VIDEO Reglare de conturi într-un club din Deva: Cornel Mărgan şi alţi doi interlopi au fost reţinuţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cornel Mărgan.
Cornel Mărgan.

Scandal uriaş într-un club din Deva: trei oameni au fost reţinuţi. Printre ei se află şi un fost lider al lumii interlope, Cornel Mărgan.

Cornel Crâznic (Mărgan) şi alţi doi interlopi din Hunedoara, Ovidiu Mărginean, zis şi Buric, Ladislau Lakatos - toţi cu antecedente penale, au fost reţinuţi în urma unui scandal petrecut într-un club din Deva.

Incidentul s-a petrecut în data de 17 noiembrie, în jurul orei 5, s-au lovit reciproc în incinta unui bar din Deva.

Video: ziardehunedoara.ro

„În cursul zilei de miercuri, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale si cei ai Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Hunedoara, sprijiniţi de luptătorii Serviciul Acţiuni Speciale din cadrul I.P.J. Hunedoara, au efectuat o acţiune în urma căreia au identificat trei bărbaţi (unul în vârstă de 49 de ani, din municipiul Deva şi doi din municipiul Hunedoara, unul în vârstă de 31 si altul de 39 de ani), cu privire la care au stabilit faptul că, în cursul dimineţii de 17.11.2019, în jurul orei 05:30, în timp ce se aflau într-un club din municipiul Deva, au provocat scandal, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, lovindu-se reciproc şi tulburând astfel liniştea şi ordinea publică. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tulburarea liniştii şi ordinii publice şi loviri sau alte violenţe, iar faţă de cei trei au luat măsura preventivă a reţinerii. Poliţiştii continuă cercetările în acest caz, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva”, a declarat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara.

Cei trei vor fi cercetaţi cu măsura controlului judiciar pentru 30 de zile.

Cornel Mărgan a devenit cunoscut publicului la începutul anilor 2000, ca lider al lumii interlope din municipiul Deva. A fost anchetat în mai multe dosare penale, condamnat pentru infracţiuni de violenţă şi aflat, în trecut, pe lista celor mai căutaţi infractori din România. A fost acuzat şi de fostul comisar şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba, Traian Berbeceanu, că i-ar fi sprijinit pe cei care doreau înlăturarea sa din funcţie, prin denunţuri false.

Ovidiu Mărginean, recidivist, a fost condamnat în dosarul Hidra, al mafiei ferului vechi din Hunedoara.


Vă recomandăm să citiţi şi:

VIDEO Fiul temutului „Mărgan”, fostul lider al lumii interlope din Deva, a fost capturat de poliţişti. Victima lui e un om de afaceri, bătut cu ranga în stradă

Interlopii care au cutremurat Deva anilor 2000. Povestea temutei grupări mafiote Spumă şi Bibanul, protejată de Poliţie

Secretul atacului mafiot din Şoimuş: cum au ajuns Pera şi Mărgan, doi foşti lideri ai lumii interlope din Deva, în dosar

Temutul Cornel Mărgan, „duşmanul“ fostului şef al BCCO Traian Berbeceanu, are noi probleme cu legea. Scrisoarea care l-a desfiinţat pe devean

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite