Monumentul dedicat prinţului Rudolf al Austro-Ungariei, venit la vânătoare în Retezat, în 1882 VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Monumentul inaugurat în 1897. Sursa: Vasárnapi Ujság (Ziarul duminical)
Monumentul inaugurat în 1897. Sursa: Vasárnapi Ujság (Ziarul duminical)

Un monument realizat în Uzinele de Fier de la Hunedoara, ridicat pe o stâncă în Retezat, i-a fost dedicat prinţului Rudolf din familia imperială a Austro-Ungariei.

În ţinuturile Hunedoarei, mai multe monumente ridicate în secolul al XIX-lea amintesc de vizitele pe care familia regală Austro-Ungară le-a făcut în aceste locuri. Un astfel de monument se află la poalele Retezatului.

GALERIE FOTO CU MONUMENTUL DIN RETEZAT

Cum l-a fascinat magia Retezatului pe prinţul Rudolf. Mărturia exploratorului după vânătoarea de urşi în Transilvania

Barajul Gura Apelor din Retezat, după 35 de ani. Colosul la care românii au muncit peste un deceniu VIDEO

Marea catastrofă din Retezat: viiturile au ucis 14 oameni în 1999, dar barajul Gura Apelor a salvat comunitatea de la o tragedie mult mai mare

În vara anului 1882, prinţul Rudolf (1858 - 1889), unicul fiu şi moştenitorul împăratului Franz Joseph I al Austriei, a pornit într-o expediţie de o săptămână în Masivul Retezat. 

Călătoria sa, despre care a relatat în jurnalul „Note despre sport şi ornitologie”, a stârnit entuziasm în rândul localnicilor şi, mai ales, al nobililor din această zonă a Transilvaniei.

În 1897, în memoria prinţului, pe o stâncă aflată pe malul Râului Mare, oamenii au ridicat un monument comemorativ cu inscripţia: „Rudolf, fiu de rege, succesor la tron. Speranţa mândră a noii noastre istorii, Cu puteri tinereşti a vânat în vara anului 1882, alături fiindu-i fermecătoarea sa soţie, prinţesa Ştefania, A dispărut precum o cometă, brusc în 1889, Sus rămâne amintirea-i şi pe vârfurile munţilor înzăpeziţi. [Tabla] a fost ridicată de către judeţul Hunedoara în amintirea sărbătorilor milenare 1896”, a fost traducerea aproximativă a inscripţiei maghiare de pe monumentul dezvelit la sfârşitul secolului al XIX-lea.


Monumentul prinţului Rudolf Foto: Daniel Guţă, ADEVĂRUL
 

monumentul printului rudolf din retezat foto daniel guta adevarul

Sărbătoare populară la poalele Retezatului  

Placa realizată în Uzinele de Fier ale Hunedoarei a rezistat, pe stâncă, într-un loc puţin cunoscut în prezent de oaspeţii Retezatului. La dezvelirea monumentului în 1897 au participat sătenii din aşezările de la poalele masivului şi nobilii din întreg ţinutul. Despre ziua festivităţii a relatat, pe larg, profesorul Teglaş Gabor, în ediţia din 17 octombrie 1897 a „Vasárnapi Ujság” (Ziarul duminical).


„Prinţul moştenitor Rudolf a vizitat Munţii Retezat împreună cu soţia sa, prinţesa Stefania, în luna august 1882, unde s-a bucurat de vânătoare şi a petrecut zile foarte plăcute. Pentru a perpetua amintirea acestei vizite, Kálmán Barcsay, actualul parlamentar şi fost comite al judeţului, a avut iniţiativa de a pune o amprentă permanentă a memoriei vizitei princiare. Şi această frumoasă idee a devenit realitate. Şi odată cu contribuţia sacrificială a ofiţerilor entuziaşti ai Fierăriei Regale Maghiare din Voivodina, placa memorială a fost finalizată anul acesta, conform planurilor lui Markenc Ferencz. La ştirea ceremoniei de inaugurare a Plăcii Memorialului Rudolf, localnicii au vrut să participe la ceremonia graţioasă, deşi o furtună bruscă, petrecută cu o zi înainte a afectat drumurile montane”, scria omul de ştiinţă Teglaş Gabor.


Retezat Foto: Daniel Guţă, ADEVĂRUL

mlastina taul fara fund di tara hategului foto daniel guta adevarul


Placa a fost ridicată într-un loc de popas al prinţului Rudolf, la o înălţime suficientă pentru a putea fi citită de călătorii care urcau spre Gura Zlata, relata profesorul Teglaş Gabor. Contele Georg Teleki, omul care contribuise la ridicarea monumentului a ţinut un discurs în memoria fostului său oaspete de seamă, din 1882. O sărbătoare populară a încheiat evenimentul.

Călătoria prinţului în Retezat  

Prinţul moştenitor, „ficiorul împăratului” – cum era numit de localnici, potrivit „Ziarului duminical”, a călătorit în Retezat la începutul lunii august, în 1882. Era pasionat de ştiinţele naturale, de ornitologie şi de vânătoare, iar expediţia în Retezat i-a oferit motive de satisfacţie.

„De la sfârşitul lui iulie şi până la începutul lui august 1882, mi-am găsit timp pentru o expediţie plănuită demult, vrând să fac din Alpii Transilvaniei un loc al excursiilor mele de vânătoare şi de studiu al păsărilor. Călătoria de la frontiera Ungariei şi Transilvaniei până la staţia de cale ferată de lângă oraşul Haţeg a durat de la răsăritul soarelui până în jurul orei două după-amiaza”, relata prinţul.


Monumentul prinţului Rudolf Foto: Daniel Guţă, ADEVĂRUL

Arhiducele Rudolf a ajuns cu trenul la Subcetate, un sat învecinat Haţegului, aflat pe ruta feroviară Simeria – Petroşani. Împreună cu soţia sa, a fost găzduit la castelul familiei Kendeffy din Sântămăria Orlea, aflată în apropiere de Subcetate şi de Haţeg. De acolo a pornit cu trăsura spre Clopotiva, apoi călare şi la pas pe cărările de munte ale Retezatului, spre Lacul Zănoaga, aflat la 2.100 de metri altitudine.

„Pentru a ajunge la iazul Zănoaga, care se află lângă vârful Retezatului, a trebuit să călătorim opt ore de la ultimul sat, situat la marginea câmpiei, chiar la poalele munţilor abrupţi, iar jumătate din acest timp l-am petrecut mergând de-a lungul unui frumos râu de munte, unde foarte multe mierle de apă, codobature de munte şi câţiva pânţăruşi fluturau în jurul malurilor şi a pietrelor”, scria Rudolf.

monumentul printului rudolf foto daniel guta adevarul

Tânărul prinţ nu a apucat să vâneze animale mari în Retezat, iar o explicaţie pentru eşecul vânătorii a fost dată, mai târziu, într-un articol publicat în The New York Times: localnicii ar fi îndepărtat deliberat urşii şi cerbii din locurile de vânătoare, ţinându-i la distanţă de traseele pe care urma să ajungă alaiul lui Rudolf.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Misterele neelucidate ale celei mai mari tragedii aviatice din Retezat, fără niciun supravieţuitor FOTO

Dosarele X din Retezat. Mărturii despre OZN-urile observate pe munte înaintea tragediei aviatice din 1991

Secretele tunelurilor de zeci de kilometri construite sub Retezat, pentru barajul Gura Apelor VIDEO

Cum s-a lucrat în anii '70-'80 la tunelurile uriaşe din Retezat: „Zeci de kilometri de galerii dăltuiţi în granitul munţilor“

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite