Revoltă în subteran. Minerii din Lupeni au oprit lucrul din cauza întârzierilor salariale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Prefectura Hunedoara.
FOTO: Prefectura Hunedoara.

Peste 80 de mineri de la Exploatarea Minieră Lupeni au rămas şi joi blocaţi în subteran, nemulţumiţi de faptul că nu au primit salariile pe luna trecută.

De miercuri, seara, peste 80 de mineri de la Exploatarea Minieră Lupeni au rămas blocaţi în subteranul minei, pentru a protesta, nemulţumiţi de faptul că nu au primit salariile pe luna ianuarie, care trebuiau să le fie virate în 15 februarie. În noaptea de miercuri spre joi, oamenii au oprit lucrul, iar joi dimineaţă, la finalul programului, au refuzat să mai iasă din mină. Minerii nu vor să mai aştepte până la sfârşitul lunii februarie, pentru a-şi primi salariile.

„Oamenii sunt, în continuare, blocaţi în subteran, unii într-o stare de sănătate foarte gravă. Toţi sunt desculţi, nu mai suportă să stea în cizme. Aseară am fost dus la urgenţă, cu probleme cardiace. Nu avem salvare, nu avem ITM, nu avem nimic. Nu este corect ca oamenii să stea acolo şi nimeni să nu  ştie nimic de ei. Să sune părinţii şi să întrebe plângând ce se întâmplă cu copiii care s-au angajat la mină. Ei sunt oarecum bine. Au apă, dar sunt obosiţi şi dorm pe jos, pe mizerie. Minerii lucrează într-o mizerie şi o umilinţă extraordinare. Pentru 1.700 de lei, bani pe care nu îi primesc acum. Oamenii nu pot merge acasă, la familii, să spună că nu s-au dat banii”, a relatat, joi, Ştefan Ban, un miner din Lupeni.

Protestul angajaţilor Minei Lupeni a început miercuri seara, după ce în aceeaşi zi, de dimineaţă, angajaţii Exploatării Miniere Livezeni au refuzat intrarea în şut pentru câteva ore. Angajaţii de la Livezeni au încetat protestul, după ce în Valea Jiului s-a deplasat prefectul judeţului Hunedoara, Călin Marian, care i-a asigurat că până la sfârşitul lunii februarie îşi vor primi drepturile restante.

Termocentrala Mintia, oprită din lipsa cărbunelui. Mii de locuinţe din Deva vor rămâne fără căldură

„După discuţiile pe care le-a avut cu conducerea Complexului Energetic Hunedoara, prefectul a fost prezent la cele patru mine aflate în activitate, Livezeni, Lupeni, Vulcan şi Lonea, unde s-a întâlnit cu minerii şi liderii de sindicat. La Mina Lupeni, prefectul Călin Petru Marian a intrat în subteran împreună cu un grup de mineri”, se arta în comunicatul transmis miercuri, de Instituţia Prefectului.

„Toate solicitările şi problemele minerilor, discutate în aceste ore în Valea Jiului, vor fi transmise chiar în această după-amiază guvernului României. Executivul va lua, într-un timp foarte scurt, cele mai bune soluţii pentru rezolvarea situaţiei”, declara, miercuri, Călin Petru Marian.

Situaţia a fost detensionată, însă miercuri seara, un nou protest a început la Mina Lupeni.

„Circa 80 de mineri au rămas blocaţi în subteran, la Lupeni, în timp ce în prezent, activitatea din celelalte mine se desfăşoară în condiţii normale. Complexul Energetic Hunedoara se confruntă cu probleme financiare, nu sunt lichidităţi, însă potrivit protocolului semnat de reprezentanţii Guvernului în teritoriu şi de cei ai Sindicatului Muntele, oamenii îşi vor primi drepturile salariale în 26 februarie”, a declarat, pentru adevarul.ro, Cristian Roşu, administratorul special de la Complexul Energetic Hunedoara.

În ultima lună, potrivit acestuia, Complexul Energetic Hunedoara a pierdut şapte din cele 12 milioane de lei care constituie fondul lunar de salarii, pentru că nu a mai primit contractul pentru serviciile de sistem şi nici ajutorul de stat pentru exploatarea minieră Lonea.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Secretele „perlelor“ industriei româneşti din anii interbelici. Cum au ajuns marile uzine pe mâna sovieticilor

VIDEO Ce s-a ales de baza militară din care au fost lansate rachete în decembrie 1989. Amintirile locului interzis în anii Războiului Rece

Diversiunile ucigaşe din zilele Revoluţiei în Hunedoara: militari împuşcaţi în cap, rachete lansate spre ţinte false şi scene tragi-comice cu „Rambo“ din tranşee

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite