Soarta celor 10.000 de hectare de păşuni şi păduri din Retezat oferite urmaşelor familiei Kendeffy. Ce a decis instanţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Păduri în Retezat. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.
Păduri în Retezat. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

De zece ani, Judecătoria Haţeg judecă dosarul în care Academia Română contestă împroprietărirea cu circa 10.000 de hectare de păşuni şi păduri din Retezat a presupuselor moştenitoare ale familiei Kendeffy.

Procesul celei mai controversate retrocedări de terenuri din judeţul Hunedoara a început în anul 2009 la Judecătoria Haţeg. Atunci Academia Română a solicitat anularea a trei titluri de proprietate acordate presupuşilor moştenitori ai familiei Kendeffy, pentru circa 10.000 de hectare de păşuni, păduri şi goluri alpine din Retezat revendicate de Maria Kendeffy (cetăţean austriac, decedată în 2016) şi fiica sa Elisabeth Pongracz. Judecătoria Haţeg nu a ajuns la o decizie şi a prelungit procesul pentru anul 2019, unul dintre motive fiind nefinalizarea raportului de expertiză topografică privind terenurile.

„Încuviinţează cererea de amânare formulată de reprezentantul pârâtei SC Rotunda SRL. Se va repeta adresa către expert Gavrilescu Gheorghe Marius, cu solicitarea de: - a întocmi partea finală a raportului de expertiză topografică, să răspundă la toate obiecţiunile formulate, să întocmească câte o schiţă topografică pentru fiecare titlu de proprietate la o scară convenabilă, să întocmească un tabel unde să fie înscrise identificarea parcelelor topografice din cărţile funciare vechi cu numerele topografice noi, cu indicarea suprafeţei şi a proprietarului, urmând ca avizarea de către OCPI să se efectueze după comunicarea raportului de expertiză”, se arată în decizia instanţei, care a stabilit un nou termen de judecată la 16 ianuarie 2019.

Au primit păşunile din Retezat în câteva luni
În timp ce procesul durează de un deceniu, fiind prelungit de numeroase expertize, în 2006, când suprafeţele imense din Retezat au fost atribuite presupuşilor moştenitori ai nobililor Kendeffy, o comisie de pe lângă Prefectura Hunedoara a aprobat, în doar câteva luni de la depunerea cererilor, ca aceştia să fie împroprietăriţi. În 24 noiembrie 2005, Maria Kendeffy şi fiica sa Pongracz Elisabeth au formulat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate, după antecesorii lor, Kendeffy Gabor, Kendeffy Suzana (născută Banffy), Kendeffy Ludovic şi Kendeffy  Nikolaus. În 6 decembrie 2006, Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Drepturilor de Proprietate Asupra Terenurilor, constituită în baza unui ordin al Prefectului, a emis titlurile de proprietate pe numele celor două solicitante, cu domiciliile în Viena, după ce a stabilit că familia Kendeffy a deţinut terenuri agricole şi forestiere în Sarmizegetusa (9 hectare teren arabil, fânaţ, curţi), Râu de Mori (6.148 hectare pădure, 118 hectare teren agricol, 13 hectare fânaţ, 2241 hectare stâncărie, 1.288 hectare neproductiv), Petrila (796 hectare pădure, 104 hectare păşune) şi Pui (310 hectare pădure şi 8,74 hectare păşune). Suprafaţa totală propusă pentru validare a fost de 7.254,28 hectare de pădure, 1.193, 49 hectare păşune, 3.530 hectare teren neproductiv şi 12,18 hectare de fânaţ.

Academia Română a contestat legalitatea împroprietăririi
Elisabeth Pongracz renunţase dinainte la atribuirea în proprietate a terenurilor în favoarea mamei sale, iar aceasta din urmă l-a mandatat pe ginerele ei, Vilmosz Pongracz (cetăţean austriac) să se ocupe de actele necesare retrocedărilor. Născută în anul 1920, Maria Kendeffy şi-a petrecut ultimii ani din viaţă într-un azil din Viena, iar în 2016 a murit. Nu s-a prezentat la niciunul din termenele procesului început în 2009, la Judecătoria Haţeg. În dosarul judecat, pe fond, la Judecătoria Haţeg, Academia Română a solicitat constatarea nulităţii absolute a trei titluri de proprietate prin care austriecele au primit în 2006 peste 9.000 de hectare de păduri şi păşuni în Retezat (comuna Râu de Mori şi comuna Pui). Titlurile de proprietate emise pe numele moştenitoarelor familiei nobiliare Kendeffy au fost contestate, iar unul dintre motivele invocate a fost că, la data la care Maria Kendeffy şi Elisabeth Pongracz au fost împroprietărite, ele nu aveau cetăţenie română. În 2013, Curtea de Conturi a României a publicat „Sinteza Raportului de audit privind Situaţia patrimonială a fondului forestier din România, în perioada 1990 - 2012”, în care a arătat că reconstituirea dreptului de proprietate după solicitarea celor două moştenitoare ale familiei Kendeffy a fost nelegală, „deoarece cetăţenii străini nu pot solicita reconstituirea dreptului de proprietate şi, mai mult decât atât, pentru jumătate din domeniu se plătiseră despăgubiri”.


Vă recomandăm să citiţi şi:

VIDEO Splendoarea barajului uriaş din masivul Retezat. Imagini spectaculoase cu lacul înfiinţat în mijlocul sălbăticiei

VIDEO Imagini spectaculoase cu caprele negre din Parcul Naţional Retezat. Câte animale sălbatice au rămas în munţi

Marea retrocedare a Retezatului creează situaţii dramatice. Cel mai vechi complex turistic din rezervaţie a fost închis

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite