Peşterile Cioclovina se deschid turiştilor de Ziua Parcului Grădiştea Muncelului - Cioclovina

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Peştera Cioclovina de apă. ADEVĂRUL.
Peştera Cioclovina de apă. ADEVĂRUL.

Peşterile Cioclovina Uscată şi Cioclovina cu apă vor putea fi vizitate duminică, de Ziua Parcului Natural Grădiştea Muncelului – Cioclovina.

Duminică, 30 august 2020, este Ziua Parcului Natural Grădiştea Muncelului – Cioclovina, iar turiştii sunt invitaţi la vizitarea peşterilor, la ateliere de corzi şi drumeţii, toate activităţile fiind organizate cu ghid.

GALERIE FOTO CU PEŞTERA CIOCLOVINA DE APĂ

Peşterile Cioclovina Uscată şi Cioclovina cu apă pot fi vizitate de către un număr limitat de turişti,  conform autorizaţiei Comisiei Patrimoniului Speologic, iar reprezentanţii rezervaţiei le recomandă celor interesaţi să sosească în zona peşterilor la orele 9:00, 13,30 şi 16:30. Vizitele de peşteră se realizează pe bază de înscriere la numărul de telefon 0737.503.459.

Cioclovina Uscată

Traseul de vizitare a Peşterii Cioclovina Uscată este următorul: „se porneşte de la capătul drumului forestier, pe potecă, circa 5 minute. Traseul ce se va parcurge în subteran reprezintă galeria principală, pe o distanţă de 550 metri, între intrarea antropică şi Sala Bivuacului. Galeria este uscată, fără râu subteran; prezintă spaţii largi, formaţiuni şi inscripţii cu vechime mai mare de 100 de ani, din perioada exploatării guano-fosfatului. Timpul alocat unei vizite este de 30-40 minute”, arată reprezentanţii Parcului Natural Grădiştea Muncelului – Cioclovina. Este recomandat portul hainelor de toamnă, deoarece în subteran temperatura este de circa 10 grade Celsius, încălţăminte comodă, cu talpă aderentă (ghete sau adidaşi de tracking / cizme de cauciuc). Organizatorii asigură cască de protecţie cu lumină electrică.

Traseul subteran spectaculos al Cioclovinei de apă

Traseul de vizitare a Peşterii Cioclovina de apă este următorul: „se porneşte de la capătul drumului forestier, pe potecă, circa 5 minute. Peştera are două intrări. Se parcurge din aval în amonte, de la intrarea inferioară, pe cursul activului principal, circa 1.200m. Reprezintă cea mai lungă străpungere hidrogeologică din România, cu o diferenţă de nivel de – 167m, cu sectoare orizontale şi verticale. Aproape întregul parcurs se realizează prin apă. Galeria este înaltă, bogat concreţionată (stalactite, stalagmite, coloane, văluri parietale, gururi, baldachine). Timpul alocat unei vizite este de 3 ore”, informează reprezentanţii Parcului Natural Grădiştea Muncelului – Cioclovina. Turiştilor li se recomandă să aibă condiţie fizică medie; Este necesar ca, la înscriere, ei să comunice date personale (înălţime, greutate, nr. la picior, vârstă) pe baza cărora se va pregăti echipamentul personal al participanţilor. Organizatorii asigură echipamentul necesar vizitei (costum neopren, ciorapi neopren, echipament TSA pentru parcurgerea sectoarelor verticale, surse de lumină, cizme de cauciuc) prin închiriere (100 lei).

Duminică, de la ora 10:00, în apropiere de intrările în cele două peşteri va fi organizat şi un atelier de escaladă la stâncă, în funcţie de starea vremii. Ploaia nu permite desfăşurarea acestor activităţi. Participanţii vor trebui să poarte încălţăminte comodă, cu talpă moale şi bot rotunjit (teneşi, pantofi trekking) Echipamentul necesar, respectiv hamul de escaladă, corzile şi casca de protecţie vor fi asigurate de organizatori, care propun şi o drumeţie în Parcul Natural Grădiştea Muncelului – Cioclovina.

Peştera Cioclovina se numără printre atracţiile principale de pe teritoriul Parcului Natural Grădiştea Muncelului Cioclovina, o rezervaţie care cuprinde şi siturile cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei. Peştera este accesibilă însă numai specialiştilor în speologie, iar turiştii o pot vedea numai în segmentul de la intrare. Ea oferă un peisaj spectaculos, însă vizitatorii ei se pot pune în pericol dacă intră în ea, susţin speologii. În peştera săpată în munte de apele izvorului Ponorici au fost găsite urme de locuire din prima epocă a fierului, dar şi un craniu uman vechi de circa 30.000 – 40.000 de ani. Craniul de homo sapiens sapiens a fost descoperit în jurul anului 1911 în timpul exploatărilor de guano, îngrăşământ provenit de la lilieci.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Secretul fabuloasei comori din Peştera Cioclovina: cum au fost găsite mii de podoabe vechi de peste trei milenii în măruntaiele pământului

Misterul unui craniu de acum 33.000 de ani, descoperit într-un sat din Hunedoara, în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, desluşit

VIDEO Peştera Cioclovina, sanctuarul misterios al naturii de pe tărâmul dacilor. De ce se mândresc localnicii cu ea

VIDEO Lacul Gura Apelor din Retezat. Priveliştile impresionante de pe barajul grandios construit în inima munţilor, cel mai mare din Europa anilor '80

VIDEO Săcărâmb, fostul „El Dorado“ al Europei. Tainele aşezării de sub vulcan, locul cel mai bogat în metale preţioase

FOTO Priveliştile copleşitoare ale cetăţii dacice Piatra Roşie: „Viaţa pulsează în fiecare frunză”

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite