Hunedoara

articolul anterior articolul urmator

Revolta fără precedent a avocaţilor. Cum este boicotată judecătoarea care le-a amendat colega în suferinţă

24
31 Jan 2020 17:43:55
Autor: Daniel Guţă
Tribunalul Hunedoara şi Judecătoria Deva.
Tribunalul Hunedoara şi Judecătoria Deva.

Avocaţii din Hunedoara s-au revoltat după ce o colegă a acestora, aflată în suferinţă, pe patul de spital, a fost amendată de o judecătoare pentru că a lipsit de la un proces.

Avocaţii din Baroul Hunedoara au recurs la o formă inedită de protest după ce o colegă de-a lor a fost amendată cu 1.500 de lei pentru că a lipsit de la un proces.

Cosmin Alin Roncioiu, decanul Baroului Hunedoara, a declarat pentru adevarul.ro, că protestul anunţat de avocaţi vine după ce un magistrat de la Judecătoria Deva ar fi sancţionat abuziv o avocată, care suferă de o afecţiune severă şi a fost internată în spital, neputând fi prezentă în sala de judecată la un proces în care era implicată ca apărător.

Avocatul a adăugat că judecătoarea nu a ţinut cont de faptul că magistraţii şi grefierii Judecătoriei Deva se aflau în protest, iar dosarul în care avocatul a fost amendat nu era pe lista cauzelor urgente menţionate conform hotărârii Adunării Generale a Judecătorilor şi se afla în stare de amânare, independent de cererea avocatei amendate, deoarece lipseau martorii şi părţile citate. „Cererea de amânare formulată de doamna avocat a fost însoţită şi dovedită cu certificat de concediu medical”, a adăugat decanul.

Avocaţii refuză să mai apară la procese
Reprezentanţii Baroului Hunedoara au transmis un comunicat în care precizează că avocaţii nu se vor mai prezenta în instanţă, la cauzele judecate de Ioana Nicoleta Gheberta:

„Consiliul Baroului Hunedoara, întrunit în Şedinţa de Consiliu în data de 30 ianuarie 2020, faţă de situaţia creată de doamna judecător Ioana Nicoleta Gheberta din cadrul Judecătoriei Deva, constând în aceea că în data de 29 ianuarie 2020, cu ocazia judecării dosarului 2621/221/2018, a dispus în sarcina avocatului ales al inculpatului persoană juridică măsura amenzii judiciare în cuantum de 1.500 de lei, motivată de lpsa nejustificată de la termenul de judecată stabilit în cauză, instanţa aflându-se în desfăşurarea unui protest concretizat în suspendarea activităţii. Apreciind măsura dispusă ca fiind expresia unei lipse de respect faţă de întreg Corpul Profesional al Avocaţilor din cadrul Baroului Hunedoara, în cadrul Şedinţei de Consiliu din data de 30 ianuarie 2020, a fost hotărâtă organizarea unei forme de protest ce se va materializa după cum urmează:

Începând din data de 3 februarie 2020, pentru o perioadă de cel puţin patru săptămâni vom refuza participarea la şedinţele de judecată ale completului de judecată condus de doamna judecător Ioana Nicoleta Gheberta. La acest complet vor participa doar avocaţii aleşi/numiţi dn oficiu în cauze cu persoane arestate sau în executarea unor pedepse privative de libertate. În toate celelalte cauze aflate pe lista de şednţă la acest complet, în această perioadă de minimum 4 săptămâni avocaţii nu se vor prezenta în sala de judecată.

În cauzele cu persoane aflate în stare de deţinere sau în executarea unor măsuri privative de libertate, în semn de protest, avocaţii vor participa la şedinţele de judecată ale completului doamnei judecător Gheberta Ioana Nicoleta purtând banderola albă aplicată pe mâna stângă, pe robă.

Consilul Baroului Hunedoara a hotărât formularea unei sesizări în materie disciplinară la Consiliul Superior al Magistraturii – Inspecţia Judiciară, împotriva doamnei judecăto Ioana Nicoleta Gheberta, alături de cererea de reexaminare a amenzii, care va fi formulată de avocatul sancţionat”, a comunicat Baroul Hunedoara.

Până la această oră, magistratul Ioana Gheberta nu a putut fi contactat. Vom reveni cu amănunte. Comunicatul de protest a fost transmis tuturor instanţelor din judeţ, inclusiv Judecătoriei Deva, dar şi căter Curtea de Apel Alba Iulia, Ununea Naţională a Barourilor din România şi Consiliul Superior al Magistraturii. Decanul susţine că avocaţii vor avea o întâlnire cu conducerea Tribunalului Hunedoara pentru a clarifica situaţia, însă îşi menţin decizia luată în şedinţa de consiliu a Baroului Hunedoara.

În ce priveşte dosarul 2621/221/2018, este vorba de un dosar de înşelăciune în care la cel mai recent termen al procesului, instanţa a acordat amânare, „faţă de lipsa nejustificată a părţii civile şi a martorilor citaţi pentru prezentul termen în vederea audierii şi faţă de lipsa apărătorului ales al inculpatei-persoană juridică”. Inculpatul este Claudiu Micu, un devean arestat în 2011 pentru înşelăciune, iar faptele de care a fost acuzat au fost săvărşite în 2009 şi se apropie de termenul de prescriere.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Protest la Tribunalul Hunedoara. Cauzele care nu au caracter urgent nu vor mai fi judecate

Aproape 60.000 de dosare au ajuns la instanţele din Hunedoara în 2019. Câte cauze judecă un magistrat

Lucrări de renovare plănuite la tribunal: ce valoare are investiţia necesară la clădirea din secolul al XIX-lea

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

24 Comentarii

silent warrior
31.01.2020, 18:54:20

Bravo voua avocatilor. Nu va mai prezentati nici voi la munca . Maine ,poimaine, se supara si Electrica si ne taie lumina in toata tara , ca au ceva de protestat . Asteptam cu nerabdare protestul Politiei .... o luna de zile sa nu mai dea nicio amenda .

-2 (22 voturi)
Tomescu Tom
31.01.2020, 19:14:33

silent warrior Este vreo problema ca protestează ? .. Până la urmă, majoritatea lor , sunt liberi profesioniști , sau angajați in firme private .. și nu atârnă de " tetina " bugetară .. Magistrații înșiși au voie să protesteze .. fără nici cea mai mică teamă că ar putea fi sancționați de cineva ..cumva ... pentru ceva ... Dar magistrații ..." este " ..BUGETARI ... și vor pensii speciale .. :))) Este o mare .. enormă ..diferență . Ăștia ... " este " dulăi .. :)))

+13 (19 voturi)
silent warrior
31.01.2020, 20:07:55

@ Tomescu Tom Nici o problema ca protesteaza. Genul de protest e problema .... ca e pe banii clientilor . Pe de alta parte nu stiu daca magistratii au voie sa protesteze prin incetarea lucrului . Nu e asta una din "ingradirile " pe care le invoca atunci cand revendica pensii nesimtite ? Chipurile n-au dreptul la greva . Asa se smiorcaia unul mai deunazi .

+12 (16 voturi)
LazyBear
31.01.2020, 20:12:13

Nu au dreptul la proteste. Magistratii ca si armata, nu pot organiza proteste. Profita de pozitia lor de monopol in societate.

+9 (13 voturi)
mircea miricioiu
31.01.2020, 20:42:01

o viitoare pensionara.....speciala. ca numai pensia e nesimtita.

+11 (13 voturi)

Vezi toate comentariile (24)