Stăpânii controversaţi ai Retezatului. Ce ascunde procesul pentru miile de hectare de păşuni şi păduri date familiei Kendeffy
0
Procesul în care Academia Română cere anularea titlurilor de proprietate prin care urmaşii familiei Kendeffy au intrat în posesia a circa 10.000 de hectare de păşuni şi păduri în Retezat ascunde o poveste controversată.
Cele peste 10.000 de hectare de păşuni, păduri şi goluri alpine din Retezat revendicate de Maria Kendeffy (cetăţean austriac) şi fiica sa Elisabeth Pongracz, urmaşe ale nobililor Kendeffy, continuă să stârnească numeroase controverse.
A trecut peste un deceniu de la data la care Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de pe lângă Prefectura Hunedoara a aprobat, în doar câteva luni de la depunerea cererilor, ca acestea să intre în posesia imenselor suprafeţe de teren din Retezat.
În 24 noiembrie 2005, Maria Kendeffy şi Pongracz Elisabeth au formulat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate, după antecesorii lor, Kendeffy Gabor, Kendeffy Suzana (născută Banffy), Kendeffy Ludovic şi Kendeffy Nikolaus.
În 6 decembrie 2006, Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Drepturilor de Proprietate Asupra Terenurilor, constituită în baza unui ordin al Prefectului, a emis titlurile de proprietate pe numele celor două solicitante, cu domiciliile în Viena, după ce a stabilit că familia Kendeffy a deţinut terenuri agricole şi forestiere în Sarmizegetusa (9 hectare teren arabil, fânaţ, curţi), Râu de Mori (6.148 hectare pădure, 118 hectare teren agricol, 13 hectare fânaţ, 2241 hectare stâncărie, 1.288 hectare neproductiv), Petrila (796 hectare pădure, 104 hectare păşune) şi Pui (310 hectare pădure şi 8,74 hectare păşune). Suprafaţa totală propusă pentru validare a fost de 7.254,28 hectare de pădure, 1.193, 49 hectare păşune, 3.530 hectare teren neproductiv şi 12,18 hectare de fânaţ.
Urmaşele au rămas în Austria
Elisabeth Pongracz renunţase dinainte la atribuirea în proprietate a terenurilor în favoarea mamei sale, iar aceasta din urmă l-a mandatat pe ginerele ei, Vilmosz Pongracz (cetăţean austriac) să se ocupe de actele necesare retrocedărilor. Născută în anul 1920, Maria Kendeffy şi-a petrecut ultimii ani din viaţă într-un azil din Viena, iar anul trecut a murit. Nu s-a prezentat la niciunul din termenele procesului început în 2009, la Judecătoria Haţeg, în care Academia Română a solicitat anularea a trei titluri de proprietate pentru terenurile din zona Retezat (Râu de Mori şi Pui). Procesul are următorul termen în 17 ianuarie 2018, dată până la care „avocatul pârâtelor va depune diligenţe în vederea obţinerii certificatului european de moştenitor în ceea ce priveşte prezumtivii moştenitori ai defunctei Kendeffy Maria”, a informat Judecătoria Haţeg.
În dosarul judecat, pe fond, la Judecătoria Haţeg, Academia Română a solicitat constatarea nulităţii absolute a trei titluri de proprietate prin care austriecele Maria Kendeffy şi Elisabeth Pongracz, au primit în 2006 peste 9.000 de hectare de păduri şi păşuni în Retezat (comuna Râu de Mori şi comuna Pui). Titlurile de proprietate emise pe numele moştenitoarelor familiei nobiliare Kendeffy au fost contestate, iar unul dintre motivele invocate a fost că, la data la care Maria Kendeffy şi Elisabeth Pongracz au fost împroprietărite, ele nu aveau cetăţenie română.
Raportul Curţii de Conturi
În 2013, Curtea de Conturi a României a publicat „Sinteza Raportului de audit privind Situaţia patrimonială a fondului forestier din România, în perioada 1990 - 2012”, în care a arătat că reconstituirea dreptului de proprietate după solicitarea celor două moştenitoare ale familiei Kendeffy a fost nelegală.
„Prin trei titluri de proprietate emise în baza ordinului prefectului judeţului Hunedoara, doi cetăţeni austrieci (Kendeffy Maria şi Pongracz Elisabeta) ajung proprietariia 9.407 ha teren forestier şi păşuni (6.304 ha pădure) în Parcul Naţional Retezat, rezervaţie a biosferei UNESCO. Domeniul Retezat a aparţinut fraţilor Ludovic şi Gabriel Kendeffy. Primul a părăsit ţara şi a fost despăgubit în procesul optanţilor din Fondul A cu suma de 856.211 coroane – aur drept despăgubiri şi 14.844 coroane aur daune pentru dezorganizarea exploataţiei, conform Deciziei Tribunalului Arbitral de la Paris. Gabriel Kendeffy, rămas în ţară, a respins ofertele de ieşire din indiviziune, declanşându-se un lung proces judiciar care nu s-a finalizat până în anul 1949. Domeniul Kendeffy a intrat în anul 1949 în proprietatea Academiei Române fiind cea mai veche rezervaţie ştiinţifică din România. Reconstituirea este ilegală deoarece cetăţenii străini nu pot solicita reconstituirea dreptului de proprietate şi, mai mult decât atât, pentru jumătate din domeniu se plătiseră despăgubiri”, se arăta în auditul din 2013 al Curţii de Conturi a României.
Ternuri dorite şi de un composesorat
Nu doar Academia Română s-a judecat cu urmaşii familiei Kendeffy pentru terenurile revendicate. În 2013, Asociaţia Composesorală Vâlceleana, din Bretea Română, a solicitat la Judecătoria Haţeg pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună restituirea în natură, a păşunilor montane din Zănoaga Mare, înscrise în CF 474 Râu de Mori, în suprafaţă de 316 iugăre. „În motivarea actiunii, reclamanta arată că terenurile în discuţie, păşuni alpine, denumite Zănoaga Mare, au aparţinut anterior colectivizării locuinţelor satului Vâlcelele Bune, iar în vederea reconstituirii dreptului de proprietate fostelor forme asociative de proprietate a fost înfiinţat Composesoratul Vîlceleana. Reclamanta precizează că terenurile în discuţie au fost atribuite, în proprietate, prin Hotărârea de împroprietărire nr.2086/1923 din 08.12.1923, au fost foloseşte neîntrerupt anterior colectivizării, existând şi planuri de exploatare întocmite întocmite pentru perioada 1930 şi 1935-1936, iar după anul 1989 de către foloseşte terenurile pentru păşunat. Reclamanta susţine că terenurile nu au fost revendicate de nimeni şi nicio persoană nu i-a tulburat folosinţa, iar cererea sa de reconstituire nu a fost soluţionată nici până în prezent”. Instanţa a stabilit că asociaţia composesorală nu-şi poate dovedi dreptul de proprietate asupra păşunilor, întrucât nu a utut prezenta niciun act care să ateste acest drept de proprietate.
Cine împarte Retezatul
Aproape 20.000 de hectare de pădure acoperă suprafaţa totală de 38.138 de hectare a Parcului Naţional Retezat, prima mare rezervaţie naturală înfiinţată în România. Pădurile Retezatului sunt deţinute de statul român, persoane fizice, unităţi administrativ-teritoriale şi Academia Română, dar un articol al administraţiei Parcului Naţional Retezat arată că marii proprietari ai fondului forestier sunt două familii de origini maghiare. Astfel, dacă statul român deţine 7.000 de hectare de pădure în rezervaţia naţională, familiile Kendeffy şi Ocskay deţin împreună peste 7.000 de hectare. Academia Română are în proprietate 2.722 hectare de pădure, iar restul a revenit comunelor din zonă, arată informarea Administraţiei Parcului Naţional Retezat, instituţie care nu deţine teren în parc. Suprafeţele de gol alpin sunt în totalitate proprietate a persoanelor fizice sau juridice, informează administraţia PNR.
Originea familiei Kendeffy
Veche de şapte secole şi faimoasă pentru domeniile întinse stăpânite în Retezat şi Ţara Haţegului, familia Kendeffy continuă să stârnească dezbateri aprinse privind originea ei. Unii istorici români au susţinut că în secolul al XV-lea cnejii din familia Cândea au fost înnobilaţi şi împroprietăriţi cu proprietăţi numeroase, pentru sprijinul acordat lui Iancu de Hunedoara în campaniile militare. Treptat, au fost maghiarizaţi sub numele de Kendeffy în secolul al XV-lea, acelaşi lucru petrecându-se şi cu familia Kenderes (Cândreş) întudită cu nobilii Kendeffy.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Turiştii au accesul interzis în două zone din Parcul Naţional Retezat, unde se află cadavrele a peste 400 de oi. Leşurile au atras sălbăticiunile, în special urşii, iar siguranţa celor care ajung pe munte este pusă în pericol.
Şoseaua care te duce în Cheile Buţii, una dintre porţile de intrare spre Parcul Naţional Retezat, trece mai întâi prin câteva orăşele miniere, cu imagini dezolante, ca mai apoi să ofere peisaje rupte din rai. Cea mai frumoasă campanie ”Adevărul" - "125 de locuri pentru care iubim România. Jurnal de vacanţă" continuă în această seară cu un reportaj inedit despre Cheile Buţii. Ne plimbăm printre cascade, un părâu îngheţat şi lupi.
Ultimii zece kilometri ai drumului spre Târsa sunt un urcuş continuu, care străbate păduri de fag, arin şi mesteacăn şi traversează luminişuri ce deschid privelişti către vârfurile încă înzăpezite ale Retezatului. Drumul forestier este alunecos şi periculos: frumuseţea peisajului se confruntă cu pericolul prăpăstiilor pe care traseul le străbate, în timp ce drumul înconjoară muntele pe care sătenii îl stăpânesc de secole.
Se încarcă comentariile...
