Răscoala lui Horea, în scrisorile unui german. Mărturii despre iadul dezlănţuit de iobagi asupra familiilor grofilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Horea şi Cloşca. Gravură.
Horea şi Cloşca. Gravură.

Un cronicar german aflat în Transilvania în zilele sângeroaselor revolte ale iobagilor conduşi lui Horea oferise unele dintre cele mai preţioase detalii despre desfăşurarea rebeliunii.

Mărturii rare despre Răscoala lui Horea, descoperite în arhivele familei princiare Esterhadzy din Eisenstadt, au fost publicate în anul 1900, în revista Transilvania. Epistolele au fost trimise de Ludovic Siess, un funcţionar al familiei princiare, care se afla în toamna anului 1784 la Sibiu.

Iobagii, chemaţi la arme
„În anul acesta - aşa îşi începe el povestirea - a sosit la laud. guvern transilvan prea înaltul ordin ca prin laud. autorităţi militare şi cu intervenirea statului provincial să se conscrie şi să se militarizeze toate satele mărginaşe cu Valahia şi Moldova. Abia ajunse aceasta la conştiinţa ţăranilor valahi din Transilvania, când la începutul lui iulie unii ţărani şi nu mai puţini din satele mărginaşe, anumiţi supuşi de-ai lui Gregoriu de Bethlen de la Hepria, comitatul Albei Iulia, merseră la comisarul de războiu de acolo şi se rugară să fie consemnaţi şi ei ca soldaţi şi luaţi în conscripţie. Mai multe sate se insinuară în modul amintit şi din acea cauză şi denegară să mai facă domnilor lor serviciile şi darurile obligate, mai ales asiguraţi fiind de unii şi alţii că pe viitor nu vor mai plăti contribuţiune, nu vor mai servi deloc domnilor şi ce posed va fi proprietatea lor perpetuă”, arăta publicaţia Transilvania, citând prima scrisoare a germanului.

horea closca crisan

Atrocităţile Răscoalei
La Alba Iulia, iobagilor li se spunea să aştepte o hotărâre ulterioară, dar să continue să presteze servicii nobililor. Această explicare cu două înţelesuri a comisarului de război „juca mereu în mintea ţăranilor începând din iulie şi august, până ce în sfârşit la 31 a lunei octombrie se puse în frunte în satul Curechiu un anumit valah, Horia, fugit din arestul domeniului Zlatna, şi făcu pe ţărani să creadă că el a fost la Maiestatea sa împăratul şi pe lângă primirea unei cruci de aur şi a unei patente, fără îndoială numai fictivă, a înţeles că înalt acelaşi este învoit să extermine toţi nobilii ţării, iar ei să fie aşezaţi în fericita stare a acelor. Şi numaidecât se adună o ceată de oameni în amintitul comitat al Zarandului, vagabondând prin diferite localităţi, mai ales însă pe unde erau curţi nobiliare, nobili sau funcţionari dominiali. Această tulburare după aceea în 3 şi 4 noiembrie fu adusă prin ştafete la cunoştiinţa guvernului, raportându-se totodată că amintiţii rebeli al căror număs stă de câteva mii au ucis în Brad şapte nobili, în Crişcior doi infanterişti din regimentul Orosz şi doi solgăbirăi, au aprins sate şi au răpit sau au prefăcut în fum tot ce le-a căzut în mâini”, scria cronicarul Siess, în scrisoarea de la mijlocul lunii noiembrie 1784.

Între nobilii ucişi „s-a aflat şi o femeie nobilă îngrecată, pe care nelegiuiţii o uciseseră mai întâi, apoi îi scoaseră fătul din pântece şi-l înfipseră în suliţă. Unui nobil să-i fi tăiat mâna şi piciorul, lăsându-l viu, să chinuiască. Altuia i-au strâmtorat capul cu uşa şi i-au tăiat gâtul. În 7 noiembrie a primit Excelenţa Sa două ştafete în decursul mesei la care ni s-a acordat graţia să luăm şi noi înşine parte, că Franciscanii din Baia de Criş au fost ucişi, iar în Brad i-au tăiat preotului reformat capul în biserică. Că arderea şi devastarea satelor, cu deosebire a curţilor şi castelelor nobililor, ia dimensiuni tot mai mari, iar nobilii sunt ucişi. În tot locul ameninţat rebelii zbiară Vivat Josephus Secundus”, informa autorul scrisorii.

image

Zeci de iobagi executaţi la Deva
În a doua scrisoare din arhivele familiei Eisenstadt, datată în 16 noiembrie 1784, Siess raporta noi atrocităţi.
„Comitatul Hunedoarei s-ar fi apucat deja de o mare execuţiune a prisonierilor, care însă totuşi nu aduce folos. Această mare execuţiune puse puterea călăului la grea probă: el avu să taie capetele a 42 de valahi”, scria germanul. Numeroşi maghiari au fost botezaţi forţat la credinţa ortodoxă, la fel şi preoţii calvini şi unitari din Abrud, arăta cronicarul. „Rebelii prezintă cererile lor în scris de următorul cuprins: ca mai întâiu naţiunea ungurească să fie total exterminată ori supusă lor, valahilor, sau apoi aceştia să fie primiţi şi socotiţi ca al patrulea stat, asemenea cu ungurii, secuii şi saşii. A doua: starea de subjugare şi chiar numele ei pentru ei să înceteze şi ei să fie într-o formă militarizaţi, iar această stare să fie cu mult mai puţin limitată decât până acum. A treia: nobilii să abdice de toate bunurile, drepturile şi prerogativele lor şi bunurile lor să se împartă în comun de către poporul valah, să fie puse la dispoziţia şi bunul plac al lor. Apoi a patra: petru excesele lor de acum să fie amnestiaţi pe vecie”, informa Ludovic Siess.

Prăpădul făcut de răsculaţi
Abia la mijlocul lunii noiembrie, împăratul Iosif al II-lea a dat ordinul ca răscoala să fie înăbuşită violent, iar rebelii să fie pedepsiţi urgent. Germanul raporta în 29 noiembrie 1784:

„Tumultuanţii continuă mai departe cu uciderile şi despuierile şi anume aşa, că mobilele ce nu le duc cu ei din odăile nobililor şi domnilor le prefac în ruine şi mai pe urmă, ca să nu rămână nimic folosibil, rup şi padimentele şi le ard, răstoarnă chiar şi zidurile edificiilor, prefăcându-le în grămezi de piatră, iar din fierăriile găsite ţiganii anume culeşi trebuie să le facă şi să făurească diferite arme. Toate pivniţele sunt sparte, vinul este băut de rebeli şi dacă nu îl pot suporta desfundă buţiile, aşa că la unele pivniţe poţi sta în vin până la genunchi. Bucatele arse sau răpite, vite răpite sau ucise, cu un cuvânt nu se poate vedea decât distrucţiune. Ar fi fost ucişi în comitatele Hunedoarei şi Zarandului mai mult de 150 de nobili, iar numărul celor fugiţi nici nu este cunoscut, nici că se află în viaţă sau sunt morţi”, se arăta în scrisorile păstrate în arhivele familiei princiare. Revoltele din Transilvania s-au potolit, cu mari greutăţi, abia spre sfârşitul lunii decembrie.

În cea de-a treisprezecea scrisoare şi ultima, trimisă de Ludovic Siess în 3 ianuarie 1785, autorul informa despre prinderea cu mare greutate a capilor răsculaţilor, Horia şi Cloşca, ascunşi într-o pădure din Munţii Apuseni.

horea closca crisan

Moartea care aduce teroare
Michael Schenk, arhivarul şef al familiei princiare, cel care primise scrisorile, norase informaţii despre prinderea lui Crişan şi despre sentinţa primită de conducătorii iobagilor.

„Sentinţă de moarte şi binemeritată pedepsă ce s-a executat asupra celor doi rebeli principali, Horea şi Cloşca, în 28 faur 1785 la Alba Iulia, de Marele Principat al Transilvaniei. Justiţia pedepsitoare a hotărât fără amânare să se vestească sfârşitul atât de infamei vieţi a acestor doi conducători, ca un exemplu de spaimă pentru alţi asemenea lor şi să-i judece în 28 Faur la o moarte care trebuie să umple de teroare şi groază pe fiecare om. La 28 a lunii amintite au să fie duşi aceşti doi rebeli principali în locul îndatinat de supliciu, să fie fârnţi pe încetul cu roata, începând de jos în sus, apoi ambii despicaţi în patru, să li se rupă intestinele din corp şi să fie îngropate sub furci, capetele înfipte în suliţe şi părţile corplui să fie purtate prin satele unde au săvârşit cruzimile cele mai scelerate ale răscoalei lor şi în sfârşit să fe spânzurate bucăţi pe toate părţile furcilor”, informa arhivarul Schenk. Crişan, prins în 30 ianuarie 1785, într-o casă din satul Mogoş. primise o pedeapsă similară, dar se spânzurase în închisoare. Trupul i-a fost despicat şi batjocorit pentru a se da un exemplu celor care aveau de gând să nu se supună autorităţilor.

executie horea closca

Supliciile iobagilor
Cronica lui Eisenstadt este un material foarte preţios, informa revista Transilvania. „Autorul ei înşiră fără niciun adaos subiectiv, în mod cu totul sec acele întâmplări la care a fost martor sau de care a auzit. El nu are niciun interes în a înfrumuseţa sau schimonosi faptele”, scria Nicolae Togan, istoricul care a prezentat scrisorile germanului. Acesta explica starea iobagilor dinaintea revoltelor: „poporul iobăgit era pus într-o categorie cu dobitoacele şi această dejosire era înmatriculată în lege. Iobagul faţă de domnul său era lipsit de orice drept şi lăsat cu totul la discreţiunea aceluia. Iobagul avea necesitate de o permisiune specială a domnului său ca să poată ţine un cal. Ţăranului sau robului îi era strict oprit să poarte veştminte de postav, pantaloni, cizme, şapcă duplă sau cămăşi de jolj. Din rămasul mobil al iobagului, primea văduva aceluia numai a treia parte,celelalte două părţi erau ale domnului. Tot asemenea era liber domnul să determine însuşi măsura robotei, iar iobagul era legat de permisiunea şi învoirea domnului în toate acţiunilor vieţii sale”, informa revista Transilvania, pe marginea scrisorilor arhivarului german.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Controversele cumplitelor revolte ale moţilor. Cum s-au răzbunat iobagii lui Horea: „Femeii pe cale să nască i-au tăiat copilul din pântece şi l-au luat în furci”

Răscoala din toamna anului 1784, condusă de Horea, a avut ecouri în Europa sfârşitului secolului al XVIII, iar martiriul lui Horea l-a transformat într-un personaj legendar. Mărturiile vremii prezintă numeroase controverse privind modul s-au desfăşurat evenimentele şi despre atrocităţile comise de cei implicaţi în răscoală.

Cele mai groaznice masacre din trecutul românilor: sate întregi trecute prin foc şi oameni obligaţi să mânânce bucăţi din trupurile semenilor

Răscoala condusă de Gheorghe Doja, revoltele moţilor din Transilvania, conduşi de Horea, Revoluţia de la 1848 – 1849, în care s-a remarcat, ca lider al românilor Avram Iancu se numără printre cele mai sângeroase mişcări de protest din istoria românilor. Revoltele au dus însă la atrocităţi cumplite, potrivit relatărilor vremii.

Chinurile groaznice din zilele Răscoalei lui Horea: femei batjocorite şi îngropate de vii, copii jupuiţi, decapitaţi şi aruncaţi în furci

Femeile şi copii nu au scăpat de furia răsculaţilor, în timpul revoltelor cumplite din toamna anului 1784, din Transilvania. Mai multe mărturii culese de istoricul David Prodan, în volumul Răscoala lui Horea, vorbesc despre atrocităţi de nedescris comise de participanţii la revolte.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite