Primăria cere cinci milioane de euro pentru Cetatea Devei: va fi reabilitat „palatul” aşezării medievale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Incinta I a Cetăţii Devei. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.
Incinta I a Cetăţii Devei. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

Palatul cetăţii medievale a Devei va fi reabilitat pe fonduri de la Uniunea Europeană, conform planurilor administraţiei locale, care va depune un proiect la Agenţia de Dezvoltare Regională Vest, pentru realizarea unei investiţii de aproape cinci milioane de euro.

Consiliul Local Deva a aprobat proiectul de restaurare a Incintei I a Cetăţii Devei, pentru a putea fi depus la Agenţia de Dezvoltare Regională Vest. Primăria solicită o finanţare de aproape cinci milioane de euro, prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020 Axa prioritară 5, pentru realizarea lucrărilor de reabilitare a monumentului istoric.

În ultimii doi ani, „palatul” a rămas închis, nefiind amenajat în totalitate pentru vizitare. Anul trecut, un tânăr a murit după ce s-a prăbuşit de pe zidurile sale.

„În prezent, incinta 1 „centul” Cetăţii, care cuprinde vârful înălţimii, adaptându-se configuraţiei terenului, este închisă accesului vizitatorilor din cauza riscului pentru public pe care îl prezintă starea de degradare a ruinelor şi lipsa dotărilor pentru siguranţa turiştilor”m informează Consiliul Local.

Dacă investiţia va fi aprobată, va fi al doilea proiect de reabilitare a Cetăţii. Primul, derulat prin Programul Operaţional Regional 2007 – 2013, a vizat restaurarea incintelor exterioare ale monumentului istoric. Valoarea sa a fost de 38,5 milioane de lei.

Cetatea Devei este vizitată anual de circa 200.000 de turişti.

Cetatea de-a lungul secolelor
Cetatea Devei a fost în trecut una dintre aşezările militare strategice ale Transilvaniei. Fortăreaţa ridicată pe un deal al munţilor Poiana Ruscăi datează din secolul al XIII-lea, iar în istoria ei a fost considerată unul din locurile de necucerit. Potrivit istoricilor, cetatea regală a Devei care cuprindea un domeniu întins a intrat în 1444 în posesia lui Ioan de Hunedoara, voievodul Transilvaniei. Alături de ea au fost preluate şi 56 de sate, precum şi minele de aur din Munţii Apuseni, care aparţineau domeniului cetăţii. Conform documentelor din secolele trecute, Cetatea Devei era compusă din trei incinte succesive, legate în spirală. Prima şi cea de-a doua incintă aveau forme ovoidale, iar cea de-a treia era reprezentată de un traseu semicircular.
Pe latura sudică exista un palat datând, potrivit istoricilor, din secolul XIII, iar pe latura nordică o altă clădire supraetajată. În 1579, în cetatea Devei a fost întemniţat episcopul Francisc Dávid (1520 – 1579), predicatorul protestant şi episcopul întemeietor al Bisericii Unitariene din Transilvania. David Francisc a murit la Deva în acelaşi an, în închisoarea în care fusese întemniţat pentru erezie. În vremea răscoalei din 1784, condusă de Horea, Cloşca şi Crişan, cetatea a fost loc de refugiu pentru nobilime. Cetatea Devei a fost distrusă de în urma unei explozii petrecute în 13 august 1849, în depozitul de muniţii. În explozie au pierit soldaţii din garnizoana cetăţii.


Vă recomandăm să citiţi şi:

VIDEO Cozi imense la intrarea în Castelul Corvinilor. Cum s-a animat monumentul după invazia turiştilor

VIDEO Misterioasa cetate medievală din Ţara Haţegului. Fortul militar vechi de opt secole ignorat de autorităţi

VIDEO Lacul Cinciş, locul de poveste la care turiştii ajung pe un drum de groază. De ce nu a fost modernizată şoseaua

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite