Savanţii care au transformat Retezatul în primul parc naţional al României: „În aceşti munţi vom sorbi aerul de libertate lăsat moştenire de Craiul Decebal”
0
Au trecut opt decenii de la înfiinţarea Parcului Naţional Retezat, primul parc naţional din România. Aflat printre cele mai frumoase ţinuturi din România. Retezatul i-a impresionat pe marii savanţi ai României interbelice, care au militat pentru protejarea lui strictă.
În urmă cu opt decenii o sută de kilometri pătraţi din ţinutul Retezatului deveneau primul parc naţional al României. Alexandru Borza şi Emil Racoviţă, doi dintre marii savanţi ai românilor au militat pentru protejarea, prin lege, a întinsei rezervaţii.
„Retezatul! Puţine nume de munte evocă impresii mai profunde de pribegii turistice, naturaliste şi vânătoreşti. Rar un masiv muntos care să te vrăjească mai mult cu peisagiile, de cea mai autentică sălbătăcie, să te fascineze mai tainic prin florile-i rare, prin gâzele minunate, vânatul extraordinar şi mai ales prin neîntrecutele fenomene glaciale: căldări, custuri, iezere, morene etc. În acest gigantic sanctuar al naturii cu o întindere de cel puţin 100 kilometri pătraţi vor admira şi studia minunele creaţiunii concentrate aici parcă din adins, generaţiile actuale şi viitoare de naturalişti, turişti din ţară şi de peste hotare, atraşi de faima Retezatului. Aici îşi va face educaţia patriotică şi tinerimea care va sorbi în aceşti munţi aerul de libertate lăsat moştenire de Craiul Decebal, şi îşi va umplea sufletul de mândrie cunoscând acest petec de pământ unic în felul său, simbol al bogăţiilor noastre naturale: Retezatul", scria Alexandru Borza, în descrierea „Retezatul”.
De ce se temeau savanţii
Retezatul a fost declarat parc naţional din 1935, însă legiferarea statutului său a mai durat câţiva ani. În 1939, revista „Carpaţii” a publicat harta celor 40 de arii naturale protejate din România, care cuprindea parcul naţional şi alte 39 de rezervaţii.
„S'a legiferat, în sfârşit! chestia importantă a Monumentelor Naturii; există o Comisie, bine alcătuită, de oameni zeloşi să lucreze desinteresat şi cu spor; s'au înfiinţat deja câteva rezervaţiuni interesante; se observă chiar în năpraznicul „deşert" al indiferenţei generale, câteva mici „oaze" de pricepere şi preocupare pentru ocrotirea bogăţiilor obşteşti acum distruse nesăbuit de simple interese personale şi de egoisme puţin respectibile. Şi totuşi chestiunea Monumentelor Naturii este cu totul nouă la noi în ţară şi complet necunoscută presei, administraţiilor şi publicului. Mă tem foarte serios de <<Rezervaţii politice>>, de <<Monumente ale Naturei electorale>>, de parcelarea patriotică a Parcurilor naţionale în favoarea alegătorilor, de exproprierea ca <<Monument al Naturei>> de terenuri netrebnice, aparţinând partizanilor de Club, şi alte asemenea pocituri <<sociologice>>", scria Emil Racoviţă, în 1939, potrivit revistei Carpaţii.
Măsuri de precauţie
Profesorul Andrei Popovici Bâznoşanu explica, în aceeaşi revistă, în anul 1940, de ce au fost necesare înfiinţarea parcuui naţional şi a rezervaţiilor naturale.
„În ţara noastră ideea monumentelor naturii şi protecţia lor e de dată recentă. Din public se auzeau de mult proteste contra distrugerilor fără socoteală a pădurilor, contra distrugerii prin vânat a multor păsări, contra distrugerii prin pescuit a păstrăvului şi câte altele. Organele de stat prin legile de protecţie a pădurilor, prin legea vânatului, prin legea pescuitului, au pus oarecare stavilă. Rămâneau însă neapărate multe monumente ale naturii, multe comori ştiinţifice de plante şi animale, multe peisagii unice în lume. Imediat după războiul de întregire şi aproape concomitent d-na Eliza Brătianu, o mare îndrăgostită de natură, d-l Haret, d-nii profesori Al. Borza şi Racoviţă de la Universitatea din Cluj, d-l profesor M. Guşuleac de la Universitatea din Cernăuţi, d-l profesor Gh. Zotta dela Universitatea din Bucureşti şi cel ce scrie aici, în calitate de preşedinte al Societăţii Naturaliştilor din România, au dat alarmă, au pus în cunoştinţă autorităţile şi prin scris, prin conferinţe, prin congrese, au cerut să se voteze o lege pentru protecţia naturii, ceea ce s'a împlinit abia în anul 1930, datorită d-lui profesor Al. Borza — care e sufletul mişcării de protecţia naturii în România...”, scria autorul.
Parcul Naţional Retezat se întinde în prezent pe aproape 40.000 de hectare, impresionează prin numărul mare de lacuri glaciare, peste 50, şi este considerat un adevărat tărâm sălbatic al Europei. În Retezat se află cel mai întins lac glaciar din ţară, Bucura. Tot aici, călătorii găsesc Tăul dintre Brazi, considerat unul dintre locurile misterioase ale Retezatului, Lacul Zănoaga, cel mai adânc, Tăul Porţii, situat la cea mai mare altitudine dar fiecare lac, tău, sau ochi de apă din Retezat, pete de culoare albastru-verzui în imensitatea muntelui, poate stârni emoţii călătorilor, la fel cum o fac şi vârfurile de peste 2.000 de metri şi căldările sale.
Vă recomandăm să citiţi şi:
VIDEO Iarna de vis din Retezatul Mic. Cele mai frumoase privelişti de pe munte
Peisaje de basm se dezvăluie călătorilor care ajung în aceste zile în Retezatul Mic. Cele mai înalte vârfuri ale Retezatului sunt acoperite cu un strat consistent de zăpadă, iar turiştii se pot apropia de ele, urcând la Şaua Iepei (1.950 de metri) pe un traseu accesibil excursiilor de o zi.
Râuşor, mica staţiune de la poalele celor mai înalte vârfuri ale masivului Retezat, are o poveste aparte. Locul se animă în fiecare iarnă, când zăpezile şi atmosfera de basm a Retezatului îi atrag pe turişti.
VIDEO Panorama de vis a celui mai înalt vârf din Retezat. Ce văd călătorii de la peste 2.500 metri
Peleaga, cel mai înalt vârf din Masivul Retezat, oferă, o dată cu venirea iernii, privelişti dintre cele mai impresionante. De la peste 2.500 de metri, lumea se vede altfel, spun cei care l-au cucerit în aceste zile.
Se încarcă comentariile...
