Hunedoara

articolul anterior articolul urmator

Muzeul mineritului a fost redeschis după restaurare. Lucrările au durat doi ani şi au costat un milion de euro

0
6 Aug 2020 23:56:05
Autor: Daniel Guţă
FOTO: Informatiavj.ro.
FOTO: Informatiavj.ro.

Muzeul Mineritului din Petroşani a fost resdeschis, după ce timp de doi ani s-a aflat în restaurare. Investiţia în valoare de un milion de euro a fost finanţată din fonduri europene.

Muzeul Mineritului din Petroşani a fost deschis, joi, după doi ani în care s-a aflat în şantier.

GALERIE FOTO CU EXPONATELE (2018)

Lucrările de restaurare în valoare de circa un milion de euro au fost finanţate cu fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020. Ion Ştefan, ministrul Lucrărilor publice, dezvoltării şi administraţiei, şi prim-ministrul Ludovic Orban au participat la eveniment, fiind prezenţi în Valea Jiului cu ocazia festivităţilor dedicate „Zilei Minerului”.

În vara anului 2018 au început lucrările de restaurare şi reamenajare a clădirii muzeului din Petroşani. Proiectul a vizat reabilitarea clădirii muzeului prin executarea unor lucrări de reparaţii, intervenţii de consolidare şi intervenţii structurale; accesibilizarea clădirii pentru persoanele cu dizabilităţi locomotorii (prin realizarea unei platforme-ascensor automate în zona accesului principal şi construirea unui lift în interiorul clădirii care să asigure accesul de la demisol până în pod); dotarea cu instalaţii şi echipamente pentru asigurarea utilităţilor şi a condiţiilor de climatizare, siguranţă la foc, antiefracţie; dotarea cu mobilier pentru expunerea şi protejarea patrimoniului cultural; amenajarea suprafeţei exterioare de teren cu alei, trotuare, spaţii verzi, realizarea unei platforme betonate pentru prezentarea exponatelor exterioare şi a unui spaţiu tip piaţetă în faţa clădirii; valorificarea superioară a patrimoniului cultural local şi o mai bună diseminare a informaţiei prin digitizarea obiectivului de patrimoniu şi promovarea turistică a acestuia.

 „Valoarea totală a proiectului a fost de 4.947.862,17 lei, din care 4.205.682,84 lei reprezintă fonduri europene (prin FEDR), 642.232,51 lei – de la bugetul de stat, iar 99.946,82 lei este contribuţia beneficiarului”, se arată într-un comunicat al Ministerului Lucrărilor publice, dezvoltării şi administraţiei.

Muzeul Mineritului a fost inaugurat în 1967 şi funcţionează într-o clădire veche de un secol. Colecţiile sale prezintă istoria mineritului de cărbune şi a dezvoltării tehnicii miniere de exploatare.


Mai puteţi citi şi:

Ziua minerului, omagiu adus ortacilor căzuţi în timpul masacrului din 1929, de la Lupeni

Prăbuşirea oraşelor muncitoreşti ridicate de la zero în anii comunismului. Cum au ajuns centrele industriale apărute peste noapte adevărate „oraşe-fantomă“

Mega-proiectele secrete din comunism: canalul pentru submarine, portul militar condus de sovietici şi mina de uraniu cu 15.000 de deţinuţi politici



 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii