Hunedoara

articolul anterior articolul urmator

Problemele lacului de acumulare de la marginea Haţegului. Ce se poate observa pe malurile sale

0
24 Jun 2021 23:25:41
Autor: Daniel Guţă
Lacul de acumulare Haţeg. Foto: googlemaps.com.
Lacul de acumulare Haţeg. Foto: googlemaps.com.

Lucrările de reabilitare pe malurile lacului de acumulare de la Haţeg sunt necesare ca lacul să poată fi exploatat în parametri normali.

Hidroelectrica a scos a licitaţie publică realizarea documentaţiilor tehnice pentru lucrările de reparaţii la digurile barajului Centralei hidroelectrice Haţeg de pe Râul Mare. Potrivit unui raport al Hidroelectrica, lucrările de reabilitare se impun, din cauza infiltraţiilor de apă observate încă de la punerea în funcţiunea a acumulării.

Mizeria inundă barajele Haţegului. „Îi rogi frumos pe tineri să nu arunce gunoaie în apă, fără rezultat”

Barajul Gura Apelor, la 35 de ani de la inaugurare. Cel mai mare baraj de argilă şi anrocamente din Europa VIDEO

Cum s-a lucrat în anii '70-'80 la tunelurile uriaşe din Retezat: „Zeci de kilometri de galerii dăltuiţi în granitul munţilor“

Amenajarea Haţeg se întinde pe 118 hectare şi este delimitată de un dig complet la malul stâng şi de un dig de protecţie la malul drept. Lungimea totală a lacului este de 4.880 metri şi înălţimea maximă este de opt metri. Lacul are un volum de 11,58 milioane de metru cubi, din care 0,85 milioane metri cubi utili energetic. Nivelul normal de retenţie este de 330 metri deasupra mării (mdM).

„Digurile amenajării CHE Haţeg s-au confruntat cu probleme de exfiltraţii încă de la punerea în funcţiune, în anul 1989. Din acest motiv, începând cu anul 1996 acumularea a funcţionat cu restricţii de cotă de 2,5 mdM, de la 330 mdM la nivelul restricţionat de 327 mdM. Deoarece etanşarea în profunzime a prezentat multe imperfecţiuni, iar contracanalele nu au fost executate conform proiectului spre coada lacului, odată cu umplerea lacului au apărut exfiltraţii prin diguri”, informează un raport al Hidroelectrica.


Barajul de la Haţeg. Foto: Hidroelectrica.

Au urmat o serie de cicluri de umplere – golire a lacului şi au avut loc lucrări suplimentare pentru lungirea drumului apei care se exfltrează din lac sub dig, care au rezolvat parţial problemele de infiltraţii şi pentru durate relativ scurte. La mijlocul anilor ´90, în apropierea digurilor au apărut băltiri, iar din 1996 cota în lac a fost redusă până la cota minimă de exploatare, de 322,5 m, atinsă în decembrie 2001.


Băltiri. Sursa: raport Hidroelectrica.

„În prezent în urma observaţiilor vizuale, de-a lungul contracanalelor digurilor s-au constatat: umectări, ravenări, izvoare. S-a observat că atât pe digul malului stâng cât şi pe digul malului drept, izvoarele monitorizate sunt influenţate de cota în lac. Pentru ridicarea nivelului de retenţie de la nivelul restricţionat de 327,5 mdM la nivelul normal de retenţie proiectat de 330 mdM şi asigurarea exploatării în condiţii de siguranţă a CHE Haţeg la acest nivel, sunt necesare lucrări de remediere a defectelor prezentate”, se arată în raport.

Mai puteţi citi şi:

Dosarele X din Retezat. Mărturii despre OZN-urile observate pe munte înaintea tragediei aviatice din 1991

Secretele construcţiei barajului Cinciş, colosul din beton al „lacului blestemat“ care a înghiţit cinci sate

Secretele tunelurilor de zeci de kilometri construite sub Retezat, pentru barajul Gura Apelor VIDEO

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările