Ororile din beciurile Securităţii. Cum au fost trataţi „duşmanii poporului“ lăsaţi pe mâna călăilor regimului comunist
0
Nenumărate mărturii s-au păstrat despre abuzurile la care organele de Securitate din anii comunismului i-au supus pe românii consideraţi „duşmani ai poporului”.
Abuzurile şi brutalitatea cu care nenumăraţi români au fost întâmpinaţi în birourile anchetatorilor Siguranţei şi Securităţii regimului comunist au imitat adesea metodele folosite de temutul NKVD. Iată câtava dintre mărturiile despre anchetele organelor de Securitate:
Metodele ingenioase de tortură
Cezar Zugravu, fost deţinut politic, enumera într-o lucrare publicată sub titlul „Anul 1947 – căderea cortinei” (Fundaţia Academia Civică, Bucureşti, 1997) 40 de metode de tortură la care angajaţii Securităţii îi supuneau pe aşa-zişii duşmani ai poporului, în timpul anchetelor securităţii. Iată câteva dintre acestea: bătaia la tălpi, cu diferite obiecte (cravaşă, baston de cauciuc sau lemn), victima fiind fixată în poziţii incomode; atârnarea anchetatului cu capul în jos; bătaia cu beţe subţiri sau cu „vâna de bou”, anchetatul fiind mobilizat; strivirea unghiilor cu un cleşte special; arderea tălpilor cu flacăra oxiacetilenică; bătaia testicolelor cu un creion greu, până la leşin; prinderea mâinilor între două mese şi bătaia la palme; asmuţirea unui câine-lup asupra anchetatului, legat de un stâlp sau de un belciug; aruncarea victimei pe o cale ferată, încât să simuleze o sinucidere; smulgerea unghiilor de la mâini şi picioare; ciomăgirea deţinuţilor puşi să alerge în cerc, în jurul torţionarului; ancheta cu proiectoare puternice îndreptate spre ochii victimei; violarea fetelor şi femeilor deţinute; „Crucificarea”.
Şedinţele de bătăi sistematice
Fostul deţinut politic Dumitru Bordeianu, relata în lucrarea „Mărturisiri din mlaştina disperării”, cum era torturat în timpul anchetelor Securităţii la sfrşitul anilor 1940. „La Suceava, ancheta nu se făcea ziua, ca să nu se audă de afară vaietele de durere. Se făcea numai noaptea, de cum se însera si până la ziuă. În cinci luni, cât am fost anchetat, cei doi călăi care m-au torturat miroseau mereu a băutură”, afirma fostul deţinut condamnat pentru apartenenţă la Mişcarea Legionară.
„La începutul anchetelor băteau pe fesă şi pe spatele gol, apoi din cauza rănilor pricinuite de lovituri, s-au gândit să-i acopere victimei spatele şi fesele cu un şervet ud, ca să-l poată bate la intervale de timp destul de scurte. Bătaia la tălpi îţi distrugea pingelele de la încălţăminte după numai câteva şedinte. Cel mai greu de suportat era bătaia la tălpi cu ciomagul, căci simţeai lovitura nu în tălpi, ci în ceafă. La fese băteau cu vâna de bou. Cel mai greu de suportat era biciul cu curele subţiri, ca o coadă de cal. Mai lipseau bilele de plumb colţuroase. De obicei această tortură era atât de sălbatică, încât cel supus chinului cădea în nesimţire. Pentru a-şi reveni, era stropit cu apă, după care se îmbrăca şi, sprijinit de un gardian, era readus în celulă. După o astfel de şedinţă victima era lăsată în celulă câteva zile, unde camarazii îl oblojeau, spălându-i rănile si aplicându-i comprese cu apă rece. După câteva zile era luat, tot noaptea, şi dus într-o celulă în aceeaşi secţie, prevăzută cu mese, scaune, cerneală şi hârtie, ca să scrie tot ce ştia”, relata Dumitru Bordeianu.
Ancheta de noapte
Arsenie Boca s-a numărat printre victimele Securităţii din primii ani de comunism. O întâmplare din anul 1948 relatată de un fost coleg de celulă al duhovnicului, arăta cum acesta era luat în toiul nopţii din celula sa, pentru a fi dus la anchetă.
„S-a deschis uşa celulei noastre. Cineva a intrat tiptil şi s-a îndreptat spre priciul nostru. S-a oprit în dreptul părintelui Arsenie şi cu o mână la tras de picior, iar cu cealaltă i-a făcut semn să tacă. Părintele s-a sculat în linişte, s-a încălţat şi a dispărut între zidurile ”morii”. Spre ziuă, părintele Arsenie a fost readus în celulă. Am distins apoi clar mersul târâş, al uui schilodit între paşii îndesaţi ai gardienilor, care-l cărau de subţiori. Părintele Arsenie..., pe părintele Arsenie l-au chinuit la început, la arestare, prin luna mai. Atunci, toţi demonii lui Kalusek se năpusteau asupra lui; fiecare vroia să dea măcar un pumn unui ”sfânt”, ca să-şi arate fidelitatea faţă de doctrina Partidului. Dar, spre deosebire de ceilalţi deţinuţi, ce urlau în timpul torturii, părintele se ruga pentru bătăuşi. Şi, prin sfinţenia sa, a reuşit să-i îmblânzească”, relata Victor Roşca, în volumul „Moara lui Kalusek. Începutul represiunii comuniste”.
Comedia jucată de securişti
Fostul deţinut politic Nicolae Steinhardt a relatat despre „comedia” jucată de anchetatorii Securităţii în timpul primului său interogatoriu.
„La Securitate sunt deîndată primit cu foarte multă politeţă, poftit într-o cameră mare şi frumoasă, aşezat cu cinste pe un scaun în faţa unei măsuţe. La o masă lungă, de cealaltă parte a încăperii, se instalează o întreagă comisie de ofiţeri. Mi se ia un interogatoriu, începând cu identificarea. Totul decurge cu multă ceremonie şi afabilitate. Deşi nici furia nici supărarea pe soartă nu mi-au trecut, mă ţin destul de calm. Cartea groasă am pus-o pe masă în faţa mea şi în pauze citesc. Din când în când fumez o ţigară (dar fireşte că aveţi voie, cât doriţi, sunteţi doar NU învinuit, ci martor) ori sug câte o vitamină. Interogatoriul durează până la ora trei precis.
Întrebările iau un ritm mai rapid, tonul devine mai rece. De cedat însă nu cedez. Nu recunosc caracterul infracţional. Şi spre imensa mea surprindere, stărui destul de hotărât în refuz şi dau o declaraţie care-i apreciată ca fiind cu totul nesatisfăcătoare şi nesinceră. Urmează o întreagă „comedie": se trag perdelele (de catifea de culoare închisă) spre a crea o atmosferă de panică. Pauze încordate. Comisia iese şi intră iar. Sunt şi ieşiri false, ca la teatru: comisia se opreşte în prag, dând să iasă, se răzgândeşte şi revine. Mi se promit câte-n soare şi-n lună, unele tare plăcute. Se prevestesc apoi gravele nenorociri şi funestele consecinţe ale fanatismului meu. Mi se dă sfatul să-mi bag bine minţile în cap. (...)
Şi ce mi se cere? Să spun că în prezenţa mea s-au purtat discuţii duşmănoase şi s-a complotat împotriva securităţii orânduirii de Stat şi că, din slăbiciune, m-am lăsat şi eu antrenat în discuţii şi n-am avut curajul să înştiinţez autorităţile de îndată, dar că-mi dau seama, regret şi subscriu cele de mai sus”, relata Nicolae Steinhardt, în „Jurnalul Fericirii”.
Angajamentul viitorului colaborator al Securităţii
Un document păstrat în Arhivele Naţionale – judeţul Hunedoara, în dosarele Comisariatului de Poliţie din anul 1949, oferea detalii despre cum arăta „jurământul” unui viitor securist. „Angajament. Subsemnatul T. Miron, de 40 de ani, de profesiune agricultor, domiciliat în comuna Batiz, căsătorit, cu doi copii, serviciul militar satisfăcut, pedepsit nu am fost, îmi iau următorul angajament faţă de Securitatea Poporului, prin Biroul de Securitate Hunedoara, că: Mă oblig de a aduce la cunoştinţa Securităţii din Hunedoara toate zvonurile ostile asupra actualului regim democratic, care le voi auzi, cu date reale şi concrete. Îmi iau angajamentul că la caz de anumite stări de fapt care s-ar putea întâmpla în comuna de unde locuiesc le voi aduce la cunoştinţa Biroului de Securitate şi voi căuta pe cât posibil de a furniza informaţiuni pentru Securitate, de a o ţine la curent cu toate evenimentele întâmplate, prin orice fel de metode. Toate informaţiunile culese din popor care ar interesa Securitatea Poporului din R. P. R. le voi aduce la timp la cunoştinţa Biroului de Securitate Hunedoara, în scris. Voi căuta să dau la maximum tot felul de informaţii,şi îmi iau angajamentul că voi păstra secretul ce mi s-a încredinţat de către Biroul de Securitate Hunedoara, iar în caz că nu voi respecta prezentul angajament, cer să fiu pedepsit de legile scrise şi nescrise, din Republica Populară Română”, se arăta în documentul datat la Hunedoara, în 19 februarie 1949.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Bancul interzis de comunişti pentru care românii erau trimişi în închisoare
Se încarcă comentariile...
