Hunedoara

articolul anterior articolul urmator

COVID-19 în judeţul Hunedoara. Primul municipiu unde masca e obligatorie. Lista localităţilor „roşii”

0
24 Oct 2020 20:49:43
Autor: Daniel Guţă
ARHIVĂ.
ARHIVĂ.

Sâmbătă, incidenţa cazurilor de Covid 19 într-un municipiu din judeţul Hunedoara a depăşit 3 la mia de locuitori. Astfel, purtarea măştii de protecţie în locurile publice devine obligatorie.

Brad a devenit, de sâmbătă, primul municipiu din judeţul Hunedoara, unde localnicii sunt obligaţi să poarte masca de protecţie în toate spaţiile publice, a informat primarul Florin Cazacu.

 „Rata infectărilor în municipiul Brad a ajuns astăzi 24 octombrie 2020, la 3,12 cazuri la mia de locuitori. În această situaţie, prin Hotărârea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara, se vor institui măsuri speciale de protecţie pentru sănătatea publică. Se va institui prin hotărâre purtarea obligatorie a măştii pe raza municipiului Brad inclusiv în spaţii deschise. Se va sista activitatea de interior în restaurante, cu excepţiile prevăzute de hotărârea CJSU. Şcolile vor trece la învăţământul online. Hotărârea CJSU Humedoara va fi adusă la cunoştinţa publică în cel mai scurt timp după adoptare, urmând ca aplicarea măsurilor să se facă de îndată după publicare. Trebuie să fim pe deplin responsabili pentru sănătatea publică a populaţiei comunităţii noastre”, a informat primarul municipiului Brad.

65 de localităţi cu incindenţa ridicată

Potrivit celei mai recente informări a CJSU, de sâmbătă, peste 60 de localităţi hunedorene, cele mai multe din mediul rural, înregistrau o incidenţă cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile mai mare de 3/1.000 de locuitori. Acestea sunt: Brad – 3,12 la mia de locuitori, Ţărăţel – 3,01; Cristur – 4,93, Sântuhalm – 3,44; Boş – 3,01; Peştişu Mare – 6,34; Nădăştia de Jos – 6,33; Sântămăria de Piatră – 6,76; Valea Sângiorgiului – 3,52; Bozeş – 5,08; Silvaşu de Sus – 6,45; Baia de Criş – 8,94; Caraci – 52,63; Cărăstău – 5,88; Rişculiţa – 8,50; Căinelu de sus – 7,71; Fizeş – 6,02; Merişor – 3,61; Sibişel – 6,18; Grosuri – 14,49; Bretea Română – 10,75; Gânţaga – 11,32; Ruşi – 8,13; Buceş – 13,42; Merişor – 11,76; Topliţa Mureşului – 9,80; Vărmaga – 3,07; Mihăieşti – 3,53; Răduleşti – 10; Crăguiş – 11,49; Cărmăzăneşti – 14,71; Gothatea – 4,98; Hărău – 5,79; Chimindia – 5,38; Ilia – 4,17; Săcămaş – 5,43; Sârbi – 4,65; Fintoag – 4,08; Luncoiu de Jos – 3,84; Măgura – 13,16; Peştişu Mic – 9,57; Almaşu mic – 13,89; Josani – 9,13; Mănerău – 3,41; Pui – 3,66; Ohaba-Ponor – 4,05; Uric – 3,29; Galaţi – 4,30; Sibişel – 15,38; Pişchinţi – 4,90; Vaidei – 3,07; Romoşel – 3,49; Hobiţa-Grădişte – 7,75; Balomir – 3,17; Sânpetru – 21,10; Boholt – 8,82; Fornădia – 4,85; Sulighete – 3,76; Teliucu Superior – 3,06; Tomeşti – 7,04;  Goleş – 142,86; Turdaş – 3,93; Spini – 7,97; Vălişoara – 5,50; Zam – 3,16.

Potrivit unui comunicat al CJSU Hunedoara, aceste localităţi se vor aplica următoarele măsuri:

    a. Interzicerea activităţii cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor;

    b. Se instituie obligativitatea de purtare a măştii de protecţie, în toate spaţiile publice deschise, astfel încât să acopere nasul şi gura pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani;

    c. Organizarea şi desfăşurarea activităţii cinematografelor, instituţiilor de   spectacole şi/sau concerte este interzisă;

    d. Activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, a pensiunilor sau a altor unităţi de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unităţi;

    e. Activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este interzisă.

Un alt articol prevede suspendarea activităţilor didactice care presupun prezenţa faţă în faţă din unităţile de învăţământ care îşi desfăşoară activitatea în municipiul Brad, cursurile desfăşurându-se online (scenariul ROŞU), pe perioada menţinerii incidenţei mai mare de 3/1.000 de locuitori.




Vă recomandăm să citiţi şi:

COVID-19 în judeţul Hunedoara. Unde sunt focare, ce şcoli au fost închise, câţi pacienţi sunt în spitale

COVID-19 în judeţul Hunedoara, situaţia la zi: câţi hunedoreni sunt afectaţi direct de pandemie

Alerta care a „trezit” oamenii din judeţul Hunedoara: „gradul de răspândire a noului coronavirus e ridicat”

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările