Povestea maiorului Imre Hatvani, duşmanul de moarte al lui Avram Iancu. De ce a fost diabolizat de români după măcelul din 1849
0
Imre Hatvani, comandantul trupelor maghiare implicate în cele mai crâncene bătălii din timpul Revoluţiei de la 1848 – 1849, din Transilvania, măcelurile de la Abrud, a rămas unul dintre cele mai diabolizate personaje din istoria românilor.
Istoricii români l-au diabolizat şi l-au găsit responsabil pentru pornirea celor mai cumplite lupte din vremea Revoluţiei din Transilvania anilor 1848 – 1849. Austriecii l-au trimis în închisoare pentru tot restul vieţii. Istoricii maghiari l-au amintit în special pentru luptele crâncene din Abrud, soldate cu înfrângerea oştilor sale de către trupele lui Avram Iancu, cu devastarea oraşului minier şi cu măcelărirea unei părţi a populaţiei.
Maiorul Imre Hatvani (1818 - 1856) a rămas în istorie ca unul dintre personajele principale ale mişcărilor revoluţionare de la mijlocul secolului al XIX-lea. A condus trupele insurgenţilor maghiari din Transilvania, iar în primăvara anului 1849, susţin istoricii, în timpul consultărilor de pace, a fost protagonistul masacrelor din Abrud. După războiul civil din Transilvania, a emigrat în Statele Unite pentru scurt timp, însă în 1850 s-a întors în ţară, pentru a conduce din nou trupe de insurgenţi maghiari. A fost capturat de austrieci, trimis în închisoarea de la Buda, unde a murit în 1856.
Mii de morţi în Abrud
O mărturie despre isprăvile căpitanului Imre Hatvani a fost lăsată posterităţii de Avram Iancu, în raportul său trimis la sfârşitul anului 1849, după încheierea ostilităţilor, Gubernatoriului civil şi militar din Transilvania. Avram Iancu relata că la începutul lunii mai 1849, trupele sale de lăncieri sprijinite de localnici au înconjurat Abrudul şi Roşia Montană, unde se aflau ostaşii lui Hatvani. Conflictul din Abrud ar fi pornit, informa Avram Iancu, la scurt timp după sosirea trupelor de insurgenţi maghiari, din cauza maiorului Hatvani, care a decis ruperea armistiţiului şi a ucis un localnic. Unii istorici maghiari au contrazis susţinerile lui Iancu.
„Un român din Roşia, anume Crişianuţiu, la vederea trupei maghiarilor zise către unii dintre ei să nu se bucure prea de timpuriu, că mai întâi să aştepte ce vor zice la aceasta moţii. Atunci Hatvani s-a înfuriat într-atâta încât pe acel nefericit l-a ucis cu mâna sa, înjunghiindu-l cu sabia. Încurajaţi de aceasta, sălbaticii săi luptători se aruncară în locurile publice asupra românilor, străbătură şi în casele lor, spurcând, prădând şi omorând fără deosebire de vârstă şi sex. Mai mulţi au fost spânzuraţi, apoi chiar şi în acea stare insultaţi”, afirma Avram Iancu în raportul său, publicat integral în volumul „Luptele românilor din Ardeal 1848 – 1849" (Bucureşti, 1919).
Veştile cumplite s-au răspândit cu repeziciune şi i-au revoltat pe munteni cantonaţi în apropiere, la Câmpeni, care sub comanda lui Avram Iancu au trecut la represalii. În Roşia, 300 de militari maghiari au fost ucişi, iar satul a fost incendiat, în timp ce pierderile suferite de oştile lui Iancu au fost mici, scria liderul moţilor. Abrudul a fost asediat.
„Oraşul luase foc din cauza împuşcăturilor. Acum însă glotaşii înfuriaţi dădură foc celor mai multe case ungureşti. Din toate părţile se cerea trădătorul Dragoş – astfel îi zice poporul. El fu găsit într-un beciu, târât afară şi rupt în bucăţi. Astfel se termină prima luptă cu Hatvani. Numărul insurgenţilor morţi, inclusiv unguri abrudeni, se poate evalua fără exagerare la 2.000. Pierderile poporului românesc au fost foarte mici”, scria Avram Iancu, în raportul său.
A pierdut şi a doua bătălie
Hatvani a reuşit să se retragă din Abrud cu o parte din trupele sale, însă peste o săptămână, la mijlocul lunii mai, a revenit în oraşul minier cu o nouă trupă de aproape 4.000 de oameni formată din secui, miliţii maghiare, legionari austrieci. L-a ocupat, însă, la scurt timp a fost din nou înfrânt, de oştile lui Avram Iancu, într-o bătălie în care au murit peste 2.500 de oameni, dar în urma căreia a rămas în viaţă. „Hatvani scăpă printr-o trecătoare laterală. Câţi au scăpat împreună cu el nu se ştie. Unii spun că au scăpat mai mult de o sută, astfel întreaga amată a lui Hatvani a fost complet nimicită, în adevăratul sens al cuvântului. La aceştia trebuie să mai adăugăm pe familiile ungureşti care au urmat pe Hatvani. Acei dintre fugari care se aflau amestecaţi printre soldaţi au fost mai toţi ucişi, ceilalţi, separaţi de armată, au scăpat cei mai mulţi, mai ales femei şi copii, căci nu au fost urmăriţi dinadins”, afirma Avram Iancu, în raportul său din 1849.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Târgul de fete de pe Muntele Găina i-a fascinat dintotdeauna pe călătorii străini. Povestea a acestui obicei, aşa cum se desfăşura la sfârşitul secolului XIX, a fost relatată în detaliu de scriitorul Jokai Mor, în romanul „Sărmanii Bogaţi". Autorul se arăta impresionat de tradiţia din Apuseni, dar oferea şi o explicaţie pentru ea.
Avram Iancu este unul dintre eroii de referinţă ai românilor. Conducătorul moţilor din timpul mişcărilor revoluţionare din anii 1848 şi 1849 a rămas în istorie ca un simbol al patriotismului şi al jertfei pentru libertate. O serie de lucruri au rămas însă mai puţin cunoscute publicului care se raportează astfel la eroul naţional.
Răscoala condusă de Horea, Cloşca şi Crişan a fost considerată un moment crucial din istoria Transilvaniei. Mărturiile păstrate din timpul evenimentelor petrecute în toamna târzie a anului 1784 vorbesc despre momente cumplite şi crime inimaginabile, săvârşite atât de iobagii participanţi la răscoală, cât şi de către cei care au reprimat-o.
Se încarcă comentariile...
