Podul din Călan peste râul Strei intră în şantier. Investiţia de 5,5 milioane de lei a fost atribuită

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Podul peste râul Strei. ADEVĂRUL.
Podul peste râul Strei. ADEVĂRUL.

Podul rutier peste râul Strei poate intra în şantier. Investiţia în valoare de aproape 5,5 milioane de lei a fost atribuită.

Podul peste râul Strei va intra în şantier, pe o durată de opt luni, perioadă în care va fi restaurat din temelii.

Lucrările în valoare de 5.470.528 lei au fost atribuite, luni, 20 iulie, de către Primăria Călan societăţii Energo Constructii Civile si Industriale. Investiţia finanţată prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală a fost scoasă la licitaţie publică de mai multe ori începând din vara anului 2018, însă licitaţiile au fost anulate, cu excepţia celei mai recente.

„Contractul vizat de prezenta procedură presupune execuţia de lucrări pentru obiectivul de investiţie: Reabilitare pod peste râul Strei din oraşul Călan, judeţul Hunedoara, astfel: Lucrările prevăzute a se executa cuprind următoarele: 1.Organizarea de şantier 2. Închiderea circulaţiei pe jumătatea din aval. Demolare consola aval. Realizare drumuri de acces în albie. 3.Realizare piloţi şi radiere . 4.Realizare extindere şi cămăşuire infrastructuri. 5.Montare confecţii metalice suprastructură bandă aval. 6. Realizare suprabetonare pe partea aval. 7.Realizare zona de racordare (zid de gardă, plăci de racordare). 8. Strat de asfalt pe cale. 9. Închidere circulaţie pe jumătatea amonte. Demolare rest de suprastructură veche. 10. Amenajare rigle şi banchetă de rezemare pentru suprastructura nouă. 11. Montare confecţii metalice suprastructură amonte. 12. Realizare suprabetonare pe partea amonte. 13. Realizare zona de racordare (zid de gardă, plăci de racordare). 14. Asternere hidroizolaţie, trotuare, asternere strat de asfalt pe cale. 15. Aşternere strat de uzură pe toată calea”, se arată în contract.

O expertiză tehnică realizată în 2017 asupra situaţiei podului peste Strei, de la intrarea în Călan, arăta că acesta se află într-o stare nesatisfăcătoare, iar până când reparaţiile capitale vor începe trebuiau luate măsuri urgente. Podul a fost construit la începutul anilor ’60, din beton armat, iar de-a lungul existenţei sale au fost efectuate doar lucrări de întreţinere a suprastructurii sale.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Cele mai spectaculoase poduri construite în ultimii ani în România: unde se află cel mai înalt viaduct din ţară

Castelul Corvinilor scapă de cozile făcute de turişti la intrare. Au fost luate măsuri după mai mulţi ani de aşteptare

De ce s-a prăbuşit podul peste Strei.  Curtea de Conturi acuză autorităţile că au plătit o sumă uriaşă pentru refacerea lui, dar nu au mai recuperat paguba

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite