Secretele amazoanelor, femeile care au înfiorat lumea antică. Legende ciudate despre devoratoarele de bărbaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Scultură care înfăţişează o scenă de luptă cu amazoane.
Scultură care înfăţişează o scenă de luptă cu amazoane.

Numeroase legende vorbesc despre amazoane, femeile războinice care au fascinat lumea antică. De-a lungul secolelor unii istorici au ajuns la concluzia că miturile nu sunt simple născociri ale imaginaţiei, ci au şi fundamente reale.

Relatări antice descriu amazoanele ca fiind triburi de femei în care bărbaţii nu erau acceptaţi, decât pentru a perpetua rasa. Unele legende arătau ce ele îşi ucideau copiii de sex masculin, însă cercetările arheologice nu au dus la concluzia existenţei unor triburi formate exclusiv din femei.

Filostrat, un retor grec care a trăit în secolul al doilea, menţiona obiceiurile intime mai puţin obişnuite ale amazoanelor, de a nu accepta traiul alături de bărbaţi, afirmând că ele apelau la bărbaţii din triburile învecinate doar o dată pe an, afirmau anticii.

„Dar fiindcă ele au nevoie de copii se duc la fluviul Halys, se întâlnesc cu bărbaţi, se unesc cu ei şi, întorcându-se pe la sălaşurile şi pe la casele lor, copiii de sex masculin pe care i-ar naşte îi duc părinţilor lor de la marginea ţării să-i crească. Aceştia iau fiecare pe cel pe care îl găseşte spre a-l creşte ca să-i fie rob. Pe fete însă, pe care le-ar fi născut, se spune că acestea le cresc pentru privilegiul sexului lor şi le hrănesc după obiceiul mamelor, cu excepţia doar că nu le alăptează. Aceasta însă o fac în vederea luptelor, pentru ca să nu se moleşească şi să nu le crească sânii”, informa Filostrat.

De unde provine cuvântul „amazoane”
Unul dintre înţelesurile date cuvântului „amazoane” a fost de femei „fără sâni”. Autorul antic Hellanicus din Lesbos, care a trăit în secolul V î. Hr., a susţinut această teorie, afirmând că aceste femei războinice îşi tăiau unul dintre sâni, pentru a putea arunca mai bine suliţele sau a trage cu arcul. Scrierile sale nu au fundament istoric, iar în nicio operă artistică din Antichitate, amazoanele nu au fost înfăţişate cu sânii tăiaţi. Există însă mai multe mărturii din Antichitate despre triburi unde femeile erau mutilate de la o vârstă fragedă pentru a căpăta forţă şi îndemânare.

„Femeile sarmaţiolor n-au sânul drept. În copilărie, când sunt încă foarte mici, mamele lor înroşesc în foc un instrument de aramă făcut pentru scopul acesta, îl pun la sânul lor drept şi îl ard. Astfel acesta îşi pierde puterea de a creşte, transmiţând umărului şi braţului drept toată tăria şi vlaga”, informa celebrul medic Hipocrate.

„Ca să fie mai îndemânatice, îndată ce nasc li se arde sânul drept. De aceea pieptul lor devine ca la bărbaţi, iar mâna nu e stânjenită, când o întind ca să lovească”, scria un alt autor antic, Pomponius Mela. Una dintre teorile sprijinite ştiinţific în secolul XX este că numele amazoanelor provine din termenul iranian vechi ha-mazan, ce însemna războinic.

Au existat cu adevărat?
Până în secolele trecute amazoanele au fost considerate de către cei mai mulţi istorici ca personaje mitologice, însă unii istoricii din secolul al XIX-lea le-au prezentat ca figuri istorice, susţinând teoria că societatea umană a început ca un matriarhat şi era condusă de preotese. Răsturnarea matriarhatului o dată cu începutul civilizaţiei a însemnat înfrngerea istorică a sexului feminin.

„Bărbatul a preluat conducerea asupra casei sale, iar femeia a fost degradată şi redusă la starea de servitoare. A devenit sclavă a dorinţelor bărbatului şi un instrument de procreere”, afirma gânditorul Friedrich Engels.

Alte teori cu privire la existenţa istorică a amazoanelor le descriu ca fiind, de fapt, bărbaţi fără barbă din rândul hitiţilor, în rochii bizare, pe care grecii le-au confundat de la distanţă cu femei.

Mărturii arheologice despre amazoane
Multe mituri greceşti au situat patria amazoanelor în Sciţia, în teritoriile din jurul Mării Caspice. Potrivit istoricului antic Herodot, sciţii, o civilizaţie destul de avansată în vremea sa, aveau femei războinice, cărora le era interzis să se căsătorească înainte de a-şi ucide duşmanii. O serie de descoperiri arheologice prezentau mormintele femeilor cu arme şi cicatrici de luptă, iar unele cercetări pe baza ADN-ul au indicat faptul că 20-30% dintre înmormântările din antichitatea localizate în stepele din jurul Mării Negre au fost ale unor astfel de femei războinice.

Obiectele descoperite în mormintele de femei au inclus armuri, vârfuri de săgeţi din bronz, pumnale, săbii, hamuri de cal, având semne că au fost utilizate. Rămăşiţe ale pielii au oferit detaliile unor tatuaje de război, forma picioarelor a dus la presupunerea că acestea călăreau, iar rănile care ar fi provocat moartea ar fi fost căpătate în luptă. Potrivit altor mprturii din Antichitate, amazoanele ar fi trăit pe ţărmul de nord al Mării Negre şi la gurile Istrului (Dunării). „Zeul (Apolo) se îndreaptă spre Xanthos, ducându-se la amazoanele cele dibace la călărie şi spre Istru”, scria Pindar, cel mai de seamă poet liric al Tebei, care a trăit în secolul V î. Hr. „Artemis este numită Istriana, fie după Isru, în jurul căruia locuiesc amazoanele, care o cinstesc mult pe zeiţă, fie după tribul scitic al taurilor, care locuiesc în preajma Istrului şi care, de asemenea, o cinstesc şi pe Artemis”, afirma acelaşi poet antic.

Secretele frumuseţii amazoanelor
O serie de mărturii păstrate de la autorii antici prezentau preocupările de îngrijire şi înfrumuseţare ale triburilor din care ar fi făcut parte şi femeile războinice. Herodot menţiona modul în care sciţii foloseau sauna pentru a-şi curăţa trupurile şi oferea detalii despre băile de aburi în care era întrebuinţată cânepa.
Herodot, de asemenea, afirma că femeile sciţilor preparau o mască de înfrumuseţare, dintr-o pastă de chiparos, cedru, tămâie, amestecate cu apă. Soluţia era aplicată pe feţe înainte de culcare, iar a doua zi amazoanele se trezeau cu pielea curată. Amazoanele îşi protejau pielea de temperaturile extreme ale stepelor şi de durerile provocate de călărie, prin aplicarea unor unguente pe bază de grăsime, afirmau alţi autori antici.

Amazoanele - gladiatoare
Cele mai multe dintre relatările despre amazoane au aparţinut autorilor greci, care le identificau ca urmaşe ale Ares (Marte), zeul războiului venerat şi de traci. „Tatăl şi creatorul acestor amazoane, zeul Marte, le-a făcut cu gândul ca ele să trăiască necontenit în războaie şi să-şi ducă viaţa sub arme şi călare pe cai. Caii ele îi cresc prin locuri mlăştinoase şi atâţia câţi le trebuiesc pentru armată şi nu este îngăduit ca în ţara lor să locuiască bărbaţii”, informa Filostrat. Aproape la fel de fascinaţi de legendele amazoanelor au fost şi autorii latini. O relatare vorbeşte despre faptul că Iulius Cezar îşi apăra bărbăţia comparându-se cu o regină războinică, iar împăratul roman Nero ar fi ordonat ca din alaiurile sale să facă parte tinere îmbrăcate ca Amazoane, cu armuri şi topoare de luptă. Alte mărturii istorice susţin că romanii au folosit şi femei ca gladiatori, asemuite cu amazoanele, care luptau în arene cu sânii dezgoliţi, spre satisfacţia mulţimilor.  

Ucideau înainte de a se căsători
În scrierile autorului grec Hipocrate, acesta afirma că femeile sarmaţilor se luptau cu duşmanii cât timp erau fecioare şi că nu se măritau până când fiecare dintre ele nu ucidea trei duşmani. Şi autorul antic Pomponius Mela susţinea că femeile războinice aveau datoria de a ucide înainte de se căsători. „Sarmaţii sunt războinici liberi, neînfrânaţi şi până într-atât de sălbatici şi cruzi, încât femeile merg la război împreună cu bărbaţii. Când ajung mari se îndeletnicesc să străpungă duşmanul, lucru atât de important încât faptul de a nu fi ucis pe nimeni este socotit o necinste; iar ca pedeapsă fata nu se mai mărită”, scria Pomponius Mela.


Vă recomandăm şi:

Reginele desfrâurilor din lumea antică: orgiile prinţesei care îşi obliga supusele la prostituţie şi maratonurile sexuale ale femeilor din familiile regale

Mai multe împărătese şi regine din Antichitate au rămas cunoscute în istorie pentru patimile lor amoroase. Relatări ale autorilor vremii le-au descris aventurile ieşite din comun: maratonuri sexuale, relaţii incestuoase şi prostituţie.

Cine a fost Deceneu, profetul fabulos din vremea lui Burebista. I-a învăţat pe daci să îşi cunoască viitorul prin semnele cereşti şi i-a făcut să renunţe la vin

Deceneu a fost una dintre cele mai cunoscute personalităţi din vremea regatului dac. A fost preot, astronom şi sfătuitor al regelui Buerbista, iar după moartea acestuia i-a urmat la domnie. Istoricii din Antichitate susţin că Deceneu a fost unul dintre reformatorii societăţii dacilor şi că i-ar fi convins pe aceştia să trăiască fără vin.

Cele mai faimoase bijuterii ale dacilor. Cât de pricepuţi erau meşterii din atelierele Sarmizegetusei în prelucrarea aurului şi unde au dispărut comorile lor

Cele mai valoroase piese de tezaur descoperite în Sarmizegetusa Regia sunt brăţările din aur masiv, din vremea dacilor, bogat împodobite. Obiectele unice spun povestea măiestriei cu care dacii prelucrau metalele, susţin istoricii. De-a lungul timpului, multe alte tezaure de bijuterii care au aparţinut vechilor locuitori ai ţinuturilor Carpaţilor s-au pierdut pentru totdeauna.

De ce nu le era dacilor teamă de moarte. Povestea lui Zamolxis, zeul care i-a făcut pe geto-daci să se creadă nemuritori

Cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci. Astfel erau caracterizaţi geţii de istoricul grec Herodot, cel care a oferit primele descrieri elaborate ale popoarelor care în urmă cu aproape două milenii şi jumătate ocupau ţinuturile actualei Românii. Tot Herodot îi prezenta pe strămoşii geţi (daci) drept oameni care se credeau nemuritori, iar aceast lucru i se datora zeului lor, Zamolxis.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite