Parcare furată cu totul de pe marginea drumului naţional modernizat. Hoţii au luat băncile, mesele şi coşurile de gunoi
0Băncile, masa, elementele decorative şi coşurile de gunoi dintr-o parcare amenajată pe marginea Drumului Naţional 76 au fost furate peste noapte.
Mobilierul recent montat într-o parcare de pe marginea Drumului Naţional 76 Deva – Oradea a fost furat cu totul.
„Echipa Secţiei de Drumuri Naţionale Deva aflată pe DN 76 a sesizat că din parcarea de la km 42+150, între Brad şi Groşi, în judeţul Hunedoara, au dispărut elementele din fier forjat montate în spaţiul de refugiu. Parcarea a fost amenajată în cadrul proiectului de reabilitare a DN 76. Au fost furate băncile, masa, coşurile de gunoi, precum şi alte elemente din fier forjat”, a informat Direcţia de Drumuri şi Poduri Timişoara.
Asemenea furturi au fost reclamate către Poliţie şi în trecut, Secţia de Drumuri Naţionale Deva constituindu-se parte civilă. Sectorul Drumului Naţional 76 Deva – Oradea a intrat în reabilitare în primăvara anului 2014, lucrările fiind finalizate în 2017.
Vă recomandăm să citiţi şi: