Soarta incertă a singurului drum pentru maşini din Parcul Naţional Retezat. De ce a rămas închis de la începutul anului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Drumul este accesibil doar până la barajul Gura Apelor. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.
Drumul este accesibil doar până la barajul Gura Apelor. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

Turiştii care se îndreaptă spre Parcul Naţional Retezat nu mai au de la începutul acestui an posibilitatea de a urca în Poiana Pelegii cu maşinile. Drumul de munte a fost distrus, iar autorităţile nu îl pot reabilita în prezent.

Drumul Judeţean 685, care porneşte din Clopotiva spre Barajul Gura Apelor din Retezat va fi reabilitat până la coronamentul Barajului Gura Apelor, a informat Consiliul Judeţean Hunedoara.

De acolo, pe o porţiune de aproape 20 de kilometri spre Poiana Pelegii, traficul rutier este închis încă de la începutul anului. Acest sector, afectat de alunecările de teren şi într-o stare de degradare accentuată, are o situaţie patrimonială incertă, de aceea nu a intrat în planurile de reabilitare anunţate de autorităţi.

 „Deşi este încadrat la categoria funcţională de drum judeţean, DJ685, pe o porţiune de după coronamentul Barajului Gura Apeloe spre Cabana Rotunda,  este un drum de utilitate privată, Consiliul Judeţean Hunedoara moştenind o situaţie în care Regia Naţională a Pădurilor Romsilva şi SC Hidroelectrica SA au abilităţi conturate de administrare în zonă. Consiliul Judeţean Hunedoara are în intenţie în perioada imediat următoare ridicarea restricţiei de circulaţie şi permiterea accesului auto cu tonaj mai mic de 3,5 tone pentru turiştii care vor să viziteze zona. Însă, până la clarificarea situaţiei privitor la competenţele în administrarea drumului, Consiliul Judeţean Hunedoara este în imposibilitatea de a-şi asuma investiţii legale dincolo de coronamentul Barajului Gura Apelor”, a informat Consiliul Judeţean Hunedoara.

Drumul spre Poiana Pelegii a fost singura breşă prin care turiştilor le este permis accesul cu maşinile în Parcul Naţional Retezat. Drumul forestier porneşte de pe marginea Barajului Gura Apei, din dreptul unei bariere montate de Administraţia Parcului Naţional Retezat, şi se afundă în munte şi păduri, spre poalele celor mai înalte vârfuri. Este anevoios din cauza gropilor şi a pietrişului care îi acoperă unele porţiuni şi a îngustimii lui, dar chiar şi aşa poate fi considerat un adevărat cadou oferit turiştilor „comozi“ şi celor cărora timpul nu le permite să străbată la pas traseele de munte. La capătul acestui drum, se dezvăluie una dintre cele mai importante atracţii turistice ale Parcului Naţional Retezat: Poiana Pelegii. Înconjurată de munţi, păduri şi cascade, Poiana Pelegii este un centru al Retezatului, locul de unde pornesc o mare parte din traseele pe munte


Vă recomandăm să citiţi şi:

Marea retrocedare a Retezatului: şapte ani de procese cu urmaşii baronilor Kendeffy, pentru 15.000 de hectare de pădure şi păşune

Controversele pădurilor virgine din Retezat. Ce explicaţii oferă conducerea ariei protejate pentru tăierile din Parc

VIDEO Cea mai periculoasă şosea din vestul ţării. Drumul dintre stânci care oferă senzaţii tari şoferilor

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite