Povestea temutei închisori Malmaison, rezervată de comunişti elitelor României. Cum erau terorizaţi deţinuţii politici
0O veche cazarmă militară din vremea domnitorului Alexandru Ioan Cuza s-a numărat printre cele mai temute închisori din primii ani ai regimului comunist. Închisoarea Malmaison era rezervată însă doar elitelor României, intrate pe lista neagră a duşmanilor de clasă.
Clădirea fostei închisori Malmaison datează din vremea lui Alexandru Ioan Cuza şi a fost folosită iniţial drept cazarmă a militarilor români. A primit această denumire după un domeniu favorit al împăratului francez Napoleon al III-lea, considerat un susţinător extern al domnitorului român. Cazarma de pe Calea Plevnei a mai fost cunoscută şi sub denumirea de Cazarma Sfântul Gheorghe. Aici a funcţionat în prima parte a secolului XX un tribunal militar şi un loc de detenţie pentru ofiţeri.
În primii ani ai regimului comunist, fostele cazărmi au devenit locuri de detenţie pentru „duşmanii de clasă” şi închisoare e tranzit, iar unele dintre încăperile sale au fost folosite pentru anchetarea deţinuţilor politici. Mai târziu, fostul palat a devenit sediu al unui institut de proiectare în domeniul chimiei.
Închisoarea unde nu se stingea lumina niciodată
La începutul anilor ’50, Malmaison se număra printre locurile cele mai temute ale Capitalei. La acea vreme cele mai noi două închisori din Bucureşti erau cea a Ministerului Afacerilor Interne din fostul Palat Regal şi închisoarea Malmaison, a Serviciul Secret de Informaţii (SSI) de pe Calea Plevnei, arăta o notă secretă a Agenţiei Centrale de Informaţii a Statelor Unite ale Americii, din 14 februarie 1955. Aceste închisori erau adesea folosite pentru prizonieri care aşteptau să fie judecaţi.
În Malmaison, un edificiu cu un etaj, clădirea principală avea un coridor lung de circa 60 de metri cu două rânduri de celule, numerotate de la 1 la 49, fiecare găzduind, pe cei 5 metri pătraţi ai săi, câte doi deţinuţi. O altă clădire avea 40 de celule şi camere de interogare la etaj, dotate cu uşi duble şi izolate fonic.
„La Malmaison, pe lângă celulele obişnuite sunt şi aşa numitele celule ale burlacilor. Sunt cu o suprafaţă de 2,6 / 2,3 metri, cu două paturi de beton într-un colţ, separate de o masă de asemenea din beton. Fiecare dintre aceste camere are câte două ferestre mici. Paturile sunt acoperite cu paie, pături şi lenjerie care este schimbată o dată pe lună. Le este interzis prizonierilor să îşi acopere faţa sau să întoarcă faţa la perete atunci când dorm. Becuri electrice puternice sunt ţinute aprinse întreaga zi şi noapte. Cărţile, ziarele şi alte lucruri de citit şi scris nu sunt permise”, informau spionii CIA.
După trezirea la 6 dimineaţa, deţinuţilor le era interzis să se mai aşeze pe pat. Erau escortaţi individual la camerele de baie şi nu aveau voie să intre în contact cu alţi deţinuţi sau să converseze cu gardianii lor. Primeau ca hrană zilnică 300 de grame de pâine, o farfurie de terci şi un ceai la prânz, iar la cină o supă şi porţie de ciorbă de cartofi sau varză. Uneori, deţinuţilor aflaţi sub pază le era permis să facă plimbări scurte.
Cum erau torturaţi deţinuţii
Unele mărturii dezvăluie metodele de tortură care ar fi fost folosite şi în interogatoriile închisorii serviciului secret de Informaţii.
La Malmaison, de torturarea deţinuţilor politici din vechea elită a României se ocupa personal un ofiţer de poliţie pe nume Mărculescu, afirmau autorii unui raport al CIA. „Securitatea are câteva aşa numite laboratoare în Bucureşti unde prizonierii sunt supuşi la şapte etape de tortură: a) bătaia la tălpile goale; b) supunerea victimei la aşa numita cursă „Manej”: deţinutul este pus să alerge în pielea goală în camera de interogare între 24 de ore şi 60 de ore fără oprire; c) bătaia cu o bară de fier la tălpi în timp ce victima este încălţată; d) „crăparea” victimei: mâinile deţinutului îi sunt legate de genunchi şi este suspendat de tavanul celulei, iar din când în când este lăsat să cadă pe podea cu o brutalitate teribilă; e) bătaia la piept: victima este silită să se aşeze pe podea şi apoi o masă de lemn este aşezată pe pieptul ei. Apoi doi sau trei agenţi lovesc continuu masa cu bastoanele, ore în şir; f) înfigerea acelor sub unghiile prizonierului; g) bătaia la testicule: sunt puse într-un săculeţ strâmt, legat de o tablă specială şi lovite ritmic cu un bici (telescop) de metal pliabil”, se arăta într-o notă secretă din 1951, păstrată în arhivele CIA.
În anul 1952, informa o notă secretă a CIA, nu au fost semnalate cazuri de tortură a deţinuţilor.
Mai târziu, printre cei încarceraţi la Malmaison s-a numărat şi Ana Pauker, una dintre cele mai puternice femei din România primilor ani de comunism, devenită indezirabilă pentru liderul comunist Gheorghe Gheorghiu Dej.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Se încarcă comentariile...
