Păcatele deputatului Mircia Muntean, candidat la Primăria Deva: noaptea de pomină a fostului primar 4 x 4 şi sentinţa pentru afaceri ilegale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircia Muntean (dreapta), în 30 octombrie 2014, alături de Victor Ponta. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.
Mircia Muntean (dreapta), în 30 octombrie 2014, alături de Victor Ponta. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

Mircia Muntean se numără printre cei mai controversaţi politicieni înscrişi în cursa electorală, la alegerile locale. Deputat din 2012, după ce a condus timp de 16 ani Primăria Deva, Muntean este condamnat definitiv la patru ani de închisoare, cu suspendare, iar anul trecut a fost trimis în faţa instanţei, fiind acuzat că a condus băut şi a provocat un accident în Deva.

Deputatul Mircia Muntean (PSRO) candidează la funcţia de primar al Devei, după ce a condus timp de 16 ani administraţia locală, până în anul 2012. În perioada în care a fost primar (PNL) al Devei, dar şi după ce a devenit parlamentar (PSD), Mircea Muntean a avut probleme cu legea.

În 2013, a fost condamnat definitiv într-un dosar penal, înregistrat în 2004, în care a fost acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice. A primit patru ani de închisoare cu suspendare, iar instanţa supremă a decis ca Mircia Muntean să achite, în solidar cu moştenitorii lui Iosif Man, un prejudiciu de peste 330.000 de dolari, plus dobânzi bancare. Infracţiunile de care a fost acuzat Mircia Muntean sunt legate de cedarea iegală, în 1999, a unor terenuri din domeniul public al Devei.

Trei foşti revoluţionari deveniţi oameni de afaceri au primit terenuri la marginea oraşului, iar ulterior, printr-un schimb aprobat de Mircia Muntean, primăria le-a cedat o suprafaţă de 3.200 de metri pătraţi în zona gării Devei.

După ce a fost pus în posesie, unul dintre noii proprietari, Iosif Man, a vândut imediat terenul cu peste 330.000 de dolari unor investitori, care au construit în zonă o staţie de carburanţişi un fast-food.

Noaptea de pomină
În mai 2015, Mircia Muntean a fost trimis din nou în judecată, fiind acuzat că în 30 octombrie 2014, s-a urcat băut la volan şi a provocat, în Deva, un accident uşor în care au fost implicate mai multe autoturisme. „Din probele administrate în cauză a reieşit că inculpatul, aflat în stare de ebrietate, a intrat în coliziune cu vehiculele aflate în staţionare la culoarea roşie a semaforului, venind din spatele acestora şi nereuşind să oprească la timp autoturismul la volanul căruia se afla, ulterior îndepărtându-se de zona accidentului”, informa Parchetul de pe lângă ÎCCJ. Mircia Muntean a avut 1,3 grame la mie, alcool în sânge, în momentul producerii evenimentului.

Deputatul trimis în judecată a susţinut că nu se afla la volan, fapt infirmat de martori. El a declarat că a fost victima unei înscenări puse la cale de adversarii politici şi că maşina în care se afla a fost şicanată în trafic. Evenimentul rutier s-a petrecut în seara zilei în care Mircia Muntean îl însoţise pe fostul premier Victor Ponta, aflat la acea vreme în campanie electorală, în vizita sa în Hunedoara.


Vă recomandăm şi:

VIDEO Deputatul Mircia Muntean a provocat un accident şi s-a ascuns de Poliţie. Fostul primar a fost găsit, cu faţa plină de sânge şi cu un câine în braţe

Mircia Muntean, fostul primar al municipiului Deva, în prezent deputat PSD, a fost implicat în această seară un accident rutier, pe centura municipiului. Ulterior, Mircia Muntean a plecat de la locul accidentului, dar a fost găsit, cu faţa plină de sânge. Mircia Muntean era băut, potrivit martorilor, lucru neconfirmat încă de IPJ Hunedoara.

Aleşii corupţi ai Hunedoarei. Mircia Muntean, Monica Ridzi şi Ovidiu Hada sunt condamnaţi în dosare ale DNA

Trei politicieni reprezentativi pentru judeţul Hunedoara au primit sentinţe în dosare de corupţie. Ovidiu Hada, fostul primar al Hunedoarei, va executa o pedeapsă de cinci ani de închisoare, Mircia Muntean, fostul primar al Devei, a primit o sentinţă definitivă de patru ani, cu suspendare, iar deputata Monica Iacob Ridzi a fost condamnată la cinci ani de închisoare, sentinţa în cazul ei nefiind definitivă.

Deputatul Mircia Muntean, condamnat la patru ani de închisoare pentru afaceri ilegale făcute când era primar al Devei

Fostul primar al municipiului Deva, Mircia Muntean, a fost condamnat pentru abuz în serviciu în dosarul de anchetă al unui schimb ilegal de terenuri, din 1999.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite