grinzi a rezistat, au existat probleme la stâlpii de susţinere.

În urma accidentului de la Mina Lupeni, unde joi s-a prăbuşit tavanul unei galerii, un miner şi-a pierdut viaţa. De asemenea, alţi doi mineri au fost răniţi, unul dintre ei fiind în stare foarte gravă.

Petcu: Familiile minerilor implicaţi în accidentul din Mina Lupeni vor primi un sprijin financiar


Familiile minerilor implicaţi în accidentul de la Mina Lupeni vor primi un sprijin financiar, astfel încât săptămâna viitoare va fi aprobată o Hotărâre de Guvern în acest sens, a declarat vineri ministrul Energiei, Toma Petcu, aflat la Lupeni.

”Le-am comunicat că şi eu şi sindicatele depunem toate eforturile pentru familia decedatului, să asigurăm o înmormântare în condiţii bune şi un sprijin important pentru familie, care poate veni prin companie, prin contractul colectiv de muncă, şi aici poate fi detaliat de sindicate”, a declarat ministrul Energiei, Toma Petcu.

Oficialul a precizat că a vorbit la telefon şi cu premierul Mihai Tudose, chiar în momentul în care se afla la discuţii cu minerii, Petcu precizând că prim-ministrul le-a transmis acestora un mesaj de susţinere.

”Ba mai mult, dorim ca la şedinţa de Guvern de săptămâna viitoare, într-un regim de urgenţă, să promovăm o Hotărâre de Guvern pentru acordarea unui sprijin financiar pentru familiile care au fost afectate.

Întrebat despre ce ajutoare este vorba, Petcu a spus că mai întâi trebuie să vadă ce va permite legea şi că se va decide "în conformitate cu legislaţia”.

Accidentul de la Mina Lupeni a avut loc joi, în jurul orei 14.00, când tavanul unei galerii s-a surpat pe o distanţă de aproximativ 16 metri. În galerie se aflau 11 mineri, iar 8 dintre ei au reuşit să se salveze, în timp ce ceilalţi trei au fost daţi dispăruţi.

Operaţiunile de căutare şi salvare au durat peste 15 ore. Unul dintre mineri a fost găsit decedat. El urma să împlinească 40 de ani peste două zile, când va fi înmormântat. În ceea ce îi priveşte pe cei doi mineri care au fost salvaţi, unul dintre ei este în stare extrem de gravă, la Stpitalul Floreasca, iar celălalt are leziuni uşoare la un picior, fiind internat la spitalul din Petroşani.
 

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite