O ciută a fost sfâşiată de câini, lângă o stână din vecinătatea oraşului Simeria

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ciută. Foto: Wikipedia
Ciută. Foto: Wikipedia

O ciută a fost sfâşiată de câinii unui crescător de ovine, la marginea oraşului Simeria. Animalul sălbatic a fost găsit mort.

O ciută a fost găsită moartă, miercuri, pe un teren din zona Uroi, la marginea oraşului Simeria.

Podul verde al Autostrăzii Lugoj - Deva. Cum a ajuns ecoductul pentru animale, la doi ani de la construcţie VIDEO

 Adăpost de animale controlat de Poliţie. Administratorii au primit o amendă consistentă

Al doilea lup omorât de maşini la Bretea Română, în doar o lună. Cadavrul, găsit pe marginea DN 66

Animalul se afla într-o livadă împrejmuită cu un gard de sârmă ghimpată şi prezenta urme de agresiune canină.

„Cervida a fost atacată de mai mulţi câini, care se presupune că ar aparţine unui crescător de ovine. În continuare, poliţiştii efectuează cercetări cu privire la încadrarea juridică a faptei şi luarea măsurilor legale ce se impun”, a informat Carla Strujan, reprezentanta Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Descoperire uimitoare lângă o fostă bază militară antiaeriană. Rachetă prăbuşită, rămasă îngropată VIDEO

Lacul Cinciş, un firicel de apă în amonte. Priveliştea spectaculoasă de la biserica părăsită VIDEO

Tenebrele cetăţilor dacice, dezvăluite de Vladimir Brilinsky, omul care a găsit matriţa unică în lume

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite