Rinichii şi ficatul unui bărbat aflat în moarte cerebrală au fost prelevate la spitalul judeţean din Deva

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: CJ Hunedoara.
FOTO: CJ Hunedoara.

Organele prelevate de la o persoană aflată în moarte cerebrală la Deva vor salva vieţile mai multor pacienţi care au nevoie imediată de un transplant.

În noaptea de luni spre marţi, la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) din Deva, a avut loc a doua prelevare de organe din acest an. De această dată, donatorul a fost un pacient bărbat în vârstă de 60 de ani aflat în moarte cerebrală din 7 aprilie.

Potrivit reprezentanţilor SJU Deva, echipele de medici de la Bucureşti şi Cluj Napoca au prelevat rinichii şi ficatul care vor ajunge la pacienţi care au nevoie urgentă de transplant.

„Prelevarea de organe, ţesuturi şi celule de la donatori decedaţi se efectuează numai după un control clinic şi de laborator care să excludă orice boală infecţioasă, o posibilă contaminare sau alte afecţiuni care reprezintă un risc pentru primitor, conform protocoalelor stabilite pentru fiecare organ, ţesut sau celulă în parte. Repartiţia organelor, ţesuturilor şi celulelor de origine umană prelevate la nivel naţional se efectuează de către Agenţia Naţională de Transplant, în funcţie de regulile stabilite de aceasta privind alocarea organelor, ţesuturilor şi celulelor de origine umană în cadrul sistemului de transplant din România”, a informat Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva.


Vă recomandăm să citiţi şi:

O tânără infirmieră a leşinat după ce a fost luată la întrebări despre goangele de la Pediatrie: „A dat cu capul de gresie”

Goangele mişună în saloanele Pediatriei din Deva. Revolta unei mămici: „M-am speriat îngrozitor. Vă imaginaţi ce curăţenie se face în acest spital”

VIDEO Scene bizare la Pediatrie: un şobolan a fost filmat în timp ce se plimba printre copii şi mânca pufuleţi

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite