Spitalul scoate la concurs un număr record de posturi de asistente medicale
0Spitalul municipal Hunedoara caută asistente medicale pentru aproape toate secţiile unităţii. Este un număr record de posturi.
Spitalul municipal din Hunedoara organizează un concurs pentru ocuparea a 44 de posturi cu normă întreagă de asistent medical, pe perioadă nedeterminată. Înscrierile se fac la serviciul R.U.N.O.S. din cadrul spitalului până în data de 7 decembrie 2018.
„Pentru a asigura o selecţie corectă a candidaţilor care se vor înscrie, administraţia locală împreună cu conducerea spitalului au solicitat o comisie externă de examinare a candidaţilor, de la Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie din Târgu Mureş. Întrebările şi răspunsurile la interviu se vor înregistra video, urmând ca înregistrările să se arhiveze la dosarul de concurs”, au informat reprezentanţii unităţii medicale.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Spitalul judeţean a fost marele câştigător al investiţiilor în sănătate derulate în 2017