Ospeţele epice ale voievozilor medievali: monarhii care şi-au măcelărit oaspeţii şi cea mai mare petrecere dată pentru turci
0Oaspeţii voievodului Vasile Lupu aveau parte de un tratament de lux, la petrecerile date de Matei Basarab nimeni nu avea voie să refuze băutura, ospeţele date de Ţepeş şi Lăpuşneanu se sfârşeau adesea tragic, însă un principe din Ardeal a dat cea mai mare petrecere din istorie.
Vasile Lupu (n. 1595 – d. 1661) s-a numărat printre cei mai străluciţi voievozi ai Moldovei. Arhidiaconul Paul de Alep i-a fost oaspete la Curtea domnească şi a oferit una dintre cele mai detaliate descrieri depre obiceiurile acestuia. Clericul a relatat despre bogăţia ospeţelor date de Vasile Lupu în cinstea patriarhului Antiohiei, pe care sirianul îl însoţise în călătoria sa prin Ţările române.
Ospeţe cu vase de aur şi argint
„În sală era întinsă o masă domnească cu talere de argint şi aur, cu linguriţe şi cu furculiţe. Domnul s-a aşezat în locul de cinste pe un jilţ de catifea roşie, cu cuie de argint. La dreapta lui a fost aşezat un jilţ pentru domnul nostru patriarh. Primul bucătar însoţit de ajutoarele sale aducea un fel de bucate, îl înfăţişa domnului şi scotea capacul. Dacă felul îi plăcea domnului, îl aşeza în faţa lui în tăcere. Apoi domnul lua o furculiţă şi amesteca conţinutul pe taler. Mânca din el. Apoi bucătarul îi înfăţişa altul. Dacă domnul nu-l voia şi ridica ochii, atunci bucătarul se ducea să-l pună sub masă”, scria Paul de Alep.
Băuturile de diferite feluri erau păstrate în sticle de cleştar, iar paharnicii aveau grijă ca pocalele să fie pline întotdeauna. „Se turna de băut domnului într-un pahar, iar domnului nostru patriarh în altul. De fiecare dată când aceştia beau un pahar, toţi cei de faţă se ridicau. De fiecare dată după ce golise mai multe pahare cu vin, domnul mai bea un pocal cu bere, căci aceasta era rece. Iar după ce îl deşerta, se punea paharul în apă sau i se dădea un altul. În locul unde se aşează domnul sau fiul său sau doamna şi toţi boierii, marii dregători, se află întotdeauna o icoană deasupra capulu, cu un ştergar şi cu o lumânare care arde mereu în faţa icoanei. Când se aduceau talerele de la bucătărie sus, în sufragerie, băteau toba, sunau din trâmbiţă şi cântau din fluier. În această zi a fost multă veselie, muzica împărătească şi cântecele turceşti nu au încetat până seara”, relata cronicarul din secolul al XVII-lea.
Cât de mult vin beau oaspeţii lui Matei Basarab
Matei Basarab (1588 - 1654), domnitorul Ţării Româneşti contemporan lui Vasile Lupu, îşi impresiona la rândul lui oaspeţii prin fastul petrecerilor date. Una dintre acestea, avea loc în zilele Crăciunului şi era dedicată vânatului. „Erau peste zece mii de oşteni aleşi dintre cei mai viteji şi mai neînfricaţi: sârbi, bulgari, albanezi, greci, unguri, turci, munteni. Seara s-au întors cu mare pompă. În spatele trăsurii domneşti veneau care încărcate cu vânat: mistreţi, iepuri, vulpi şi urşi pentru petrecere, apoi păsări sălbatice: cocori, găini sălbatice, porumbei şi altele”, scria Paul de Alep. Vânatul era felul principal al ospăţului, de la care nimeni nu avea voie să plece lăsând paharele pline.
„Când se aduceau farfuriile cu bucate de la bucătărie în sala de mâncare aşezată sus, se băteau tobele, tamburinele, se cânta din fluiere, se sunau trâmbiţele, iar muzica la întovărăşea. Se făcea tot astfel ori de câte ori bea domnul. După ce cânta muzica, se trăgeau trei lovituri de tun, de se cutremura pământul. Această petrecere a ţinut până seara. S-au băut la acest mare ospăţ cu cupe mari de o oca de vin, mai întâi fiecare câte trei cupe în cinstea sărbătorii, în al doilea rând trei cupe în sănătatea domnului nostru patriarh, iar în al treilea rând trei cupe în cinstea numelui domnului. Nimeni nu refuza să bea, căci datina cerea ca oricine stă la masă cu el să bea în felul acesta până în clipa când se aduceau lumânările, acesta fiind semnul plecării”, informa clericul, oaspete al voievodului muntean.
Cel mai mare ospăţ din Ardeal
Evliya Celebi a fost unul dintre cei mai cunoscuţi cronicari din istoria Imperiului Otoman. Timp de patru decenii a călătorit în teritoriile şi împrejurimile Imperiului Otoman, însoţind de cele mai multe ori armatele sultanilor, şi a descris în amănunt viaţa şi obiceiurile comunităţilor. În anii 1660, Celebi a ajuns în Transilvania, unde a fost martorul unuia dintre cele mai mari ospeţe date de principii Transilvaniei. Marea petrecere a fost pregătită pentru arata otomană, de orincipele Mihai Apafi (1632 – 1690), pe malul Târnavei.
„Craiul Ardealului (n.r. Mihai Apafi) a dat întregii armate otomane un ospăţ mare ce nu s-a mai văzut. Cea mai mare parte a bunătăţilor o formau, mai ales, pâinea, turta, pogacea şi un fel de pâine numită ţipău, care-i tot aşa de curată ca şi calamcanul de Alep. Întinzând pe pajişte covoare ungureşti, au aşezat frumos pe ele bucăţi de pâine. Au adus patruzeci de pâini albe, fiecare în câte un car cu doi boi şi fiecare era lungă de douăzeci de paşi, lată de cinci paşi şi înaltă cât statura unui om. Allah ştie că aşa era/ În afară de asta, numai Allah cunoştea numărul turtelor mai mici, preparate cu ou, chimen, cuişoare şu cardamon. Umilul de mine am întrebat cum au frământat şi au copt atâtea pâini şi iată ce mi s-a răspuns: Aducându-ne atâtea şi atâtea mii de chile de făină fină, o fac aluat în multe mii de albii şi, pe măsura pâinilor, se sapă nişte gropi în felul şanţului de cetate. Apoi, foarte frumos, fac foc în ele şi varsă tot aluatul în gropi. Peste aluat presară cenuşă cernută cu sita, iar deasupra ei şi pe delături îngrămădesc jar. După şapte ceasuri sting focul şi pun oamenii să scoată pâinile din gropi, apoi curăţă, cu cuţitele părţile arse şi apoi le duc la locul ospăţului”, informa Celebi.
Pe lângă pâinile gigant, oaspeţii principelui din Transilvania au consumat mii de animale. „Au mai fost aduse trei sute de vite, măruntaie de tauri, de oaie şi de miel, găini şi porumbei şi chebaburi de vacă proaspăt fripte. Au fost, în total, 3.000 de oi, trei mii de miei, şase sute de mii de pâini, o sută de cazane de pilaf de bulgur (grâu), o sută de cazane de herise, o sută de cazane de ciorbă de bulgur cu iaurt. Ospăţul a început de la prânz şi s-a sfârşit numai pe la chindie. După ospăţ s-au servit gazilor musulmanilor trei sute de butoaie de şerbet cu mere”, adăuga Celebi.
A ucis zeci de boieri la un ospăţ
Alexandru Lăpuşneanu (1499 – 1568) a rămas celebru în istorie şi datorită unei relatări despre cruzimea cu care s-a răzbunat pe boierii care au pus la cale înlăturarea sa de la domnie. Aproape 50 de oameni au murit în timpul unui ospăţ macabru pus la cale de Lăpuşneanu, la întoarcerea pe tron.
„Alexandru Vodă, dacă s-a curăţit de toată grija dinafară şi a adus-o pe doamnă-sa pre Roxanda şi pe fiii săi din Ţara muntenească, a vrut să se curăţească şi de vrăjmaşii săi cei din casă, pre cari îi presupusese el că pentru viclenia lor a fost scos din domnie. I-a chemat pre obiceiu boierii la curte, care fără nicio grijă de primejdie ca aceea negândindu-se, dacă au intrat în curte, slujitorii, după învăţătura ce-au avut, închis-au porţile şi ca nişte lupi au intrat într-înşii de-i snopia şi îi înjunghia. Nici nu mai alegeau pe cei vinovaţi, ci unul ca altul îi puneau sub sabie. Cădeau mulţi de pre zăbrele afară săreau de-şi frângeau picioarele. Şi au pierit atunci 47 de boieri, fără altă curte ce nu s-a băgat în seamă”, informa istoricul Constantin Giurescu, în „Letopiseţul Ţării Moldovei până la Aron Vodă” (1913).
Ospeţele macabre ale lui Vlad Ţepeş
Vlad Ţepeş (1431 - 1476) a domnit în Muntenia şi a devenit de-a lungul timpului eroul unora dintre cele mai înfiorătoare povestiri. Potrivit unei legende slave, supărat de numărul mare al „leneşilor”, ar fi poruncit să să se adune din toată ţara, la curtea sa, toţi bătrânii, bolnavii şi săracii. A poruncit să fie introduşi într-o casă mare, în care au fost ospătaţi. „Traseră calicii un pui de chef de se duse pomina. Mâncară şi băură cu lăcomie. Cei mai mulţi se îmbătară de dădeau pe brânci. Tocmai când li se amestecară limbile şi nu se mai înţelegeau între dânşii, se pomeniră cu foc din patru părţi. Vodă poruncise slujitorilor să puie foc casei. Dară năvală la porţi ca să iasă, însă porţile erau zăvorâte. Focul înainta, vâlvoarea se ridica în sus ca nişte zmei înflăcăraţi. Ţipete, chiote, vaiete ieşeau din gurile tuturor cerşetorilor închişi acolo. Când se potoli focul nu mai era suflet de om viu”, se arăta în varianta românească a povestirii slave, citată în volumul „Vlad Ţepeş (Dracula), între legendă şi adevăr istoric” (Editura Enciclopedică).
Ţepeş nu se arăta deranjat să petreacă înconjurat de cadavre, susţineau autorii povestirilor slave. „Odată se ospăta sub trupurile oamenilor morţi, care erau puşi în ţeapă, mulţime mare, împrejurul mesei lui. Iar el mânca în mijlocul lor şi cu aceasta se desfăta. Dar o slugă a lui pe care o aşeza în faţa lui ca să mănânce, nu a mai putut să îndure mirosul acela şi şi-a astupat nasul şi a plecat capul într-o parte. El a întrebat-o: „De ce faci aşa?”. Sluga i-a răspuns: „Stăpâne, nu pot să sufăr putoarea asta”. Draculea a poruncit îndată ca să-l pună în ţeapă, zicând: „Tu trebuie să trăieşti acolo sus, pentru că putoarea nu poate să ajungă până la tine”, se arăta în „Cartea cronicilor (texte antologate şi commentate de Elvira Sorohan)”, Editura Junimea, Iaşi, 1986).
Vă recomandăm să citiţi şi:
Se încarcă comentariile...
