Hunedoara

articolul anterior articolul urmator

Poreclele marilor domnitori din trecut. Cine au fost craiul cel nebun cu apucături câineşti şi tiranul cu nume de diavol

3
12 Jan 2016 02:04:32
Autor: Daniel Guţă
Ştefan cel Mare, Ioan de Hunedoara, Vlad Ţepeş şi Mihai Viteazul.
Ştefan cel Mare, Ioan de Hunedoara, Vlad Ţepeş şi Mihai Viteazul.

Mihai Viteazul şi-a primit supranumele datorită staturii sale impresionante, pe Vlad Ţepeş (Dracul) contemporanii săi l-au numit astfel înfioraţi de sadismul său, Gabriel Bathory a fost poreclit de turci „craiul cel nebun” cu apucături câineşti, iar vârsta lui Mircea cel Bătrân nu avea legătură cu epitetul cu care a fost caracterizat.

Numeroşi domnitori din trecutul Transilvaniei, Moldovei şi Munteniei au rămas cunoscuţi în istorie şi prin supranumele lor.

Mihai Viteazul era voinic
Mihai Viteazul (1558 - 1601) a fost domnitor al Ţării Româneşti şi pentru o perioadă, în 1600, conducător al Transilvaniei, Munteniei şi Moldova. Numele de „viteazul” i-a fost dat de cronicari datorită staturii sale impresionante şi a curajului său. „Furios, lat în spate, înfăţişare şi statură de uriaş, ochi mari, fruntea netedă, păr cârlionţat, nas lung ascuţit, încruntat, cu barba măruntă, oacheş la faţă, bun de picior, straşnic vorbăreţ, iar în atacurile ce le dă cel dintâi se repede şi mai adânc în vălmăşag pătrunde. Nu se rade şi nici nu se sulemeneşte. Nu cunoaşte ce-i olanda, nici parfumurile, iasomie ori vraier, nu caută patul moale. Nici nu mănâncă numai fazan”, îl descria Lope de Vega, unul dintre cei mai importanţi scriitori din istoria Spaniei. Lui Mihai Viteazul contemporanii îi spuneau şi Mihai Vodacul.

Petru Cercel purta bijuterii la modă
Petru Cercel a condus Ţara Românească între anii 1583 şi 1585, iar potrivit istoricilor a fost fiul natural al voievodului Pătraşcu cel Bun. Porecla sa, Cercel, venea de la cercelul pe care îl purta în ureche, după moda curţii franceze, unde a petrecut mai mult timp. Potrivit unor istorici, Petru Cercel ar fi făcut parte dintr-un grup de tineri metrosexuali care îl acompaniau în permanenţă pe Henric al III-lea numiţi „Les Mignons“ (drăguţii).

Mircea cel Bătrân nu era bătrân
Mircea cel Bătrân a domnit în Ţara Românească între anii 1386 şi 1394 şi între 1397 şi 1418. Supranumele de „Mircea cel Bătrân” a fost fost folosit de cronicari pentru a-l deosebi, în principal, de Mircea Ciobanu, voievod din secolul al XVI-lea. Avea sensul de „cel vechi” (din bătrâni, din trecut), însă odată cu evoluţia limbii a ajuns să-şi piardă sensul iniţial, deoarece numele în sine s-a păstrat neschimbat. Mircea cel Bătrân a murit în anul 1418, la vârsta d 63 de ani.

Trăsăturile diavoleşti ale lui Vlad Ţepeş
Vlad Ţepeş (Dracul) a domnit în Ţara Românească în anii 1448, 1456 - 1462 şi 1476. Potrivit unor istorici, numel de Dracul i se trage de la mărturiile în care era înfăţişat ca fiind un personaj crud şi sadic.

„Pe tiranul acestora Dracul, nume cu care ei numesc diavolul, l-am văzut captiv, pe când îndeplineam funcţia de legat al papei Pius al II-lea pe lângă regele hunilor; nu foarte înalt de statură, dar foarte vânjos şi puternic, cu înfăţişarea crudă şi înfiorătoare, cu nasul mare şi acvilin, nările umflate, faţa subţire şi palidă, în care genele foarte lungi înconjurau ochii verzi şi larg deschişi, iar spâncenele, negre şi stufoase, îi arătau ameninţători; faţa şi bărbia erau rase, cu excepţia mustăţii. Tâmplele umflate sporeau volumul capului. Un gât ca de taur lega ceafa înaltă de umerii laţi pe care cădeau plete negre şi încârlionţate”,se arată într-un manuscris unui cronicar din anul 1473, citat de cercetătoarea Maria Roşu, pe blogul Istorie povestită. Numele de Ţepeş i-a fost dat tot în urma sadismului cu care era caracterizat.

„Cruzimea lui era atât de mare, încât dacă un om dintr-un sat săvârşea vreo nelegiuire, îi trăgea în ţeapă pe toţi locuitorii acelui sat, bărbaţi, femei şi copii la un loc. În faţa cetăţii de lemn unde îşi avea reşedinţa, el a pus, pe o lungime de şase mile, să i se împletească două rânduri de garduri, pe lângă care a pus mărăcini, spunând că îşi face o grădină. Apoi a umplut locul dintre cele două garduri cu unguri, moldoveni şi valahi traşi în ţeapă. În afară de aceasta, împrejurimile cetăţii fiind împădurite, de fiecare cracă atârnau nenumăraţi oameni spânzuraţi şi poruncise că oricine va lua jos pe unul dintre spânzuraţi să fie spânzurat în locul aceluia”, scria Tursun Bei, citat în volumul Cronici turceşti privind Ţările Române, publicat de Editura Academiei RSR în 1966.

Gabriel Bathory, craiul cel nebun
Gabriel Bathory (1589 - 1613) a urcat pe tronul Transilvaniei în primăvara anului 1608, la vârsta de 20 de ani, fiind ultimul principe din familia Báthory. În cei cinci ani de domnie, el a devenit cunoscut turcilor sub numele de Deli Kiral, ce însemna „craiul cel nebun”. „Fiind un nebun cu apucături câineşti, el ataca avuţiile şi familiile beilor şi notabililor din Ardeal. Pe unii dintre cei care i se opuneau îi ucidea, pe alţii îi exila”, afirma cronicarul otoman Kiatip Celebi, la începutul secolului al XVII. Despre tulburările principelui au relatat şi alţi cronicari. „Iar el, afurisitul de Bathory Gabor, s-a ridicat la atâta înălţime prea mare a furiei sau mai curând a nebuniei celei mai cu vârf, încât gonind şi tăind cu suliţa, de călare câinii se făcea de râsul tuturora. Căci un om cu minte şi pus să domnească peste popoare trage cu suliţa în câini când merge pe drum?”, scria Matei al Mirenilor, citat de istoricul Nicolae Iorga în „Analele Academiei Române” (1900).

Radu cel Frumos, iubit de sultan
Radu cel Frumos a fost domn al Ţării Româneşti de patru ori, pentru scurte perioade, între 1462 şi 1475. A fost fratele vitreg al lui Vlad Ţepeş, iar în copilărie, împreună cu acesta, a fost ostatic la Poarta otomană. Potrivit mărturiei cronicarului grec Laonic Chalcocondyl, datorită însuşirilor sale fizice, care i-au adus şi numele de „Radu cel Frumos”, acesta a fost favoritul sultanului Mehmet al doilea. „Împăratul dorind să aibă relaţii cu acest băiat, era cât pe ce să moară de mâna aceluia. Căci fiindu-i drag băiatul, îl chema la petreceri şi, închinând cu patimă păharul către el, îl chema în camera de culcare. Şi băiatul, fără a bănui că va păţi aşa ceva din partea împăratului, l-a văzut pe împărat repezindu-se la el pentru un lucru de aşa fel şi s-a împotrivit şi nu se da la dorinţa împăratului Şi-l săruta împotriva voiei lui şi băiatul, scoţând un pumnal îl loveşte în coapsă pe împărat şi aşa îndată a luat-o la fugă, pe unde a putut. Doctorii i-au vindecat rana împăratului. Iar băiatul urcându-se într-un copac undeva pe acolo, s-a fost ascuns. După ce însă împăratul şi-a făcut bagajele şi a plecat, atunci şi băiatul coborându-se din copac şi luând-o la drum, nu cu mult mai pe urmă a venit la Poartă şi a devenit favoritul împăratului”, afirma cronicarul grec.

„Ţiganul” Gabriel Bethlen
Gabriel Bethlen (1580 - 1629) a condus Transilvania timp de 16 ani şi a rămas unul dintre marile personalităţi din istoria românilor. Adversarii principelui transilvan îi spuneau însă „ţiganul”, din cauza telui închis la culoare. Mai târziu, ţiganii au împrumutat prenumele său, în semn de recunoştinţă, potrivit unor istorici. În Dicţionarul de argou al Limbii Române cuvântul „gabor” are mai multe sensuri printre care şi cel de „ţigan ungur”. În Transilvania, termenul este folosit pentru a denumi generic romii. Există o legendă în tradiţia comunităţii care spune că romii, care aveau un statut social inferior, au fost eliberaţi de principele Gabor Bethlen. El i-a eliberat şi le-a oferit şansa de a se dezvolta şi de a se integra în societatea epocii. În semn de recunoştinţă aceştia au preluat numele de gabori de la prenumele principelui.

Alexandru cel Bun a fost pacifist
Alexandru cel Bun a domnit în Moldova între anii 1400 – 1432, iar cronicarii i-au atribuit supranumele de „cel bun”, datorită perioadei îndelungate de pace în care s-a aflat la conducerea ţării. „Fericită a fost domnia lui. A durat mult, condiţie esenţială pentru propăşirea instituţiilor, a întins hotarele ţării, a mărit deci temelia însăşi a statului, l-a apărat când a trebuit, a organizat temeinic viaţa bisericească şi economică, a căutat să păstreze pace şi linişte, lucru rar întâlnit într-o epocă de necontenite războaie şi năvăliri. Poporul, cu simţul lui de dreaptă preţuire, i-a spus Alexandru cel Bun şi aşa va rămâne el în istoria neamului”, scria Constantin Giurescu, în Istoria Românilor III (1946).

Corbul, pasărea lui Ioan de Hunedoara
Numele Corvin purtat de Ioan de Hunedoara, voievod al Transilvaniei şi guvernator al Ungariei la mijlocul secolului al XV-lea, se află în strânsă legătură cu blazonul familiei sale şi cu legendele care îi atribuie acestuia legături cu regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg.

Cel care ar fi contribuit cel mai mult la răspândirea legendei a fost cronicarul şi tipograful Gaspar Heltai, în 1574. Heltai afirma că ar fi auzit povestea de la un fost curtean al familiei Huniazilor şi o prezenta în felul următor: „Regele Sigismund, care era şi împăratul Germaniei, se desfăta în aventuri amoroase. Într-un timp, petrecând în Ardeal, ca să-i treacă de urât, face cunoştinţă cu o fată de valah, amăgind-o. Înainte de sosirea noului musafir, regele era silit să plece, însă mai înainte se îngriji de fată şi de reputaţia ei şi o mărită după un nobil valah, dându-i totodată un inel de recunoaştere, cu care să-l trimită pe noul – născut la dânsul. Cu sosirea în lume a micului Ioan, mama descoperă totul bărbatului său, care fiind bun la inimă se linişteşte în toate iar cei doi soţi aşteaptă cu nerăbdare acel moment când vor trimite copilul la monarhul tată, în palatul imperial plin de strălucire. O întâmplare curioasă era cât pe aici să pună capăt frumoaselor nădejdi. Într-o zi, copilul jucându-se în braţele mamei cu inelul strălucitor, acela fu răpit de un hoţ de corb, care zbura pe acolo şi dispăru cu el. La rugăminţile repetate ale mamei, bărbatul pleacă după pasărea hrăpăreaţă şi săgetând-o aduce obiectul furat. Mai târziu, Ioan, cu inelul mântuit în mod miraculos, se prezintă Monarhului părinte, care-l primeşte cu amabilitate şi-i dăruieşte cetăţi şi sate”, scrie Teodor Popa, citândul pe Gaşpar Heltai, în volumul Iancu Corvin de Hunedoara (1928). Contemporanii săi l-au numit şi Iancu Viteazul şi „atletul lui Hristos”.

Ştefan cel Mare şi Sfânt
Ştefan al III-lea a fost domnul Moldovei între anii 1457 şi 1504 şi a rămas cunoscut în istorie cu numele Ştefan cel Mare. Baladele populare făceau referire la numele său „Ştefan-Vodă, domn cel mare, seamăn pe lume nu are, decât numai mândrul soare”. Pe Ştefan cel Mare Papa Sixtus al IV-lea l-a numit "Athleta Christi" (atletul lui Christos), iar un alt atribut dat voievodului a fost „cel sfânt”.


Vă recomandăm şi:

Cum l-au batjocorit turcii pe Vlad Ţepeş, „tiranul care a ordonat să i se facă o grădină imensă de trupuri în ţepe“

Atrocităţile pe care le-ar fi săvârşit Vlad Ţepeş în timpul domniei sale au fost redate de numeroşi cronicari din vremea sa. Autorii turci s-au arătat printre cei mai neîndurători critici ai voievodului muntean. Unii dintre ei au relatat că Ţepeş şi-ar fi construit o grădină de cadavre trase în ţeapă, iar pădurea care îi înconjura cetatea era ticsită de spânzuraţi.

Cum arătau, de fapt, marii voievozi: uriaşul Mihai Viteazul, fiorosul Vlad Ţepeş, blondul Ştefan cel Mare şi frumosul Ioan de Hunedoara

Cele mai vechi descrieri şi portrete ale marilor domnitori din Transilvania, Muntenia şi Moldova sunt diferite de modul în care Ioan de Hunedoara, Ştefan cel Mare, Vlad Ţepeş şi Mihai Viteazul au fost prezentaţi în mai cunoscutele reprezentări moderne. Potretele voievozilor au fost ajustate de-a lungul timpului, iar unele dintre detaliile lor au fost alterate sau omise.

Matia Corvin, regele maghiar care l-a ţinut prizonier pe Ţepeş. Zece lucruri mai puţin ştiute despre fiul lui Ioan de Hunedoara: cine l-a otrăvit

Matia Corvin, fiul lui Ioan de Hunedoara, a devenit rege al Ungariei la vârsta de 15 ani şi a condus ţara timp de peste trei decenii, între 1458 şi 1490. A fost una dintre marile personalităţi din istoria Transilvaniei şi a Europei, deşi cercetătorii români nu l-au privit, în general, cu aceeaşi fascinaţie şi simpatie cu care este privit tatăl său.

Ioan de Hunedoara, „atletul lui Hristos”. Zece lucruri mai puţin ştiute despre voievod. „Lumea nu a mai cunoscut vreodată un asemenea om”

Ioan de Hunedoara a fost una dintre cele mai importante personalităţi din istoria poporului român. A fost numit „atletul lui Hristos”, de Papa Calixt al III-lea, pentru modul în care armatele sale au apărat lumea creştină de invaziile otomanilor, iar adversarul său cel mai de temut, Mehmed al doilea Cuceritorul, a spus, la moartea voievodului, că „lumea nu a mai cunoscut, niciodată, un asemenea om”.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

3 Comentarii

grongobar
12.01.2016, 07:49:17

asa deci,Petru Cercel a fost "metrosexual".domnu' guta pe voi chiar nu va verifica nimeni ce scrieti ?pe vremuri in presa exista notiunea de "cap limpede" care corecta greselile de ortografie,asezarea in pagina si imbecilitatile pe care le scria eventual careva.si,nu,nu era cenzura.de aia se ocupa altcineva.

+3 (5 voturi)
De Bello Cotcodacico
12.01.2016, 16:01:40

Un nou articol foarte slab. Nu ma leg decat de 2 puncte: 1. " Gabriel Bethlen (1580 - 1629) a condus Transilvania timp de 16 ani şi a rămas unul dintre marile personalităţi din istoria românilor" . Mai autorule, tu ne crezi prosti? Pai existau romani pe vremea lui Bethlen? Ce treaba are asta cu moldovenii si muntenii ma? El a fost cel mult domnitor din istoria Ardelenilor, daca vrei sa ii incluzi si pe valahii din vremea lui. 2. Ioan de Hunedoara, voievod al Transilvaniei şi guvernator al Ungariei Pai asta a fost domnitor? Tu faci diferenta intre un domnitor si inalt functionar regal? Faci diferenta intre "voievodul" (erdelyi vajda) numit de regele Ungariei pana in 1544 si domnitorii Valahiei sau Moldovei?

+1 (3 voturi)
Ionel Marcu
12.01.2016, 18:52:09

Nu Vlad Țepeș era poreclit Dracul, ci tatăl lui era numit Vlad Dracul pentru că primise Ordinul Dragonului (în latină Draco) de la Sigismund de Luxemburg. Lui Țepeș străinii îi spuneau Dracula (fiul lui Draco) și conaționalii Drăculea iar familia lor-Drăculeștii. Cealaltă poreclă- Țepeș- a primit-o pentru cruzimea sa.

+1 (1 vot)