Secretele bisericii medievale Densuş. Cum a devenit templul păgân, ridicat din ruinele Sarmizegetusei, un lăcaş creştin
0
Cea mai veche şi spectaculoasă biserică de piatră din Transilvania, Densuş, păstrează o mulţime de mistere. Potrivit unor mărturii inedite publicate de istorici la începutul secolului trecut, Densuş ar fi fost un templu „păgân” înainte de creştinarea localnicilor şi loc de înmormântare al generalului roman Longinus, ucis în timpul războaielor daco-romane.
Biserica din Densuş a fost ridicată pe ruinele unui templu închinat zeului Marte, în altarul căruia romanii aduşi în Dacia obişnuiau să facă sacrificii, informau istoricii. În zidurile bisericii au ajuns blocurile de calcar şi monumentele funerare din fostul oraş antic Ulpia Traiana Sarmizegetusa.
Pe pereţii vechi străjuiesc picturi bizantine vandalizate în trecut de turci, care le-au scos ochii sfinţilor pictaţi. A fost atestată, potrivit documentelor istorice, din secolul al XIV-lea, însă numeroşi istorici au susţinut că este mult mai veche.
Savanţii din familia Densuşianu au acordat o mare atenţie cercetării bisericii din Ţara Haţegului, iar una dintre mărturiile care explică în detaliu originea ei a fost publictă în revista Transilvania, în anul 1909, sub semnătura B. (Bizantius) Densuşianu, într-un articol cu titlul „Demsuşiu”.
Mormântul lui Longinus
Autorul oferea informaţii despre numele localităţii din Valea Haţegului, care îşi are originea de la vechea localitate Densas (Silvas densas) unde ar fi fost înmormântat generalul roman Longinus. Biserica de piatră de pe dealul la poalele căruia se afla satul era considerată de acesta un mausoleu antic.
„Mausoleul acesta se susţine a fi cea mai veche zidire în Ardeal, care a rămas neruinată de timp, războaie sau alte întâmplări nefaste. El ar fi fost clădit în memoria şi pe mormântul beliducelui lui Traian, Geliu Longin, mort în Sarmizegetusa, în timpul războiului al doilea al lui Traian contra dacilor şi, după Dio Cassius, dus de către amicii săi şi înmormântat ad Densas, peste a cărui mormânt mai târziu s-ar fi clădit acest mausoleu, tot de către romani”, informa B. Densuşianu.
Generalul roman Longinus s-a remarcat între personajele fascinante care au participat la luptele sângeroase dintre daci şi romani. Capturat de regele Decebal, Longinus s-a sinucis eroic, susţineau istoricii Antichităţii, iar potrivit unor legende mormântul său a devenit templul pe ruinele căruia în secolele următoare a fost ridicată Biserica Densuş din Ţara Haţegului. Scena în care Longinus apare în prim-plan s-a petrecut în jurul anului 102, după terminarea primului război daco-roman. Regele dac a trimis soli în Moesia şi a încercat să îl ucidă pe Traian, prin vicleşug, însă nu a reuşit.
„Atunci Decebal chemă la dânsul pe Longinus, comandantul unei legiuni, a cărui dârzenie o simţise în luptele purtate cu el şi, după ce-l convinse să vină, cu gând să-l facă să i se supună, îl prinse şi-l întrebă de faţă cu alţii despre planurile lui Traian. Pentru că Longinus nu voia să mărturisească nimic, îl ţinu sub pază, dar nelegat. Decebal trimise apoi un sol la Traian şi ceru acestuia - în schimbul eliberării lui Longinus - să-i cedeze ţara pînă la Istru şi să-i plătească banii care i-a cheltuit cu războiul”, informa Dio Cassius. Istoricul antic afirma că Traian a răspuns şovăitor în faţa planurilor expuse de Decebal, nevrând să renunţe la generalul său, dar nici să cadă la învoială cu regele dac. Între timp, prizonierul şi-a luat soarta în propriile mâini.
„Longinus îşi făcu rost de otravă, cu ajutorul unui libert de-al său, şi făgădui lui Decebal că are să-l împace cu Traian, pentru ca regele să nu bănuiască de loc ce are în gând şi să nu i se pună o pază aspră. Longinus scrise o scrisoare plină de rugăminţi şi o dădu libertului s-o ducă lui Traian, spre a putea să rămînă nestînjenit. După ce libertul plecă, Longinus bău otravă în timpul nopţii şi muri”, scria Dio Cassius.
O construcţie complexă
Templul a fost clădit din pietre mari, cvadrate şi cu un turn înalt la mijloc, ridicat din mijlocul naiei (navei) mausoleului pe patru stâlpi, construiţi din câte două pietre mari monumentale, prevăzute cu inscripţii mortuare, pe câte o latură, iar pe altă latură cu câte o figură de miel sau cal, scobită în relief, informa cercetătorul.
„Materialul de piatră din care este clădit mausoleul nu e original anume procurat şi lucrat pentru mausoleu, ci el este transportat aici din ruinele cetăţii Ulpia Traiana cu cimitirul ei şi probabil din alte ruine de localităţi romane şi dacice, de pe valea Haţegului, căci pietrele, mai cu seamă cele din fruntea Mausoleului, nu sunt de o formă şi o mărime, ci unele mai mari, altele mai mici, iar cioplitura lor, la unele mai fină, la altele mai proastă. Materialul turnului, clădit din mijlocul boltiturei mausoleului în sus, în partea de jos este piatră ordinară necioplită, mestecată şi cu frânturi de cărămidă romană, iar pe partea de sus este clădit din piatră cioplită cvadrat, un fel de piatră geoceată ca spongia, de culoare gălbuie şi rezistentă umezelii, de care se află şi la scaldele de la Călan şi Geoagiul inferior în sedimente însemnate, de unde probabil că s-a şi tăiat şi procurat acestă piatră, care se ciopleşte foarte lesne şi totuşi e trainică, nu se sfarmă. Unghirurile turnului, însă şi părcanele lui, sunt întărite cu piatră lespedoasă şi cărămidă romană”, se arăta în articolul din 1909.
Densuşianu descria turnul cu cele patru ferestre cvadrate şi alte patru lunguieţe, cu rame din marmură şi grinzi din lemn de tisă, un turn deschis, prin care ploaia trecea până în vatra bisericii.
„La baza turnului, deasupra boltei mausoleului, se află şi un coridor întunecos, în care numai cu lumina aprinsă se poate intra, abuşilea numai, pe o uşiţă strâmtă şi scundă. El nu mai serveşte spre nimica alta, decât spre adăpost şi locuinţă liliecilor, căci înlăuntru nu e adaptat ca să se poată folosi spre vreun scop oarecare. S-a făcut spre economia în materialul de zidire şi pentru a nu se acumula prea mare greutate pe zidul (bolta) mausoleului, ca să-i cauzeze ruină”, scria autorul.
Origini necunoscute
Două ferestre gotice şi două ferestre romane au fost scobite în pereţii bisericii. „În partea de miazăzi, lipit de mausoleu, a fost construit un coridor, zidit din patră ordinară lespedoasă şi boltuit tot cu piatră, cu intrare înaltă şi largă fără închisori, prevăzut în faţa pământului cu patru ferestre mari. Acest coridor se susţine că ar fi fost construit în timpul când mausoleul a servit ca templu păgân şi s-a folosit pentru uciderea animalelor de jertfă, iară gunoiul lor se arunca afară prin cele patru ferestre din faţa pământului. Coridorul acesta s-a dărâmat la anul 1841/1842, când din ordinul guvernului ardelean s-a dispus o reparaţiune a mausoleului şi mai cu seamă a turnului, care era stricat la vârf, probabil prin trăsnet. Reparaţiunea aceasta s-a făcut prin un arhitect anume adus din Viena”, informa istoricul.
În templu atrăgau atenţie şase inscripţii funerare care ofereau indicii despre originea construcţiei.
„Când şi de către cine anume s-a edificat acest mausoleu, cu certitudine nu se poate şti, tradiţia poporului susţine că ar fi de pe timpul romanilor, dar judecând lucrul mai cu temeiu, nu întru atâta după forma lui, ci după materialul din care este zidit, este probabil că s-a zidit mai târziu de către vreo familie romană încă păgână, şi aceasta după încetarea năvălirilor barbare. Adică după dărâmarea cetăţii Ulpia Traiana, din ruinele ei, din care ruine multă piatră cvadrată şi cu inscripţii s-a transportat şi aplicat de îngrăditură în jurul bisericilor noastre Pesceana (Piscina romanorum) şi cea din Ostrovul Mare”, informa revista Transilvania.
Templul antic devenit biserică
Templul păgân a fost transformat în biserică a creştinilor, explica autorul cercetării.
„După încreştinarea romanilor din aceste părţi mausoleul din Densuşiu s-a prefăcut şi adaptat de biserica creştină asfel că din peretele de către răsărit al mausoleului s-a dărâmat o parte şi aici s-a edificat altarul din pietre ordinare şi cu două ferestre gotice lunguieţe, iar lângă acest altar, în partea de miazăzi, deodată sau mai târziu, s-a mai adăugat un fel de sacristia, construite din câteva pietre cioplite, foarte mari, monumentale, aduse probabil iar din ruinele Ulpiei Traiana, cioplitura acestor pietre nu se arată a fi romană ci dacică, fiind mai dură”, informa Densuşianu.
Încăperea în care s-ar fi păstrat obiectele bisericeşti avea rol, în trecut de loc de retragere al capilor templului. „Această încăpere sau sacristia a trebuit să servească pentru conservarea de recvisite ale serviciului divin, iară tradiţia poporului susţine că ar fi servit de oracol popilor păgâni ascunşi în această cameră întunecoasă, care prin gaura deschisă, arătată mai sus, trimiteau poporului adunat în mausoleu oracolele lor. Padimetul mausoleului şi al altarului e din cărămidă veche romană din care pe unele table se arată literele P, R, C, O, S”, adăuga B. Densuşianu.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Mărturii din secolul al XIX-lea arată cum au fost distruse unele dintre cele mai importante cetăţi, castele şi biserici din vestul ţării chiar de către localnici. Ulpia Traiana Sarmizegetusa a fost vândută „pe bucăţi”, Cetatea Devei a fost demolată, Castelul Corvinilor a fost lăsat de izbelişte, iar biserica din Densuş a scăpat cu greu de la distrugere.
Mărturii mai puţin cunoscute despre Biserica din Densuş, una dintre cele mai vechi biserici medievale din România, oferă detalii despre dorinţa localnicilor din urmă cu un secol şi jumătate de a o demola. Monumentul a fost salvat în cele din urmă.
O mulţime de poveşti circulă pe seama bisericii din Densuş, una dintre cele mai misterioase aşezări din Ţara Haţegului. Este veche de peste şapte secole şi a fost clădită pe locul unui templu dacic. Sub temelia ei se spune că se află mormântul generalului roman Longinus, capturat de regele Decebal, iar o încăpere secretă din turla ei a adăpostit vreme îndelungată o tânără fecioară, sfâşiată de durere.
Se încarcă comentariile...
